Andrei Gheorghe

Andrei Gheorghe este un paraintelectual tipic. Acesta e un fel întrucâtva mai elegant de-a afirma că Andrei Gheorghe e un cioban comun. De la anticarisma fascinantă şi absenţa oricărui talent verificabil, la preocupările de ţaţ alternativ şi portul de impotent bătrân şi lubric. Un paraintelectual care, datul speciei, nu se ştie îmbăta în privat. Un ins periculos pe drumurile ţării, mai periculos ca drumurile. Gheorghe e unul dintre cele mai bune aparate de măsură a inefabilei pasivităţii culturale a românului: atâta suportă românul. Extraordinar, excepţional cât de mult căcat suportă românul.

Are site. Una dintre cele mai dezgustătoare, inutile şi penibile mizerii excretate vreodată în Flash. Stupuşul dur de la extremitatea maron a imbecilităţii postmoderniste îngheţate în clişeul narcisist al flacidităţii care n-are de ales. Every single fucking shit (iartă snobăreala, româna nu e făcută pentru sudalme analitice) în care Andrei Gheorghe a fost implicat ca personaj media a fost un mega fucking shit. La TV, la radio, prin fiţuici, pe net.

Nu se lasă înţepat de organele statului, se teme că urmează organele lui.

Toate astea n-au, fireşte, nicio legătură cu faptul că paraintelectualul Andrei Gheorghe e consilier de imagine la Ministerul Finanţelor. Nicio legătură predictibilă, însă sunt legate strâns de postulatul ferm care zice că în România numai aşa poţi fi şi ajunge. Numai dacă eşti ca Andrei Gheorghe. Andrei. Gheorghe.

Da, aşa, freacă-te la ochi, dă-ţi doi pumni în gură, termină de urlat la Zamolxes, şi, după ce începi să vezi cât de cât prin perdeaua de sânge, află mai departe că imaginea Ministerului de Finanţe, această căpiţă de incompetenţă tradiţională, arată deja mult mai bine atunci când o caricatură ca Gheorghe se ocupă temeinic de dânsa începând prin a sfida înseşi legile statului de care ţine Ministerul care-l angajează (în ciuda oricăror legi fizice sau esoterice), eludând cu succes prelevarea de probe biologice din venă, îngrijorat fiind că, frate, în stilul ăsta urmează să ne ia organele, frate! Da, Gheorghe, ţie o să-ţi ia ficatul. Rămas.

Cică a trecut testul la fiolă. Gata. Ajunge. Sânge nu dau. Că după aia îmi luaţi organele mele, tatăl vostru pă linie dă intelect şi imagine. Că alte droguri nici nu se pot lua, cu sau fără alcool, nedecelabile la fiolă, însă cu probleme la sângică şi pipilică, după cum ştie orice cabotin tomnatic urban. Şi nici antecedente nu sunt, clar. Adică nici nu-i vine suptofiţerului să-i ia sânge penibilului (şi penalului) Gheorghe numai când îl vede trecând la volan, darămite buşind vreun nefericit de participant la trafic. Rutier, mă vreau să zic.

Ţara lui Andrei Gheorghe, consilierul rebel. Nici nu mă mai pot supăra pe România. Am traversat grotescul până la capăt, suntem pe tărâmul de dincolo de grotesc, unde nu mai răsună decât chicotele isterice ale unui delir letal de comic, ameninţătoare de-ţi îngheaţă proba biologică-n vene.

PS: scriu despre mizerii, în general. Deci am experienţă. Cu toate astea, am evitat conştient şi sistematic să mă refer pe larg la Andrei Gheorghe, de frică să nu se ia. Mă simt murdar, violat. Orice dialog care-l include pe Andrei Gheorghe îmi evocă dintotdeauna, inexplicabil, gerontofilia. Poate e de la cum arată el, aşa, ca un satir trecut şi second-hand. No, bine-i ce mi-am făcut singur numai şi numai ca să-ţi arăt cine e Andrei Gheorghe?

(5,00 / 4 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile