Criza plecării medicilor români…

Durata lecturii ~ 4 minute

Criză de medici?

Cu siguranţă. Chiar dacă nefastul Nicolaescu (şi predecesorii lui, că nici ăia n-au fost mai breji, au prins doar etape ceva mai uşoare) manifestă o incredibilă orbire în a o vedea şi un tupeu neverosimil în a nu o proclama, sus şi tare – pentru că nu poţi remedia o problemă, atâta timp cât nici măcar nu (vrei să) recunoşti că există.

Dar despre Nicolaescu, incompetenţa lui grosolană şi incredibilul rău pe care-l face, la modul persistent şi sadic, sistemului medical românesc, altă dată.

Nu e nevoie nici măcar de cifrele atât de vehiculate în presă şi atât de contestate, ba de Minister, ba de CMR. Vă pot spune eu, ca pion în acest joc: fără nici un dubiu, criza personalului din sistemul sanitar e una monstruoasă, şi, mai rău, e abia la început.

De ce pleacă medicii din România?

S-au tot expus sondaje şi s-au vehiculat două motive principale:

  1. salariile de mizerie
  2. condiţiile de muncă deplorabile

Ambele motive sunt absolut valide, însă, pentru cei care ştiu ce şi cum, lucrând în sistem, lipseşte un motiv extrem de important şi motivant pentru plecare, despre care nu vorbeşte nimeni, niciodată, nici măcar cei mai agresivi dintre jurnalişti – poate pentru că n-au cunoştiinţă despre el sau pentru că nu pot crede că acest motiv poate fi atât de important. Iată-l:

3. Al treilea (dar în nici un caz ultimul, poate chiar primul) motiv principal pentru care medicii români părăsesc sistemul este imensa corupţie şi mafia posturilor de medic din spitale.

Acest al treilea motiv pentru plecarea urgentă este, cel puţin în cazul meu, motivul princeps. Aş fi stat în România, cel puţin aş fi încercat din greu, dacă aş fi reuşit să obţin un post, în care să-mi fac meseria, aşa cum am învăţat s-o fac. Însă n-a fost chip. Posturile de medic din spitalele mari, mai ales cele universitare, sunt arvunite din timp. Orice coleg surâde când aude că „s-au scos două posturi la concurs la Spitalul Universitar Cutare” – sunt gata rezervate, pentru prieten, coleg, nepot, şpăgar.

Am încercat oraşele mici, am dat telefoane, m-am interesat, mi s-a spus: „cine sunteţi? aaa, Cutărescu, medic specialist? Atât? O, nu scoatem posturi, suntem destui, momentan.” Pentru ca peste două săptămâni să scoată post la „concurs”, cu dedicaţie pentru cine trebuie.

„Concursuri” pe post

De când mă ştiu, am trecut prin absolut toate examenele profesionale fără probleme, adesea cu brio. Niciodată nu m-am plâns şi nu mi-am imaginat că n-o să am locul meu de medic în România, în baza valorii intrinseci, certificată de examinări profesionale oneste şi nepărtinitoare.

Doamne, ce naivitate, care m-a ţinut în România până acum! N-aş cuteza să vorbesc doar pe bază de „auzite”, vorbesc pe baza a ceea ce am văzut şi experimentat eu însumi. Mă crezi, cititorule, că azi, în sistemul medical românesc, cel puţin în anumite specialităţi, 8-9 din 10 candidaţi pe posturi în spitale vor lua acel concurs la modul infracţional (nepotism, şpagă etc.)? Îţi va fi greu să crezi. Eu n-am crezut ştiind, mult timp, în iluzia mea.

De unde corupţia asta? Ei bine, de la oamenii care conduc spitale şi universităţi, majoritatea cu rădăcini ferme în vremurile şi apucăturile pre-decembriste, şi care, efectiv, pot face abolut orice doresc în fieful lor, nimeni nu le cere socoteală, niciodată!

Acest fel de a popula spitalele româneşti este un rău mare. Cel mai mare, aş zice eu, pentru că oamenii sfinţesc locul, iar oamenii care ajung să ocupe posturi de medic via această filieră groaznică a corupţiei, cel mai adesea incompetenţi, nu vor sfinţi nimic. Dimpotrivă, vor contribui masiv la degradarea calităţii general umane şi profesionale a personalului medical.

În plus, mult prea adesea, poţi ajunge să lucrezi într-un spital mare într-un mod şi mai neverosimil, folosind multiplele căi alternative.

În final, în privinţa posturilor şi aşa ziselor „concursuri” de ocupare a acestora, principiul rămâne fix: se prezintă cine vrea*, ia cine trebuie.

* ştiu şi cazuri în care celor care au „vrut” li s-a spus direct să-şi vadă de (altă) treabă

Efectele plecării medicilor

Dacă stai să judeci în bună credinţă, adică fără aberaţiile nicolaesciene, care Nicolaescu vrea să importe medici străini (!?!) – până şi mintea sa simplă, de contabil, ar trebui să realizeze grosolana eroare logică din acest raţionament, efectul imediat şi previzibil, la mintea cocoşului, constă în degradarea rapidă a nivelului profesional al asistenţei medicale, cantitativ şi calitativ. Va exista o oarecare latenţă până când criza se va resimţi acut la nivelul pacienţilor. Aceştia încă n-o realizează, mai ales în marile centre medicale. Însă va veni şi vemea aceea, o vreme de „vai şi amar”. O vreme tristă, în care incompetenţa medicală, atât de intens cultivată în „concursurile” pe post, precum şi simpla lipsă din spitale a competenţei celor plecaţi vor fi probleme mult mai mari decât preţul medicamentelor.

Să nu ziceţi că nu v-am spus.

(5,00 / 6 evaluări)
Loading...

2 comentarii la “Criza plecării medicilor români…

  1. Adevarat, meseria de medic e una care cere vocatie si nu cred ca poate cineva sa ”se faca” medic pt bani, nici macar in America unde medicii castiga intr-adevar foarte bine, Dar nici nu poti sa faci meseria asta doar ca voluntar, asa cum concepe cred sistemul medical romanesc! Mi se pare injositor sistemul ”spagilor” si nu stiu daca cineva din afara sistemului stie cat costa cartile si cat de mult conteaza sa ai un minim comfort economic care sa iti permita sa nu te gandesti la efectiv ziua de maine. Si poate ca intr-adevar am putea sa trecem peste toate acestea dar si mie mi se pare de nesuportat sistemul de” pile”!!! Nu zic ca in restul tarilor nu o fi contand ca esti fiul/ nepotul.etc..al cuiva, dar aici conteaza doar asta!!! Daca m-ar intreba acum vreun tanar/tanara daca sa dea la facultatea de medicina, l-as intreba daca sincer are rude in domeniul medical…daca nu….Nu stiu daca isi imagineaza cineva cum e sa ti se spuna ca rezident de catre profi ca este nerecunoscator pt ca tocmai o sa te trimita in Franta…si de fapt sa se duca o studenta in anul 4 cu multe succese(sau succesuri???? ) Romania tara mea draga…

  2. Da, toată lumea pare să admită că e normal ca un fotbalist să aibă confort, ca să poată face imensa performanţă de a muta o bilă pe iarbă. Nimeni nu pare să realizeze însă, în România, că a avea confort, LINIŞTE materială e o condiţie deloc pretenţioasă pentru exercitarea CORESPUNZĂTOARE a profesiei de medic. Şi toată lumea îi dă înainte cu banii, de parcă ar fi scopul în sine, nu mijlocul de a asigura calitatea profesionistului medical, la cel mai tehnic mod.
    Urăsc din răsputeri modelul şpăgii, pentru că distruge orice şansă de a se redresa a sistemului sanitar, corupe caractere şi afectează calitatea actului medical.
    Atâta timp cât medicii, buni sau răi, depind de şpagă pentru a trăi, sistemul medical românesc va fi unul corupt şi ineficient. O spun cu toată tăria, cu riscul de a supăra anumiţi confraţi. Şpaga e cheia de boltă a întregului edificiu. Până la abolirea ei nu ne rămâne decât să scriem în gol, pe net.
    N-ai ce face.
    Dar poţi da vestea mai departe, trimite-ţi colegii să citească şi să scrie despre ceea ce se întâmplă, de fapt, în medicina românească. Nimeni nu ştie mai bine ca noi. Şi totuşi, vorbesc mai mult politicienii, jurnaliştii şi alţi neştiutori răuvoitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile