Tratamente pentru răceală

M-am răcit, vulgar spus. Tehnic vorbind, mă doare gâtlanul, tuşesc şi îmi curg mucii. Sunt convins că, odată cu valul ăsta de infecţii respiratorii răvăşind, pur şi simplu, Europa de Est, mulţi dintre voi, stimaţi (ne)ascultători ai glasului lăuntric citindu-vă cu voce tare, chiar dacă interioară (crezi că nu ştiu ce înseamnă "lăuntric", amice? Ha!), slovele acestui articol, mulţi dintre voi, aşadar, suferă de aceleaşi neplăcute manifestări.

fun • sănătate

Pensie privată

Domnilor (majoritatea). Cică nu mai putem avea încredere în pensiile de stat. Adică sistemul asigurărilor sociale de stat, în România, e gata. Răpus. Abia îi mai scoate la capăt pe cei bătrîni acum. După care generaţiile acum cotizante se vor trezi cu banii daţi (cca. 30% din brut, angajat plus angajator) şi fără de pensie atunci când vine vremea.

bani • România • social

Morgen

Fost-am şi io la filmu ăsta de care băsădeşte tătă lumea în ultima vreme. Tătă lumea bună, aia cultivată şi telectuală. Bine amu, erau în sala ceea şi oarece pulălăi şi pizdulice care mă secau cu fiţăle pă care le tăt scoteau pă gura şi pă nas. Da io pă ăştia nu i-am băgat nici în samă, nici în pizdele mamilor lor, şi de m-o deranjat din când în când.

Carpe Diem!

Tradus şi adaptat ca „trăiește-ți clipa”, forma iniţială „carpe diem, quam minimum credula poster”, „culege ziua de azi şi fii cât mai puţin încrezător în viitor”, expresie care a evoluat rapid în aforism, de la flatularea ei subtilă de către Horaţiu în lumea oamenilor. A preluat iute un renume de fandoseală filozofică printre toţi brotacii fas(h)onaţi, adică la modă. Astfel încât la ora actuală îţi poate scoate ochii sau/şi însângera timpanele la orice colţ de stradă. Ba mai mult are o oarecare notorietate în lumea purtătorilor de tatuaje, o poţi surprinde pe vreun antebraţ lângă o brăţărică de aur, sau deasupra feselor vreunei contorsioniste, încadrată de un tribal, alcătuind un minunat tablou transcedental. Mai sunt momente în care te găseşti în compania unor cunoscuţi, ceva mai adorabili decât Chucky. Iar printre toate subiectele demne de un pamflet, se găseşte unu mai breaz care să exclame excitat, de parcă şi-ar fi prins bărbăţia în uşa de la maşină, carpe diem! După care-ţi relatează susţinut de tot felul de grimase, schimonoseli şi gesticulaţii efervescente, de ai impresia că suferă de un atac de panică sau e gata să facă un infarct, cum era gata să-l împrăştie în văzduh o dubă ce gonea isteric pe strada principală. După ce-ţi trec succesiv prin minte câteva imagini, cu el lovit fatal de dubă din mai multe unghiuri, revii la istovitoarea discuţie care între timp s-a transformat într-o poliloghie exhaustivă despre valoarea vieţii, sau viaţă şi valoare, depinde de cartier. Discuţie care se va sfârşi apoteotic cu felul în care i-a răsturnat lui perspectiva asupra existenţei, întâmplarea cu pricina, şi cum din acest moment va exploata la maxim fiecare clipă imediat următoare. Carpe diem! După care se retrage cu un aer gânditor în scaun şi îşi aprinde o ţigară.

Carpe diem • aberatii • autodistructiv

Era şi timpul…

Sălbăticia timpului mi-a smuls mereu nopţile albe aruncându-mă în braţele crudei dimineţi, şi momentele de iluzie hipnotică în care visez cu ochii deschişi ignorând culoarea roşie a semaforului. Nu am reuşit şi nici nu cred că am să izbândesc vreodată să-l domesticesc. Aşa că acum o vreme, nu-mi amintesc cu exactitate momentul în care si-a încleştat delirul colţii în raţiune, am realizat că timpul nu există. Timpul este o noţiune plăsmuită de o minte perfidă, sub greutatea căruia, conştiinţa noastră acţionează precum un resort. Atât de bine a sădit în noi sămânţa necesitaţii încât acum, simplul ticăit al unui orologiu nevinovat, e îndeajuns pentru a stârni un dezechilibru mintal temporar şi celui mai chibzuit om de pe planetă. Atât de tare ne-am mecanizat că nici măcar nu mai apucăm să ne întrebăm dacă ceasul arată ora bună, normal, pentru că nu mai avem timp. Aşa se întâmplă că uneori te trezeşti în staţia de tramvai când abia se deschid brutăriile. Ai apucat să observi că e cam întunecat afară, dar oricum te chiorăşti printre gene pentru că pătura difuză a somnului încă nu ţi s-a îndepărtat din privire. Drept urmare mai orbecăi ciufulit ca un somnambul pe străzile pustiite de zgomotele rutinei, până să-ţi dai seama că e prea devreme. Aici vorbesc despre acel devreme, care-ţi aduce micul dejun în gât, asta dacă ai avut timp să îngurgitezi ceva aşa pe fugă. Acel devreme care te bucură pentru câteva clipe, înainte să-ţi pună-n mişcare raţiunea si să-ţi poţi da seama că e devreme în cea mai nepotrivită formă a lui. E îndeajuns de devreme încât să nu întârzii la serviciu, dar nu destul încât să mai apuci să alergi disperat până acasă să tragi un pui de somn. Nu poţi să dormi în staţia de tramvai, pentru că ai mai încercat asta odată şi te-ai trezit înghiontit de nişte domni cu pălărie îmbrăcaţi în albastru, probabil bufoni de la circ, pentru că mimează nişte cuvinte şi râd împreună ca apucaţii în timp ce-ţi numără coastele cu vârful pantofului. Aşa că îmbufnat cu furia refulată şi umerii plecaţi, îţi porţi mersul dezorientat către non-stop-ul din colţ unde au maşină de cafea. Preferi maşina de cafea dimineaţa pentru că abia reuşeşti să legi doua cuvinte, corcite cu nişte zgomote provenite probabil de la strămoşii noştri de acum două milioane de ani. Asezonate cu un zâmbet tâmp dar binevoitor, demn de un pacient la spitalul nouă care a făcut supradoză de supozitoare şi calmante. Aşa cu minunea asta tehnologică doar laşi să alunece câteva monede în acea bortă a cărui forma vulgara îţi aminteşte de noaptea trecuta, şi cafeaua e gata, numai bună să o verşi pe tine la ieşire din magazin. Moment în care dimineaţa ta onirică a luat sfârşit iar infernul se instaurează confortabil pe locul din fată. Calci apăsat şi grăbit înspre casă, blestemând printre dinţi toţi columbienii şi toţi producătorii de cafea. Eşti treaz. Apoi normal, ziua îşi preia cursul ei firesc. După ce-ţi schimbi cămaşa ai să cobori pe scări, pentru că liftul e blocat la un etaj superior. Semaforul e roşu, e un trafic vivace şi haotic cu claxoane şi înjurături, fluierături şi mâini perverse. Nu-ţi permiţi să traversezi. Tramvaiul nu aşteaptă pe nimeni iar tu tocmai ai întârziat. Ce aiureală bezmetică. Evident se vor găsi aceia care-ţi vor spune că nu eşti organizat, trebuia să-ţi torni cafeaua în braţe cu treizeci de minute mai devreme, de fapt oricum nu ar trebui să bei aşa multă cafea, nu face bine la inimă.

Timp • dimineaţa • întârziat.

La sfârşit de lume

M-a lovit de la o vreme o stare de revoltă perpetuă împotriva ignoranței ilegale. Adică împotriva capacităților cerebrale cvasiumane de care mă lovesc zilnic, pe scara rulantă oprită și în fiecare tramvai pripit, însă nu se limitează doar la atât. Tot felul de incapabili pe care, cu toată dragostea, i-aș delimita cu creta pe asfalt după trecerea unei maşini grăbite. Cred că am ajuns de mult la un nivel de prostie colectivă demnă de prohibiție. Am încetat să mai cred că aşa supranumiţii oameni, mai pot fi salvaţi, gata nu mai e loc pe Arca lui Noe o să murim cu toții înecaţi într-o mare de prostie vârtoasă. Toate astea în timp ce restul populaţiei pare profund preocupată de starea fatidică a planetei și de recurentul sfârşit al lumii. De bine ce-am reuşit să trecem de anul 2000, jertfind mii de miei și sute de purcei în toate colțurile lumii, îngăduindu-ne să trăim în continuare în păcat. Acum vetusta prorocire Maiașa se aliniază stoic precum planetele, în linie cu noile tendinţe ale universului, setând o noua sentinţă civilizaţiei. Atât a fost necesar pentru a băga pământenii într-o stare de disperare convulsivă în care ne pierdem vremea cu tot felul de scenarii deplorabile ale sfârşitului nostru, asta pentru că si aşa nu mai avem mult timp la dispoziţie.

Nu cred că e cazul să mă răstesc fără rost doar la cei mai puţin înzestraţi cu evoluţie. Printre noi muritorii preocupaţi de existența telurică, mai calcă galant și cei din clica elitiştilor, care din teama de mediocritate sau castraveţi muraţi, nu am identificat încă adevărata lor temere, sunt mult prea erudiţi încât să-și plece privirea către noi, mă rog, poate le cade pălăria. Aceste ființe absolute ale căror origini nu au fost încă descoperite, se strâng în polcuri subunitare și pun la cale revolta abstractului. Admit că în mod normal nu m-ar călca pe bătături o astfel de iniţiativă, atâta timp cât ar reuşi să stârnească ceva și nu ar rămâne acolo între nori, și când spun asta exagerez. Consider elitismul contemporan ca fiind o pandemie în rândurile intelectualilor vanitoşi. Era normal de altfel ca pe un teren îngrășat cu incultură, răsadurile abia clocite sub câteva concepte mai greu de găsit într-o carte de bucate, să cuteze să se proclame suverani peste gradină, un fel de cartofi cum ar veni. Stare care, recunosc smerit, m-a încercat și pe mine în anii mei de voinicie și care a trecut cu Furazolidon și frecţii cu oţet.

Îmi amintesc ca Pierre Teilhard de Chardin proclama asurzitor, că angoasa existențială a lui Pascal se sfărâma pentru ca micimea insignifiantă a ființei umane, în loc să se zdrobească scufundându-se în infinitatea incomensurabilă a cosmosului, aşa cum o imaginase profund Pascal, a ajuns să producă o fiinţă absolut paradoxală, antiexistențială. Propun să ne calmăm și să ne reevaluăm situația, sfârşitul lumii a fost e timpul să renaștem.

Lume • ignoranta • elita • intelectual • sfarsit.

În pas cu vremurile

A te sincroniza cu timpurile în care trăieşti nu reprezintă o scofală mare. Nu e mare lucru să-ţi ţii ochii deschişi, urechile ciulite şi reflexele intacte. Mai ales, nu e mare lucru (şi nici lucru de mândrie) să-ţi asculţi instinctul de turmă. Orice papizduc în pas cu vremurile are cont pe Facebook şi Twitter. Eu n-am. Nu pentru că n-aş fi un papizduc oarecare^*, ci pentru că nu sunt în pas cu vremurile.

filosofie • lifestyle

Încurcă-lume

"Lead, follow, or get out of the way."
Thomas Paine

Lumea e plină de încurcă-lume. În societăţile în care, dintr-un motiv sau altul, indivizilor li se pare că au prea puţine de făcut, în general (e.g. muncă, dar să nu omitem şi distracţia sau pura urmărire a elevării culturale), numărul de încurcă-lume e spurcat de mare. România conţine o astfel de societate, prin tradiţie. De la vetusta congregaţie a babelor rurale, la puzderia de frecătorii de mentosan urban care se pun de-a curmezişul mersului înainte al altora, începând cu nivelul blocului dă cartier şi cu statul de-a dreapta conducătorului auto, continuând cu diverse chestiuni socio-administrative dă interes comun (cum ar fi nivelul salariului minim pe economie) şi culminând cu afacerile politicii de stat.

prostie

Ce triciclete Sa Alegem

Cum sa aleg tricicleta potrivita pentru copilul meu, sa fie din plastic sa fie metalica, sa fie cu maner… intrebari de care ne lovim de fiecare data atunci cand hotaram sa achizitinam o tricicleta pentru cel mic . In cele ce urmeaza incercam sa va dam cateva indicii despre alegerea unei triciclete potrivite.

ce tricicleta sa alegem • cadouri copii

Oh, Doamne, virtual!

Il vrem pe Dumnezeu online,

Cu blog si avatar sonor,

Il vrem de gasca, il vrem fain,

Il vrem o piesa de decor.