ID sau email: Parola: Înscriere

Paracelsus

Articole (37)Cărţi (1)TagsDespreContactRSS

Critica vaccinului anti-H1N1

de Paracelsus • 22 ianuarie 2010 • Vizualizări: 104 • 4 comentariiScrie o replică!

Un articol din literatura de specialitate

Am mai scris despre gripa porcină şi vaccinul anti H1N1, destul de în contra opiniei oficiale a unor specialişti români (în frunte cu dubiosul Streinu-Cercel). A venit momentul s-o fac din nou, incitat de editorialul din 14 ianuarie al British Medical Journal (BMJ): H1N1: intrând în faza recriminării.

Trebuie citit, iar pe mine mă scuteşte de enunţarea unor îngrijorări, pentru că sunt foarte bine expuse în el. De la concluzii pe marginea datelor epidemiologice, la interesele comerciale din industria farmaceutică şi la îngrijorarea privitoare la implicarea nedeontologică a unor medici, cu legături neclare şi/sau incorecte cu factorul comercial.

Reţin şi supun atenţiei:

Odată ce pandemia ia sfârşit, ar fi interesant să sumăm cazurile la care diagnosticul clinic a fost ratat iniţial datorită prea tentantului diagnostic de gripă porcină.

Cred că situaţia Tecuceanu s-ar putea număra, în România, printre astfel de cazuri, iar Streinu-Cercel, un om extrem de bogat (şi nu numai după standardele româneşti), ar putea fi întrebat un pic mai multe lucruri în legătură cu interesele şi relaţiile sale comerciale, a propos de omologii să englezi din articolul din BMJ. Dar să nu deraiez.

Exerciţiu de statistică

Rapid şi pur ilustrativ. Centers for Disease Control (CDC) estimează că, în anii '90, cca. 36000 de indivizi au murit anual de gripă sezonieră, în SUA.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în raportul de azi, estimează cel puţin 14482 morţi de gripă porcină, pe plan mondial, în peste un an.

Cu alte cuvinte, numărul anual de morţi de gripă sezonieră, numai în SUA, e mai mult decât dublu decât numărul de morţi de gripă porcină, pe plan mondial, în mai mult de un an.

În alte cuvinte, dacă România ar avea doar 18 milioane de locuitori, şi dacă toate morţile de gripă porcină declarate de către OMS s-ar fi produs în România, şi dacă am considera că, datorită raportării precare, acest număr ar fi dublu (28000, să zicem), am avea o rată a mortalităţii prin gripă porcină, în România, de aproximativ 0.15%, în acest ultra worst case scenario pe care l-am construit.

În realitate, în 2002 România avea peste 21 milioane locuitori (21680974), iar comunicatul de azi al Ministerului Sănătăţii indică 111 decese. Aşadar rata mortalităţii prin gripă porcină în România e în jur de 0.0005%, iar prevalenţa (6838 cazuri confirmate) de aproximativ 0.03%.

Datorită dificultăţii de a găsi date pentru România, combinată cu lipsa mea de timp, nu mai fac o comparaţie cu gripa sezonieră, pentru ţara noastră.

Concluzie temporară

Închei doar prin a spune că numerele prezentate nu justifică în niciun caz vaccinarea isterică, în masă, a populaţiei fără risc, şi fără îndoială, nici cozile absurde la centrele de vaccinare după moartea lui Toni Tecuceanu. Vremuri tulburi, în care problemele de sănătate publică au trecut, cumva, în lista de sarcini a mass-media, care face ceea ce ştie mai bine: creează isterie, în general fără nicio legătură cu ştiinţa. Şi nu numai în România. Despre interesele colaterale şi prestaţiile jalnice ale "savanţilor" români cu funcţii oficiale aş prefera, momentan, să mă abţin.

1-4 din 4 comentarii.
1
Dani
22 ianuarie 2010, 23:49:45

E clar ca isteria AH1N1 a servit intereselor unor companii farmaceutice care au facut bani frumosi din asta. Personal imi scapa inca motivul pentru care Streinu Cercel a intrat in jocul asta atat timp cat in Romania vaccinul este produs de Institutul Cantacuzino si nu prea vad ce treaba are asta cu interesele unor companii ca GSK, Baxter, s.a.m.d. Oricum eu personal sunt impotriva vaccinarii antigripale pentru orice tip de tulpina virala, pe care o consider prea putin eficienta pentru a merita cheltuiala si in plus consider ca vaccinurile joaca un rol important in frecventa cu care gripa sezoniera sufera mutatii in ultimele decenii caci gripa H1N1 si H1N5 cred mai degraba a fi opera unor inginerii genetice decat a unor mutatii naturale (ca profesie sunt inginer chimist cu doctorat in biochimie ceea ce nu ma face expert in domeniul virusologiei, unde tu ca medic ai cu siguranta mai multa autoritate, motiv pentru care in cazul in care supozitiile astea sunt gresite imi cer scuze).
Revenind la Romania si la vaccinul facut de Institutul Cantacuziono sub denumirea de Cantagrip, trebuie cunoscut faptul ca IC nu a cumparat reteta de fabricare de la nici o companie farmaceutica ci doar au achizitionat material viral pe care l-au cultivat apoi pe oua de gaina pe baza carora au dezvoltat vaccinul dupa reteta clasica folosita si la producerea vacinurilor pentru gripa sezoniera. Vaccinul Cantgrip produs de Cantacuzino nu contine nici un fel de adjuvant (nu contine spre exemplu squalena care e prezenta in vaccinurile facute de alte companii farmaceutice)iar cantitatea de tiomersal (compusul mercuric mult incriminat care este folosit la fabricarea vaccinurilor din 1930) e net inferioara celei folosite de companiile farmaceutice straine (0,01 micrograme tiomersal in Cantagrip fata de 0,5 micrograme in vaccinul produs de Baxter spre exemplu). Astfel se poate spune ca acest vaccin produs de IC este la fel de sigur ca orice alt vaccin pentru gripele sezoniere (reactii febrile si alte reactii adverse apar la fel de des si la vaccinurile pentru gripa sezoniera). Asadar e de preferat a evita vaccinare insa in orice caz in Romania teoriile conspirationiste vis a vis de acest vaccin nu prea vad a avea fundament la fel de solid ca in Anglia unde ma gandesc ca GSK e baza si e normal ca GSK are interes in a vinde cat mai bine acest vaccin.

2
Paracelsus
23 ianuarie 2010, 00:15:45

@Dani: mulţumesc pentru informaţiile foarte interesante!

3
Dani
27 februarie 2010, 10:38:42

Uite am gasit acum pe un forum un set de intrebari puse celor de la Institutul Cantacuzino si raspunsurile date de acestia. Cred ca e o lectura utila pentru intelegerea situatiei din Romania.
http://www.romedic.ro/pandemia-2009-2010-gripa-porcina-a-h1n1

4
Paracelsus
01 martie 2010, 12:06:58

Am citit, merci!

Comentează sau scrie un articol în replică!

Nume: (sau pseudonim, obligatoriu)
Email: (obligatoriu - NU va fi publicat)
Website: (opţional)
Comentariu:
HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup

Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.

ContactTermeni şi condiţiiPolitica de confidenţialitateNetarhia ToolsPowered by users

0.04346