Cum depistăm prostul comun?

Durata lecturii ~ 6 minute

"Pentru că Bill Gates."

Și la ce ne ajută? Ne ajută la îndepărtarea cu viteza gândului, pentru că prostia tinde să se ia, la majoritatea neimunizată prin educație asiduă. De asemenea, lucrarea de față ne oferă într-un format unitar și accesibil sub forma unui simplu link cam tot ceea ce am avea să transmitem acestor creaturi scârbavnice atunci când soarta ni le aruncă în cale, iar pe noi ne mănâncă în posterior să le combatem, fără nici cea mai mică grijă pentru sănătatea proprie, la sacrificiu, pentru omenire, pentru o lume mai bună, pentru copiii noștri.

Așadar, prostul comun1:

1 Are opinii ferme și peremptorii , pe care le enunță și susține cu vigoarea expertului, în domenii la care nu se pricepe deloc, în care nu are nici experiență directă, nici pregătire academică (printre favorite: creșterea copiilor, vaccinuri, nutriție). În particular, este întotdeauna specialist în cancer și dietă, ca apogeu al pregătirii sale inexistente în domeniul medical.

2 E agramat  și ignoră importanța formei/prezentării, trimițând mereu, așa cum a auzit că fac intelectualii, la fond. La fond, domnule. Care de regulă e așa cum e și forma, adică vai de muma lui. Neștiind că forma și fondul sunt inseparabile, ascunde fondul după țipete iritante concretizate în pasaje întregi scrise cu majuscule, punctate de pâlcuri distincte de semne de exclamare, redactare de-a dreptul infantilă etc..

3 Este un maestru al contradicției de sine, reușind, cu un aplomb neverosimil, să întrețină opinii contradictorii folosind aceleași dovezi, e.g. cuptoarele cu microunde sunt răul încarnat, dar telefonul mobil e în regulă, mai ales dacă-l face Apple. Sau viceversa.

4 Are probleme de cuplare a practicii cu teoria, dă din gură și moralizează cu avântul caracteristic cârlanului cu care are în comun coeficientul de inteligență, dar în practică face cu totul altceva, adesea reversul sau nimic.

5 Derâde importanța educației. Probabil cea mai importantă marcă a idiotului este minimalizarea „diplomei” și specializării în general, în timp ce susține superioritatea „gândirii cu capul propriu” (indiferent ce-o fi vrând să spună cu asta, având în vedere că e singurul tip de gândire accesibil ființei umane), de parcă eterna reinventare a găurii din macaroană e cheia progresului intelectual.

6 Consideră că internetul reprezintă sursa supremă de informație, în orice domeniu și în orice problemă, indiferent de calitatea sub-îndoielnică a majorității acestor surse. Însă „gânditul cu capul propriu” are nevoie ca de aer de site-uri ca IAmRight.com, unde poți afla că orice părere aleatorie de-a ta e foarte bună, reală, adevărată și foarte practică.

7 Este incapabil să selecteze sursele de autoritate, iar asta este cauza damnării sale eterne pe tărâmul grotesc al ignoranței. Pur și simplu „gânditul cu capul propriu” nu-l ajută să deceleze sursele pe care te poți baza, validate nu politic sau sentimental, ci științific. Este incapabil să asimileze ideea că există niveluri diferite de dovezi, că opinia expertă nu se află pe același calapod cu sfatul diletant. În strânsă legătură cu importanța minimă pe care o acordă educației sistematice, nu realizează că numai educația îl poate ajuta la acest capitol. Cercul vicios s-a închis.

8 Nu este expert în nimic. Semidoct (în cel mai bun caz) prin vocație, n-a parcurs niciodată drumul spinos spre gradul de expert în vreun domeniu oarecare, de unde și lipsa de considerație de care dă dovadă în fața opiniei experte din orice domeniu. Iar și iar, nu înțelege că învățătura are, totuși, un rol.

9 Nu înțelege sau înțelege greșit noțiuni și concepte simple, pe care apoi, sucindu-le așa cum numai un imbecil adevărat e în stare, le folosește ca argumente proprii. Aceasta este una dintre cele mai iritante și otrăvitoare trăsături ale prostiei, care te poate îmbolnăvi, dacă n-ai grijă și te apropii prea tare, înainte să lovești direct cu această listă.

10 Este incapabil să priceapă conceptul, eficiența, eleganța, utilitatea și universalitatea metodei științifice. Precum un perete de cărămidă, nu înțelege și pace, iar orice insistență nu face decât să multiplice frustrarea celui care comite imprudența de a confrunta nărodul. Prostul revine iterativ și iremediabil la „gânditul cu capul propriu” ca mijloc suprem de a descâlci ițele realității. Rezistența la metoda științifică conferă certificatul suprem al prostiei.

11 E convins că experiența anecdotică reprezintă dovada supremă. Mai ales dacă e personală. „Las’ că am văzut/auzit/făcut/pățit eu!” Poți să-i dai în cap cu un maldăr de studii validate statistic, cu sute de mii de subiecți, prostul rămâne tot la concluzia pe care a tras-o el o dată despre chestia aia, deși la momentul ăla dormea, în tunel, cu ochelari de soare pe nas și dopuri în urechi. Și în nas.

12 Caută să aibă dreptate, nu să afle adevărul. În ultimă instanță, prostul se află mult mai mult în căutarea validării de sine și a acceptării de către alții – pentru că „are dreptate”, decât în cursa pentru adevăr. Numai instinctul de conservare îl împiedică să-și dea foc demonstrativ dacă a apucat să susțină că omul nu arde.

13 Are aproape întotdeauna iluzii de grandoare. Celebra fudulie a prostului. E foarte distractiv cum începe agresiv prin a privi de sus discuția și interlocutorii, după care o lasă tot mai moale, până îi dau lacrimile sau începe să înjure. Deși prostul adevărat, ăla neclintit ca balega fosilă, nu dă înapoi sub nicio formă, cu niciun preț, niciodată.

14 Este un utilizator fidel al erorilor de logică, pe care le comite cu o consecvență demnă de o cauză mai bună.

15 Este, fără excepție, un teoretician al conspirației, care conspirație explică orice părere alta decât a sa. Antibioticele au schimbat în bine însuși cursul istoriei? Nah, e conspirația farmaceutică, vor să ne slăbească, să murim toți, mai ales noi românii (e inutil să-i explici oligofrenului că trebuie să fii dement să-ți omori piața – găsește el o explicație și pentru asta, de exemplu pentru că Bill Gates).

16 Este adesea foarte naiv, fapt explicat de puținătatea minții, ca la copii, la care însă fenomenul e normal. Pe scurt, crede în basme.

17 Are aproape invariabil un caracter îndoielnic. Minte, își neagă propriile afirmații, exprimă opinii în favoarea defectelor de caracter, poate fi ușor corupt.

18 Suferă de complexul originii istorice și prin urmare insistă ca o vită că aparține unui mare popor ales, în ciuda tuturor dovezilor contrare. În contextul unei pleiade de alte complexe de care suferă.

19 Este religios, dar are o religie ciudată, eclectică, dubioasă în sensul că nu se potrivește complet cu Scripturile niciunei religii majore. E un amestec hazliu (dacă n-ar fi periculos) de dogmă oficială cu superstiție, ritual absurd, invenție personală, manifestare compulsivă. Creștinism ortodox modernizat amestecat cu astrologie, materialism și yoga pentru amatori, de exemplu și de ce nu?

20 Are mult prea mult timp liber. Nu știu cum se face, dar are. Probabil nefiind împovărat cu exercițiul gândirii și cultivării de sine, găsește vreme destulă să se prostească în multiple feluri. De fapt, prea multul timp liber reprezintă mult prea adesea una dintre autostrăzile spre ignoranță, în loc să fie exact invers.

 

Mulțumesc nenumăraților imbecili2 pe care acest incredibil laborator care este Internetul mi i-a pus la dispoziție pentru realizarea acestui studiu, aproape la fel de lung precum cel al colegului Erasmus. De care, cinstit, mă puteam lipsi.


Note:
  1. Există și proști cultivați, care sunt mult mai răi
  2. Nu pot oferi detalii concrete, adică link-uri, că pe ăștia dacă-i fuți se înmulțesc
(5,00 / 1 evaluări)
Loading...

7 comentarii la “Cum depistăm prostul comun?

  1. Metoda științifică este utilă, dar nu este nici simplă și nici universal valabilă. Funcționează doar acolo unde sunt în acțiune legi, unde fenomenele sunt determinate de niște legi.

    În ceea ce privește acțiunile agenților (animale sau om), avem de-a face cel mult cu o predictibilitate statistică. În general lucrurile se întâmplă așa, sau în general oamenii aleg opțiunea cutare. Dar oricînd se poate găsii unul care să stea cu pixul în mînă și să se uite la foaie din varii motive.

    Apoi nu este așa de ușor de aplicat metoda științifică oriunde și oricînd. Există multe studii științifice ale căror rezultate pot fi puse la îndoială din cauza multor factori care nu au fost luați în seamă sau din cauza unor posibile interpretări alternative.

    Un exemplu foarte bun este recenta descoperire a undelor gravitaționale care se presupune ca ar fi fost generate de inflația post-Big-Bang. Unii cosmologiști au venit cu interpretări relative. Așa e în tenis.

    În rest, numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile