Caravaggio - tabloul pierdut şi "arta" modernă

Am văzut un documentar britanic despre capodopera rătăcită a lui Caravaggio, "Prinderea lui Hristos" ("The Taking of Christ"), pierdută pe la sfârşitul secolului XVIII şi regăsită în 1990, actualmente atârnată la Galeria Naţională a Irlandei, în Dublin. Se pot spune (şi se spun) multe despre tehnica revoluţionară, la ora pictării, despre conţinutul tabloului, despre Caravaggio (care n-a ratat ocazia de a se auto-portretiza - figura din dreapta extremă) etc..

Pentru mine documentarul a fost ocazia de a mă re-apleca asupra pictorului şi operei sale. Încântător. Provocator şi emoţionant. Surescitant. Artistic. Şi, deşi sunt încă incapabil să ofer o definiţie comprehensibilă şi universal inteligibilă pentru artă, într-o manieră succintă, mă arunc la a zice că, în preajma acestui italian mort de mult, mă aflu în preajma artei.

Viziune autentică, sensibilitate (nu fi prost, înţelegând prin asta o trăsătură specifică muierilor proaste, ci înţelege premisa acelei percepţii clarvăzătoare pe care numai o imersie excepţională în lume o poate conferi), tehnică desăvârşită. Ecce artis. Artistul însuşi transformat în ideal. Paralela între un asemenea pictor şi samurai nu este deplasată (decât, poate, în capul tău slab).

Viziune, sensibilitate, tehnică. Tehnică. Etimologia cuvântului "artă" ţintea la tehnică.

Iar acum, pentru cele "Două Minute de Ură", trebuie realizat, temeinic, că stârpiturile moderne (paraintelectuali şi paraartişti de teapa lui Perjovschi, pentru care am un sentiment cald special) n-au ce se revendica de la artă. Pur şi simplu nu au. Sunt numai o seamă de creaturi oligofrene posedate de-o isterie spurcată care le cultivă iluzia că sunt aparte. Sunt nu.

0.0/5 (0 voturi)	artă

Nume:	(sau pseudonim, obligatoriu)
Email:	(obligatoriu - NU va fi publicat)
Website:	(opţional)
Comentariu:	HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup
	Ţine-mă la curent prin email

Comentarii acest articol
Comentarii articole Sicovitol
Toate comentariile