ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament 
Tocmai l-am terminat de ascultat... Ce e de zis? Cinşpe ani de aşteptare pentru mine au fost cinşpe ani remarcabili pentru Axl Rose, aparent.
Nebunie curată, tehnică desăvârşită, un ocean de talent, geniu de neoprit - un exemplu perfect, din toate punctele de vedere, pentru ceea ce înseamnă a fi mare. De data asta în artă. Până şi durata neverosimilă pe care a parcurs-o producţia se încadrează în reţetă. Plus fluctuaţiile din componenţa trupei (care nu e Guns n' Roses), în căutarea formulei perfecte - al cărei secret s-a ascuns tocmai în inconstanţa respectivă.
Cel mai bun album pe care l-am ascultat în ultima vreme - la naiba, cea mai bună muzică (nouă) pe care am ascultat-o recent. Imens.
Compoziţiile în sine reflectă geniul muzical al lui Axl Rose, fără nici un dubiu, ocazie şi inspiraţie pentru numele mari perindate pe la ghitare. Ghitarele de pe albumul ăsta desfiinţează Universul în presele cvintelor şi-l recompun din shreds supraumane, pasaje de jazz sau blues sau momente stupefiante de good ol' school American rock. Pentru efectul final, se aud pe albumul ăsta pasaje care puteau apare pe selecţiile Buddha Bar, secvenţe de goth rock şi industrial (etc.), alături de mostre ofensive de absurd şi de excerpte de dialoguri cinematografice. Madness.
Aranjamentul e cel mai bun din lume (bine?) şi face ca totul să se plaseze exact acolo unde trebuie, o formă stranie de geniu colectiv, în fapt stranie precum geniul în sine, un asalt sonor care se face când cascadă, când gheaţă, când beton necruţător, 
când mare de foc, disperare în ghearele celui mai nobil blestem: totul sau nimic. Ah, ghitarele alea.
Iar peste toate astea se ridică vocea lui Axl, granitică, volatilă, aprinsă, mârâindă, urlândă, scheunătoare, motoricolă, seducătoare, ameninţătoare sau criminală, blândă sau profetică - o versatilitate excepţională, dar de aşteptat de la cel pe care doar îngrădirea într-un "stil" anume, în alte vremuri, l-a împiedicat s-o manifeste total. În final, şi asta e cea mai bună parte dintre toate, e Axl Rose şi e vocea lui Axl Rose, aducând cu ea o forţă adâncă, supramundană, incontestabilă care acum aproape două decade trecea prin lume ca un uragan, schimbând totul. The golden boy became the golden man. În pofida tuturor părerilor, obstacolelor şi criticilor micuţilor paraziţi.
Albumul ăsta e greu, e pentru audiofili şi trebuie ascultat de câteva ori, cu nesaţ. Dacă te aştepţi la easy listening sau ai impresia că Appetite for Destruction n-a fost cel mai tipic album al Guns n' Roses, las-o aşa, abţine-te de la păreri de om prost. Tot albumul, fiecare notă are esenţă. La prima ascultare am notat Shackler's Revenge, Better, Street of Dreams, Madagascar, Prostitute, iar restul mă îmbie să le mai ascult o dată, calde.
În concluzie, un efort remarcabil, Chinese Democracy e o realizare excepţională. M-a transportat. Şi foarte-foarte-foarte puţine lucruri îmi pot juca o festă ca asta.
Ascultă-l.
(Merci pentru poza cu posterul, Paracelsus. Teaser într-o gară din Anglia.)
|
| ||||
 0.0/5 (0 voturi) |
| |||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Asa cum spui, nu e Guns N' Roses. Audiind (nu ascultand), imi aminteste cumva, cu drag si tristete, de vremurile apuse in care un alt mare nume se facea audiat: Skid Row.
Cum naiba? link
Well, he is. Axl Rose's incredible vocal range. Ca să nu mai vorbim de prezenţa scenică, care e un mare factor în topul ăla, că altfel zici Placido Domingo şi te duci acasă.
Mă rog, sunt mulţi f. buni (i.e., Andre Matos de la Shaman e un vocal fabulos - si necunoscut de lume, nici n-apare in top), dar e un singur loc 1 în orice top.