Adio, rege mort!

Durata lecturii ~ 4 minute

Preliminarii

În cele ce urmează, voi privi lucrurile aşa cum îmi place mie: din perspectiva unui grăunte de viaţă, hic et nunc, eliberat de orice obligaţie a trecutului istoric, aşa cum îmi este acesta băgat pe gât, cu de-a sila, cu tălpile ferm înfipte în ceea ce este şi cu privirea într-un viitor crâncen, dar cinstit şi pur.

Prin urmare, îmi voi enunţa doar sumar greaţa nemăsurată de a trebui să aud despre Hohenzollerni ca şi casă regală de România, şi doar ca rezultat al ceea ce o atare stare de penibil evocă referitor la poporul meu, care şi-a omorât casele nobiliare pământene. Fiindcă aşa e el, cu o imensă vocaţie de a se oferi ca sclav altora. Tot în treacăt voi scuipa şi pe imensa prostie, neruşinare şi… prostie pură, ce s-o mai lungesc, a celor care, sub egida unei restaurări teoretic imposibile, au prins să dea înapoi regelui ceea ce este al meu (şi al tău, fraiere, dealtfel).

Imposibila ratare

Desfid orice imbecil îmbâcsit şi ameţit de propriile cunoştiinţe enciclopedice din domeniul istoriei să mă provoace la acele jocuri copilăreşti care implică nesfârşite biografii şi date exacte la care s-au petrecut mulţime de căcaturi perfect irelevante pentru ceea ce este (sau ar trebui să fie sau devină) omul. Dacă n-are altceva mai inteligent de făcut sau îi face plăcere să fie suduit.

Tabula rasa. Asta a fost oportunitatea României, pentru prima dată lipsită de „regi” şi alte succedanee, pentru prima dată aptă de a o lua de la zero. Şi ce-am făcut noi, în loc? Ei bine, am întreprins o serie de acţiuni specifice laşităţii noastre, pe parcursul a douăzeci de ani, care culminează cu selectarea unei noi nobilimi artificiale şi mafiote şi cu retrocedarea de bunuri de valori ameţitoare către „casa regală” venetică! Superb.

Pe parcurs, am reuşit să facem praf şi orice posibil corp de intelectuali susceptibili de a poseda verticalitatea unei coloane vertebrale. Ca să n-aibă cine deschide gura. Cât despre „istorici” şi argumentele lor maşinale, mă lipsesc. Printre alte aberaţii, am văzut de ce e în stare un istoric (cel puţin unul contemporan) la Externe.

Iluzia nobleţii

Moşnegi care-şi suflă mucii pe stradă, fără batistă, babe şi „doamne” respectabile care se ceartă prin pieţe ca nişte slujnice ordinare se strâng şi-şi strâng băşinile la mitinguri pro-regaliste. Intelectuali subţirei consumatori de literatură de profil, sau chiar de specialitate, cabotini şi „oameni de cultură” înveteraţi în obiceiurile lor care seamănă mai mult a ritualuri mortuare decât a „cultură”, în general şi propriu-zis, alături de diverşi neica-nobody rupţi de realitate ca de orice altceva măcar în parte util – toţi aceştia se strâng mănunchi în jurul ideii de rege şi monarhie, în timp ce încarnarea acestor idei îi fură, la propriu, pe toate fronturile, le ia castele, le ia păduri, le ia pământuri. Da, ştii, alea de muncea pe ele stră-stră-bunicul tău ca să poată muri confortabil de pelagră, de la prea puţin porc prin strachina de cucuruz.

Toată şleahta asta de nepricopsiţi se lasă pradă (sau cade pradă, fiind proastă) unei iluzii (şi nimic mai mult), una dintre acelea care te fac să te visezi civilizat şi special, care e uşor de asumat şi în care scufundarea e plăcută şi facilă – iluzia perfectă pentru idiotul retrograd. Iar a fi intelectual modern şi regalist, totodată… ei bine, atâta şi e suficient pentru a te plasa pe raftul imbecililor ultra-cultivaţi degeaba.

Există debili mintali care discută despre monarhie în România într-un context care vrea să implice, comparativ, de ce nu, celelalte mari case regale europene, care-şi vegetează liniştite pensiile de lux prin ograda bine amenajată a popoarelor respective.

Fără prea multă polemică, aceşti prostovani trebuie să afle că a) deşi au impresia că sunt inteligenţi, această impresie în sine nu e decât mecanismul defensiv al unor spirite goale în faţa iminenţei asumării nespusei lor prostii, b) capacitatea de a face comparaţii deplasate e foarte departe de a fi marca unei personalităţi fascinante şi c) au nevoie, la modul urgent, de un contact cât mai intim şi intens cu ceea ce profanii numesc realitate.

Regele a murit! Trăiască moartea regelui!

Regele lorDacă ar fi existat în România un singur politician cu sânge în el, ar fi avut de zis un singur lucru în privinţa monarhiei, logic şi clar ca un cristal perfect: „Monarhia în România a fost abolită demult. Uitaţi-vă la ceas: suntem azi. Aşa că lăsaţi-o moartă și să mergem mai departe!” Pe tipul ăla l-aş fi votat, pentru că ar fi fost un tip de caracter. Cer prea mult, ştiu.

Aşa că, stafiilor: rege, regină, principe, excelenţă, înălţime, domnie etc. lipsiţi din ochii mei! Nu vă datorez şi nu v-am datorat niciodată nimic, orice mi-ar spune orice îngălat. Sunteţi doar butaforia funestă a vremurilor pe care vreau să le uit şi să mi le scot din sânge. Sunteţi doar fir din funia care mă trage-napoi, oricât aş vrea să vă ignor. Sunteţi parte şi vârf din haita celor ce mă fură, pentru că suntem proşti, eu şi ai mei, şi dăm. Îmi sunteţi spectru şi coşmar.

Rămâneţi morţi.

(5,00 / 4 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile