Acte necesare pentru a profesa ca medic în UK

Toate actele enumerate mai jos ţi se vor cere, punctual, deci nu trebuie să le reţii de pe acum. Totuşi, informativ, ai nevoie de acte grupate în 3 dosare principale. Toate sunt necesare ocupării unui post de RMO, iar prin extensie sunt valabile, cel puţin parţial, pentru orice post de medic în UK.

1. Dosarul pentru GMC

Are cea mai mare importanţă, dacă GMC-ul nu-ţi dă full registration ca şi medic în UK, nu poţi exercita profesia de medic în UK şi, în consecinţă, toate celelalte demersuri ale tale devin inutile.

Pentru full registration, la GMC ai nevoie de:

  1. paşaport
  2. diploma de absolvire a studiilor universitare medicale (primary medical qualification)
  3. certificat de conformitate eliberat de Ministerul Sănătăţii, pe Articolul 24 (Article 24 compliancy certificate)
  4. certificat profesional curent de la Colegiul Medicilor din judeţul în care eşti înregistrat (certificate of good standing)
  5. referinţe de la locul de muncă actual (employer’s reference form, formular standard, trimit ei)

Toate actele (cu excepţia pasaportului) trebuie însoţite de traducere în engleză făcută de un traducător autorizat!

Comunicarea cu GMC-ul se face prin MyGMC (vei vedea intrând pe site-ul GMC) şi prin email. E atât de bine organizat, încât nu trebuie să trimiţi fizic documente (merge să le trimiţi scanate, prin email) până la momentul final, când trebuie să mergi în persoană la GMC pentru identity check şi prezentarea documentelor originale.

2. Dosarul pentru Home Office

E necesar pentru tine ca român, pentru că, deocamdată, românii şi bulgarii nu au drept de muncă necondiţionat în UK. Mulţumim conducătorilor şi celor care ne-au făcut de râs peste hotare, şi pe această cale. Pentru obţinerea dreptului de muncă pentru cetăţeni români, sub formă de Accession Worker Card for a National of Bulgaria or Romania, indiferent că munca ţine de agricultură sau neurochirurgie, ai nevoie de:

  1. formular BR3 (ţi-l trimite agenţia, parţial completat de ei; aici, o agenţie bună te ajută enorm, pentru că înaintează „invitaţia” de angajare, a.î. Home Office ştie că vii pentru un contract, nu pentru a căuta de lucru la negru)
  2. două fotografii tip paşaport
  3. cartea de identitate (buletinul) în original (nu e nici o greşeală, va trebui să-ţi trimiţi buletinul în UK în original; ţi se înapoiază în 3-4 săptămâni; e o idee bună să-ţi faci o copie legalizată, s-o ai între timp)

Documentele nu pot fi trimise pe email, trebuie să le trimiţi prin poştă, curier special pentru acte personale la Poşta Română, cca. 100 RON la momentul acestei scrieri, ajung în 3-5 zile. La DHL preţul e mai mult decât dublu, ajung a doua zi.

3. Dosarul pentru angajator/spital

E un dosar mai puţin „oficial”, dar obligatoriu. Conţine:

  1. rezultatul analizelor recente: antigen HBs, antigen HIV, anticorpi HBC şi (atenţie) titrul de anticorpi anti-HBs, care atestă imunizarea împotriva hepatitei B, obligatorie pentru orice persoană care manipulează sânge şi alte produse biologice în UK
  2. radioscopie toracică recentă (interpretarea radiologului)
  3. fotografie tip paşaport
  4. referinţe de la ultimele două locuri de muncă (scrie o reference letter şi roagă un profesor dintre cei cu care ai avut de-a face să ţi-o semneze)
  5. cazier judiciar (de la Poliţie)

Toate actele trebuie însoţite de traducere în engleză făcută de un traducător autorizat!

Toate aceste acte pot fi trimise via email.

(5,00 / 6 evaluări)
Loading...

207 comentarii la “Acte necesare pentru a profesa ca medic în UK

  1. Ce înţelegi prin „restricţie pentru medici specialişti”? Dacă te referi la restricţia generală pe piaţa muncii în UK pentru români şi bulgari – da. Dacă te referi în particular, la medic/specialitate – nu, dacă ai GMC registration.
    Pe scurt, dacă ai primit GMC registration şi cel care te angajează (spital, agenţie etc.) îţi sponsorizează acel Accession Worker Card for a National of Bulgaria or Romania (şi o face, că altfel nu te poate angaja), poţi lucra liniştit.
    După 12 luni de muncă încontinuu, nu mai ai nevoie de Accession Worker Card şi eşti liber(ă) să te angajezi ca medic oriunde, conform competenţei.
    Oricum, NU există o restricţie specifică pentru „medicii specialişti români”. Doar cea generală, pentru toţi cetăţenii români.

  2. e sunt medic orl primar si as dori sa stiu ce inseamna sa fii medic orl in uk /exista ambulatorii sau numai in spial, la stat sau si privat, cum sunt platiti, care sunt in mare cheltuielile, asa zisul cos zilnic, chirii, un copil de 12 ani, etc

  3. multumesc pentru raspuns. am citit articolul. as vrea sa mai stiu daca faptul a am 41 an si deja am o specializare este un impediment pentru a incepe ca rmo. si as mai vrea sa imi spui daca putem comunica si altfel decat pe acest forum. multumesc

  4. Cunosc o grămadă de RMOs peste 40 de ani, nu are nicio legătură cu vârsta. Specializarea e un plus, chiar, dar vor apare frustrările, eventual, ca RMO, fiind obişnuit ca specialist. Totuşi, RMO e un fel foarte bun de a lua contact cu UK ca medic.
    Nu comunic decât aici, atunci când am timp, în niciun caz nu răspund la email-uri etc., nu am vreme.

  5. Pot sa aplic pentru pozitia de RMO, chiar daca sunt rezident anul I medicina de familie? ( avand in vedere ca nu am inca drept de libera practica, care se obtine abia dupa promovarea examenului de specialist. Ce posibilitati exista dupa aceea sa continui rezidentiatul in UK? Este obligatoriu certificatul de limba engleza? Multumesc! Iti multumim Paracelsus pentru informatiile utile pe care ni le oferi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile