„Ateii” care și-au dat copiii la îndoctrinare

Durata lecturii ~ 7 minute
Formarea copiilor pentru o viață demnă: îngenunchează, turmă.
Formarea copiilor pentru o viață demnă, în lumina religiei. Exercițiul îngenuncherii în contextul turmei.

La ce dracu’ 1 mă așteptam?

Ca toate orice ideile, oricât de simple, care pătrund cumva, cu greu, în mințile mioritice, și ateismul de factură românească reprezintă caricatura ideii originale.

Cum poți pretinde că ești „ateu”, în timp ce-ți înscrii copilul la ora de îndoctrinare? Cum? La modul activ, de data asta! Adică faci o cerere expresă de înscriere a copilului la ora de religie! Iar tu ești ateu! Deși s-au luptat unii ani de zile pentru ca tu, ca „ateu”, să nu fii obligat în mod abuziv să-ți supui copilul la ceea ce este, fără dubiu, un exercițiu de tâmpire premeditată și metodică.

Ca întotdeauna când avem de-a face cu „intelectualii” acestei țări (i.e. vite cultivate cu ziarul, care n-ar avea – și nici nu au – ce căuta în sânul intelighenției mondiale), explicațiile date unui asemenea viol de idee se înnădesc într-un imn solemn al prostiei fudule, semidoctismului și, mai ales, al lașității iremediabile a poporului român.

Chiar dacă date doct, ba chiar profesoral pe ici, pe colo, de către vreun vierme cu veleități de mare gânditor, acest „explicații” sunt, desigur, simple scuze. Scuze de sclav învins definitiv, pe care numai complicarea interminabilă  a unor treburi simple îl salvează de greața pe care trebuie că și-o stârnește neîncetat prin simplul fapt că există.  Printre ele:

Chiar dacă eu sunt „ateu”, copilul meu de șapte ani vrea la religie2! Chiar dacă e copil, trebuie să-i respect preferința!

Aha. Hm. Ia vezi, poate îi place și pornografia. Sau armele de foc. Testează, ce naiba. Dacă-i plac și vrea să le aprofundeze, respectă-i preferința!

Nu știu dacă toată lumea realizează câtă lașitate putridă se ascunde în spatele acestei atitudini. Să te ascunzi în spatele propriului tău copil3, să pui decizia pe umerii lui care abia sunt capabili să care un ghiozdan. Tu, care ești „ateu”, deci decizia e foarte clară pentru tine.

Toți „ateii” care și-au înregimentat copiii la îndoctrinare nu sunt nici atei, nici oameni cu coloană vertebrală. Doar sclavi obișnuiți pradă iluziei că sunt mai cu moț ca restul fraierilor pupători de resturi omenești.

Bine, eu sunt „ateu”, dar proful de religie chiar e deosebit, toți copiii îl plac. E chiar un tip modern, care nu-i îndoctrinează. Îl las, că n-are ce să-i strice.

Toți pedofilii se știu face foarte plăcuți copiilor, ca să dăm un exemplu ușor de priceput și pentru un popă. Și proful de mate sau de fizică sau de istorie, sau profa respectivă, pot fi „deosebiți”.

Îndoctrinarea de cea mai bună calitate se face pe cel mai plăcut fond posibil. Îndoctrinarea măiestrită, reușită, se auto-perpetuează, vii singur înapoi să mai iei o porție, și încă una, până te trezești, adult, că bați cruci, te rogi și dai bani la dom’ părinte ca să iei examenul, în loc să pui mâna pe carte. Respectiv pe sapă, după caz.

Dacă „n-are ce să-i strice”, tu de ce ești „ateu”? Pentru că nu ești, de-aia.

Eu sunt „ateu”, dar am treabă cu popii, nu cu religia. Religia poate să fie bună, depinde. Îl dau, că are ce învăța.

Ferească-ne bunul Dumnezeu4 de oceanul de prostie în care înoată mintea unui asemenea bou.

Pentru cei cu probleme de înțelegere a unor concepte simple: popii și religia sunt unul și același lucru. Escrocul și povestea. Hardul și softul. Inseparabili. Cât e de greu de înțeles chestiunea asta?

Iar religia nu este, așa cum se vinde, sistemul moral complex și infailibil, din care copilul „are ce învăța”. Nici pe departe. Numai un dobitoc incult sau un sectant orb își poate imagina așa ceva. Ora de constituție de pe vremea comuniștilor colporta mai multă valoare morală decât parabolele întortocheate și absurde din Biblie, pe care s-au chinuit generații de intelectuali de calitate să le potrivească într-un tipar etic pozitiv și adesea n-au reușit, fără apel la paradox.

Dar toți copiii merg! Al meu ce să facă, să se simtă prost? Sunt foarte „ateu”, dar n-am ce face.

Pe asta una o înțelegeam foarte bine pe vremea în care trebuia să faci o cerere expresă de retragere a copilului de la ora de religie. Da, oprobriul crudei societăți puerile, arătatul cu degetul, izolarea – dacă e să romanțăm lucrurile în registru mioritic, nu că s-ar fi întâmplat, copiii, așa cruzi cum sunt, sunt adesea mai deștepți ca adulții, empatizează și uită repede.

Dar acum n-o mai înțeleg. Acum trebuie pur și simplu să nu-l înscrii.

„Toți copiii merg”. Am o veste în acest sens. Azi, Bulă a găsit un caca de câine în fața școlii (că doar trăiește în Țara Căcaților de Câine) și, ce să vezi, l-a gustat. Toți ceilalți copii l-au gustat și ei. Doar așa-s copiii, dacă nu e un adult cu ei să le spună ce e bine și ce nu. Dar al tău încă n-a apucat să se înfrupte. Poate nici n-a vrut. Ei bine, pe premisa ta, de vreme ce toți au păpat căchiță, e musai s-o facă și al tău. Dacă aveai ceva creier, coloană vertebrală și, de ce nu, umor, mai bine-l învățai să râdă de ei.

Sunt atât de „ateu”, încât îmi lipsește ordinul de măsură pentru a exprima cât de „ateu” sunt. Dar școala nu asigură activitate/supraveghere în timpul orei de religie pentru cei care nu merg, deci trebuie să-l iau de la școală în timpul ăla. Nu pot! Sunt la job, unde mă rog la Dumnezeu să nu mă prindă că fur din gestiune.

Aici avem de-a face cu un obstacol obiectiv. Și atât de orbitor de ilegal, încât numai lașitatea terminală a românului în fața oricărei forme de autoritate, fie ea biserică, școală, poliție sau parlament, ne împiedică să ne întrebăm cum e posibil să nu ai ce să faci cu un copil în timpul programului legal de școală, dacă el sau ea nu merge la ora de spălare pe creier.

Refuzul tacit al școlilor de a organiza o alternativă, fie oră liberă, fie altă materie, de exemplu mult prea necesara educație civică, într-o solidaritate prost înțeleasă, banditească, cu colegul sau colega lor care predă religia, în detrimentul copiilor și părinților care frecventează acele școli (cei pentru care acele școli există, de fapt, și nu sunt biserici), este abject și la limita legalității.

Dar, și aici, dacă „ateii” români ar fi avut coloană vertebrală și, mai ales, ar fi fost atei, problema s-ar fi rezolvat foarte simplu și foarte legal.

Înțeleg că 80% dintre părinți au făcut cerere expresă de înscriere a copilului lor la ora de prostire sistematică, ceea ce ar însemna peste două milioane de copii băgați la procesat dogmatic.

Înțeleg și că o mare parte din acest neam retrograd nu are pretenția că a trecut dincolo de aberația cultului și și-a înscris copiii din respectul (adică teroarea paralizantă) pe care îl poartă stăpânilor săi ideologici. E în regulă. Atâta pot, atâta fac.

Dar măgarii care se proclamă „atei”, dar își înscriu în mod expres și voluntar progeniturile la ora de religie, după care mai și vin cu justificări precum cele de mai sus, în loc să se târască într-o vizuină în care să plângă amarnic gândindu-se la ce ființe netrebnice, josnice și dezgustătoare sunt, sunt cele mai netrebnice, josnice și dezgustătoare ființe de pe planetă.


 

  1. Entitate ipotetică, cu rol în edificarea eticii pentru reduși mintal și în poezia de emanație romantică. Inexistentă în realitate.
  2. Cărui copil nu-i plac poveștile, mai ales alea violente?
  3. Căruia îi vrei tot binele, normal.
  4.   Entitate ipotetică, cu rol în edificarea eticii pentru reduși mintal și ca instrument de control pentru cei slabi la minte, printre care copiii. Inexistentă în realitate.
(4,25 / 4 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile