Cum recunoaștem șarlatania medicală

Rezumat

Ofer câteva criterii utile în a recunoaște șarlatania formelor moderne ale "medicinei" alternative. Un asemenea instrument poate fi foarte util, înainte de a risipi bani, timp și nervi. Și nu în ultimul rând, sănătate.

Durata lecturii ~ 16 minute

„Medicina” alternativă reprezintă o alternativă la știință, așadar conține sisteme care funcționează  în afara rigorilor medicinei academice și științei în general, riscante, slab documentate, posibil periculoase.

Am conceput o listă care să vă ajute să recunoașteți cu ușurință sistemele medicale alternative frauduloase, „vindecătorii” șarlatani și metodele „științifice” false.

Este spre binele nostru să devenim foarte circumspecți în fața unui sistem medical care îndeplinește următoarele criterii:


  1. Nu oferă nimic pentru urgențe
  2. Funcționează numai în anumite situații
  3. Funcționează numai asupra anumitor indivizi
  4. Nu oferă dovezi, sau doar „dovezi” selective
  5. Fondat de către nespecialiști
  6. Face apel la credință și misticism
  7. Face apel la „înțelepciunea străveche”
  8. Folosește pseudo-știință și cuvinte la modă
  9. Folosește în mod nepotrivit termeni pozitivi ambigui
  10. Folosește în mod nepotrivit termenul „alternativ”
  11. Promite vindecarea și își face reclamă
  12. Pretinde că nu are efecte secundare
  13. Susținut de celebrități

Recomand cu căldură folosirea acestui sistem elegant de treisprezece puncte atunci când aveți de luat o decizie legată de o formă inedită de terapie medicală. Parcurgeți rapid și critic această listă și marcați punctele care se aplică – veți obține o sinopsă care sunt sigur că vă va ajuta.

În continuare, voi detalia aceste criterii, explicându-le logic.

1 Nu oferă nimic pentru urgențe

Urgențele medicale sunt adesea situații extrem de dramatice, care pun serios la încercare sistemul și practicianul.

Un sistem care nu oferă nimic pentru situațiile de urgență este nu numai profund debilitat și incomplet (pentru că urgențele reprezintă un segment mare și deosebit de important al patologiei, adesea cu deznodământ fatal), ci și supus unor îndoieli serioase la nivelul principiilor. Dacă ne uităm la homeopatie, care pretinde că este un sistem comprehensiv, vedem că nu oferă nimic pentru, de exemplu, hemoragii cataclismice. Dogma sa fundamentală, principiul similitudinii, este nu numai absurd în urgențele medico-chirurgicale reale, ci de-a dreptul periculos.

Homeopatia, medicina ayurvedică, terapia Bowen, osteopatia etc., toate pretind că vindecă multe boli (din ce în ce mai multe, de fapt), dar n-au absolut nimic de oferit în urgențe presante, reale. Acesta este un semnal de alarmă serios, care ar trebui să vă facă să vă gândiți de două ori înainte de a apela la ele.

În știința vindecării, orice ansamblu bine sistematizat de cunoștințe și practici se bazează pe principii științifice sigure, care rămân constante în întregul sistem. Acest lucru este foarte important, deoarece acele principii sunt astfel validate de către realitatea înseși – aceleași principii fundamentale sunt folosite atât în urgențe extreme, cât și în boli cronice. Pentru a trece de o asemenea validare, aceste principii sunt în mod necesar derivate direct din lumea fizică înconjurătoare, reală, nu pur și simplu inventate și apoi supuse testului realității.

Un sistem medical este definit de principiile pe care alege să se bazeze. Corectitudinea acestor principii trebuie să se supună testului ultim: acela al rezultatelor pozitive în întreg spectrul de probleme cu care are de-a face. Un sistem medical nu poate fi luat în serios dacă rezolvă numai cele mai insignifiante probleme de sănătate (adesea doar simple și ușoare deviații de la starea normală, care tind să se auto-corecteze oricum), lăsându-le pe cele serioase pe dinafară.

2 Funcționează numai în anumite situații

Doctrina, remediul sau tehnica incriminată funcționează, aparent, numai în anumite situații, adesea foarte limitate. De exemplu, mulți pacienți au auzit că „tratamentul acesta e fantastic, dar funcționează numai după ce faceți operația„, de la terapeutul lor alternativ.

Nu este același lucru cu folosirea anumitor medicamente în anumite situații, ci este vorba de principii de bază.

Acest tip de restricții nejustificate pun sistemul respectiv sub semnul întrebării. Un remediu fie funcționează, fie nu. Desigur, există nenumărate nuanțe, dar principiul rămâne.

3 Funcționează numai asupra anumitor indivizi

Nu grupuri de persoane, i.e. populații de pacienți, ci anumiți indivizi. Vorbim de personalizare, un lucru atât de drag oricui, și adesea un punct forte de reclamă al șarlataniilor medicale.

Se pretinde (mai ales atunci când se cer dovezi clare) că un remediu sau altul funcționează numai individual (de unde și prezumția imposibilității efectuării studiilor pe loturi mari), în prezența „vindecătorului”. Chiar și la o privire superficială, această revendicare este foarte dubioasă: este ca și cum am pretinde că insulina funcționează numai în cazul anumitor indivizi, și numai dacă e administrată de către un anume doctor. Diferența mare este că insulina funcționează.

4 Nu oferă dovezi, sau doar „dovezi” selective

Există o covârșitoare lipsă de dovezi serioase pentru majoritatea ideilor medicinei alternative. Există așa-zise „dovezi”, în cantități mari, toate din surse discutabile, neverificabile și uneori pur și simplu naive sau de-a dreptul nebunești. Alte semne caracteristice sunt abundența „dovezilor” anecdotice (observații subiective și nesistematice – adică neștiințifice – și auto-observare) și fluviul nesfârșit de povești personale și mărturii. Oricât de dramatice sau înduioșătoare sunt acestea, nu sunt cu nimic mai credibile decât orice poveste pe care o poate spune oricine ca urmare a unei coincidențe fericite în care simptomele au dispărut concomitent cu cine știe ce întâmplare. Și nu țin loc de metodă științifică.

Dar sursele de cel mai înalt grad academic (chiar și acelea trebuie abordate cu facultățile critice bine pregătite) lipsesc în mod evident sau, adesea, arată chiar contrariul, situație în care începe selectarea „dovezilor”. Dacă un remediu alternativ s-a arătat a fi, de exemplu, „posibil funcțional, dar efectul placebo nu poate fi exclus” (mă uit din nou la homeopatie), iar studiile ulterioare au stabilit că, într-adevăr, este vorba de efectul placebo, ei bine, suporterii metodei alternative le vor ignora complet și vor continua să se refere cu obstinație la sursele vag pozitive, care nu precizează în mod exact nimic, dar oferă destulă informație neutră cât să permită dezbaterii să continue.

Mai mult, la acest capitol foarte important, acela al dovezilor reale, medicina alternativă alege să adopte o poziție stranie, ca să nu-i spunem altfel.

În primul rând, deoarece „funcționează numai asupra anumitor indivizi, cu un anumit practician”, studiile pe scară largă sunt practic imposibile, așadar orice oportunitate de a studia cu adevărat remediul respectiv este suspendată din start – ceea ce este privit ca normal (doar e însăși felul în care „funcționează” remediul, la urma urmelor) și acceptabil. Nu este nici una, nici alta. Cu acest subterfugiu subtil, însă foarte transparent, șarlatanii alternativi se sustrag rigorilor metodei științifice, chiar în timp ce pretind că metoda lor este științifică – însă e vina științei că n-a ajuns-o încă din urmă!

În al doilea rând, se vehiculează opinia hazardată că, la urma urmelor, dovezile nu sunt chiar atât de importante.

5 Fondat de către nespecialiști

Actualmente un medic are de parcurs până la zece-cinsprezece ani de studii medicale înainte să se poată numi specialist. Un expert cumulează adesea decade în domeniu.

Samuel Hahnemann, inventatorul homeopatiei (homeopatia fiind pură invenție) a studiat medicina circa trei ani. În secolul XVIII (ceea ce însemnă că trei ani au fost probabil destui pentru a acumula toată știința medicală a vremii). Și a fost în primul rând un scriitor și translator, ca practică.Tom Bowen (Tehnica Bowen) n-a avut niciun fel de pregătire medicală. Și așa mai departe.

Toate astea nu înseamnă că n-au existat medici dezorientați care au ajutat la creerea unor sisteme alternative (ca și în cazul osteopatiei), adesea cu intenții bune, dar lipsiți de cunoștințele și instrumentele pe care le avem azi.

6 Face apel la credință și misticism

Lucrurile pot fi subtile la acest capitol. Lucruri simple, în genul unei terminologii vagi sau creerea discretă a unui soi de aură în jurul metodei sau practicianului sau referiri frecvente la lucruri în mod normal în afara sferei medicale (Dumnezeu, Universul – cu „u” mare etc.) – toate sugerează o afacere dubioasă.

7 Face apel la „înțelepciunea străveche”

Medicina alternativă modernă, în mai toate formele sale, presupune aproape fără excepție că „vechi” înseamnă „bun” (natural, fără ocolișuri, simplu, nobil, armonios ș.a.m.d.), în timp ce „nou” înseamnă „rău” (degenerare, toxicitate, conspirație, neîncredere, război cu natura, inarmonie etc.). E o strategie foarte isteață, chiar dacă simplă, pentru că face apel la o prejudecată răspândită în toată omenirea, aceea de a vedea trecutul într-o lumină mai favorabilă decât prezentul. Atunci s-au întâmplat toate lucrurile bune – zilele bune de-altă dat’.

Această prejudecată (în fapt numită „the rosy retrospection bias”, adică „prejudecata rememorării în roz”) îi oprește chiar și pe indivizii mai rezonabili să realizeze că, în știință, „vechi” înseamnă de obicei expirat, incomplet, adesea fals și arareori lipsit de riscuri și pericole.

Faptul că un remediu (sau tehnică) este vechi, a fost abandonat timp de secole (de obicei pe motive întemeiate) și este acum readus la lumină într-o formă inevitabil distorsionată, nu înseamnă că este o comoară  extraordinară, redescoperită. Adesea se întâmplă chiar contrariul, poate fi vorba doar de simplu deșeu istoric. În orice caz, trebuie să treacă prin filtrele științei moderne înainte de a fi pus în oricare dintre aceste două categorii. Ideea este că „vechi” nu înseamnă mai bun, mai sigur sau mai natural. Înseamnă doar vechi.

Anticul sistem ayurvedic include o operație foarte dură pentru cataractă, cu rezultate mult, mult mai slabe decât procedurile curente, dar care este încă practicată în anumite părți ale lumii. Ar trebui să ne întoarcem la ea pentru simplul motiv că este veche? Și funcționează cât de cât?

Hipocrate din Kos
Hipocrate din Kos, faimosul părinte al medicinei moderne

Sărmanul Hipocrate din Kos este o țintă preferată și o victimă constantă, ca mascotă pentru diverse sisteme alternative, care îi citează principiile ca fundament. Încă o idee foarte isteață, de vreme ce Hipocrate este pe bună dreptate considerat părintele medicinei academice moderne și orice referire la el conferă credibilitate celui care o face. Din nou, chiar persoane rezonabile nu realizează că Hipocrate și-a bazat practica pe lucruri care acum știm sigur că sunt complet greșite, și că a comis o mulțime de greșeli bine intenționate – a trăit în secolul IV Î. Chr, totuși

Hipocrate a făcut lucruri extraordinare cu puțina informație pe care a avut-o și a lăsat o moștenire deosebită. Dar asta nu înseamnă că o referire la Hipocrate validează automat un sistem medical. Dacă Hipocrate e cel mai bun lucru cu care te prezinți în ziua de azi, mă tem că sistemul tău este complet și iremediabil depășit.

8 Folosește pseudo-știință și cuvinte la modă

Termeni ca „energie” sau „cuantum” sunt împrăștiați de-a lungul și de-a latul unor sisteme medicale alternative. Dacă „energie” este un termen foarte abuzat în istoria șarlataniei medicale, „cuantum” este perechea sa modernă. Lumea îl folosește lejer, ca și când l-ar înțelege în profunzime, e.g. „această metodă este complet susținută de către cele mai noi descoperiri ale fizicii cuantice”.

Teoria cuantică include modele care sunt foarte dificil de înțeles cu adevărat, adesea contra-intuitive, și prin urmare este nevoie de ani de școală pentru a o înțelege cu adevărat. Niciunul dintre cei care o înțeleg cu adevărat nu a întemeiat un sistem medical alternativ bazat pe ea.

Dar „energia” este mai ușor de înțeles. Totuși, oamenii uită adesea că energia există de obicei în forme foarte obișnuite și mundane, și își imaginează fluvii energetice de plasmă cosmică curgându-le prin „meridiane”. Sau altceva în același spirit.

Adăugați „magnetism”, „câmpuri”, „unde”, „molecular” etc. în amestec și veți obține o supă foarte heterogenă de cuvinte la modă, asociate forțat și fără sens real, care ar trebui să vă facă suspicioși.

9 Folosește în mod nepotrivit termeni pozitivi ambigui

Repetarea unor termeni ca „detoxificare”, „holistic”, „bio”, „natural”, care sunt pozitivi în esență, dar sunt folosiți într-o manieră nepotrivită, într-un context ambiguu, niciodată explicați clar.

Să luăm „detoxificarea” ca exemplu. Termenul este folosit de multe terapii alternative ca principal punct de atracție comercial. Dar dacă întrebăm care sunt, concret, substanțele care au nevoie de această formă specială de detoxificare, formula moleculară concretă sau denumirea științifică,  și de ce ele nu se elimină prin mijloacele fiziologice normale, suntem întâmpinați cu un zid de ambiguitate, definiții recursive și referiri colaterale care nu duc nicăieri.

10 Folosește în mod nepotrivit termenul „alternativ”

Însăși utilizarea acestui cuvânt de către un sistem medical alternativ sau de către alții atunci când îl descriu, face sistemul respectiv suspect. O „alternativă” sugerează cel puțin egalitate cu originalul. Aici e problema: îi spunem „alternativă”, însă fără a dovedi vreodată că este cel puțin echivalentă cu originalul.

În plus, deoarece cea mai bună apărare este atacul, vom spune pur și simplu că „alternativa” este mai bună decât originalul (după cum probabil ați ghicit deja, este mai naturală, mai puțin traumatică, bazată pe înțelepciune străveche și aprobată de către Atotputernicul Însuși). Acest fel de afirmație este la limita legalității.

Terapia „naturistă” a apendicitei nu este o alternativă la apendicectomie, nu este nici măcar în aceeași categorie de concepte, este o formă de non-tratament.

De aceea tendința curentă este de a folosi termenul de „complementar”, care însă nu schimbă cu nimic esența și este la fel de impropriu pentru ceva ce nu „complementează” nimic.

11 Promite vindecarea și își face reclamă

Acesta este un semn caracteristic foarte evident. Atunci când șarlatanii încep să promită că pot, sau deja au făcut-o, să vindece cancerul sau alte boli severe, și uneori citează mii de cazuri, toată lumea trebuie să-și pornească motoarele gândirii critice. Dar grație confundării dorințelor cu realitatea și optimismului exagerat, majoritatea n-o face.

Niciun vindecător onest și bine informat (adică bine instruit și specializat în domeniul său) nu va face niciodată astfel de promisiuni, deoarece cunoașterea însăși n-o permite. Pe lângă o minte necinstită, orientată spre profit, e nevoie și de o naivitate profesională remarcabilă pentru a promite și garanta vindecarea.

În cazul „miracolelor” legate de cancer, șarlatanii flutură adesea mii de documente, dar în cele din urmă trebuie să-i crezi pe cuvânt, pentru că documentația este fie foarte vagă și incompletă, fie pur și simplu falsificată. Lumea aude despre vindecarea miraculoasă a unui cancer și nu realizează că în nouă din zece cazuri boala respectivă n-a fost niciodată cancer.

Reclama publică făcută unor astfel de promisiuni nu face decât să demaște ceea ce se petrece în realitate, mult prea adesea: o schemă de făcut bani.

Nu e de mirare că există presiuni pentru acoperirea terapiilor alternative de către asigurările medicale, ceea ce ar asigura un aflux de bani constant și legal, indiferent de rezultate – care oricum nu pot fi studiate, prin definiție (vezi mai sus).

12 Pretinde că nu are efecte secundare

Iarăși, o teză foarte dubioasă. Lumea, așa cum o cunoaștem, nu manifestă niciodată acțiune și reacție în formă pură. Întotdeauna există un efect secundar, colateral, un produs secundar, precum căldura în anumite reacții chimice sau particulele nou apărute în urma unor coliziuni subatomice. Cum poate vreun remediu medical să nu aibă efecte secundare, presupunând că are un efect principal? Ar fi în dezacord complet cu felul în care știm că funcționează realitatea.

O intervenție medicală fie are un efect, care la rândul său are efectele sale secundare sau, dacă n-are efecte secundare, devine foarte greu de crezut că are vreun efect, în general.

În lumina acestor cunoștințe, scopul medicinei academice este să minimizeze efectele secundare, și acestea sunt, într-adevăr, menținute la un minimum statistic de către medicina modernă. Atunci când cineva pretinde că sistemul său n-are efecte secundare și folosește această pretenție ca punct de atracție comercial, fiți foarte suspicioși – probabil aveți de-a face cu șarlatanie.

13 Susținut de celebrități

Terapia respectivă este susținută agresiv de către un star al zilei, vreo persoană faimoasă, un actor, un cântăreț sau „personalitate” TV etc., de regulă un nespecialist.

Lucrurile care funcționează își fac singure reclamă, n-au nevoie de o imagine media umflată pentru a atrage atenție și clienți. Apendicectomia nu are nevoie de panouri publicitare imense și reclamă TV la ore de audiență maximă.

De fiecare dată când vedeți vreo „vedetă” aleatorie lăudând vreo formă sau alta de terapie alternativă, întrebați-vă de ce o face, care este punctul de vedere medical oficial (există unul?) și cât de eficace este de fapt. Mergeți cu adevărat dincolo de imaginea actorului sau cântărețului și concentrați-vă asupra terapiei propuse. Veți fi uimiți.

La final

Sunteți acum echipați cu un minimum necesar pentru a nu deveni cu ușurință victimele șarlataniei medicale.

Nu trebuie să mă credeți orbește – ar fi exact împotriva a ceea ce susțin, ci trebuie să vă utilizați propriile facultăți critice, întotdeauna. Întrebați și întrebați-vă mereu, „de ce?” De ce homeopați susțin că apa scuturată vindecă? Prin ce mecanism? Unde sunt studiile?

De ce osteopatia pretinde că poate vindeca altceva decât unele probleme musculo-scheletale (ceea ce face fizioterapia medicală oricum, dealtfel, ba de multe ori chiar și un masaj nespecializat)? Prin ce mecanisme s-ar produce vindecarea respectivă? Unde sunt studiile? Și așa mai departe.

În epoca noastră, argumentele puerile, naive sau aberante nu mai sunt acceptabile în sfera medicinei. Așa cum Pământul se rotește în jurul Soarelui, nu invers, tot așa stau treburile și cu medicina. Metaforic vorbind, medicina academică este Copernic, în timp ce medicina alternativă joacă rolul Bisericii Catolice a acelor timpuri – ignorantă, mistică, criptică și opacă. Chiar dacă lucrurile ne sunt prezentate, culmea, exact pe dos.

Așa cum teoria heliocentrică nu are o „alternativă”, nici măcar de dragul „echilibrului” sau în numele libertății de opinie, pentru că ar fi stupidă (spus elegant), tot așa cunoașterea medicală, fiind tot o formă științifică de cunoaștere, nu poate avea o „alternativă” decât în afara științei.

„Medicina” alternativă reprezintă o alternativă la știință – lucru bine de știut înainte de a face apel la metodele sale.


Read it in English: How to Recognize Alternative „Medicine” Quackery

(4,82 / 11 evaluări)
Loading...

4 comentarii la “Cum recunoaștem șarlatania medicală

  1. In primul rand, termenul de „alternativ” inseamna sau-sau. Daca va referiti la osteopatie, ea completeaza medicina alopata, deci este vorba de medicina COMPLEMENTARA! Nu exclude medicina clasica „moderna”. Nici medicina clasica, alopata, „moderna” nu trece „testul” celor 13 puncte!!!!!
    1. Osteopatia are tratamente pentru anumite urgente; acolo unde medicina clasica te indoapa cu medicamente, de. ex. pentru un banal blocaj functional articular, un osteopat CALIFICAT intervine fara probleme redand miscarea fiziologica. Este urgenta pentru ca pacientul are dureri ingrozitoare si cheama salvarea de cele mai multe ori!
    2. Nici medicina clasica nu are tratament pentru toate situatiile si ptr toti indivizii!! Osteopatia isi cunoaste limitele! Acestea sunt influentate si de pregatirea osteopatului!.

  2. În primul nu înțelegi, deși am explicat mai sus, ce înseamnă „alternativ” atunci când vorbim despre o „alternativă terapeutică”. Alternativa trebuie să ofere o rată de succes cel puțin egală cu metoda căreia pretinde că-i este alternativă. Altfel nu este o alternativă terapeutică – ceva ce poate fi ales în locul metodei incriminate, ci, pur și simplu, o chestiune fără nicio legătură.

    Medicina „alopată” nu există decât în vocabularul homeopaților, ca termen derogatoriu. Termenul corect este „academică” – medicină academică.

    Termenul „complementară” este alt fals, inventat pentru când „alternativă” nu mai ține. Osteopatia (și restul „complementarelor” demonstrat inutile sau periculoase) nu completează nimic, decât bugetul terapeutului. Masajul este o tehnică arhicunoscută aparținând fizioterapiei, parte din medicina academică.

    Medicina academică trece testul în totalitate. Nu trebuie să fii specialist ca să-ți dai seama de asta, dar trebuie să fii extrem de ignorant ca să n-o faci. Totuși, detaliez:

    1. Este singurul sistem capabil să rezolve urgențe reale, amenințătoare de viață.
    2. Funcționează în toate situațiile dintre limitele sale (care sunt cele mai largi dintre toate sistemele cunoscute).
    3. Funcționează pentru toți pacienții la fel.
    4. Nu numai că oferă, dar se bazează pe dovezi de calitate obținute prin aplicarea metodei științifice.
    5. Reprezintă suma cunoștințelor și experienței tuturor specialiștilor în sănătate, din toate timpurile.
    6. Nu face niciodată apel la credință/misticism pentru a-și justifica metodele sau rezultatele.
    7. Nu apelează niciodată la „înțelepciunea străveche” pentru a-și extrage legitimitatea, dimpotrivă, chestionează și corectează permanent metodele și erorile trecutului
    8. Nici nu poate fi vorba despre pseudo-știință sau moda zilei.
    9. Nu folosește niciodată termeni pozitivi ambigui în mod nepotrivit. Toată terminologia este precisă și se reflectă exact în practică.
    10. Nu folosește abuziv și cu conotații pozitive termenul de „alternativ” pentru metode nedemonstrate, riscante.
    11. Nu promite niciodată vindecarea.
    12. Nu pretinde niciodată că nu are efecte secundare.
    13. Nu se bazează pe susținerea celebrităților.

    „Urgența” (dubios intitulată „banal blocaj funcțional articular”) pe care o descrii nu este o urgență, dovedești că nu ai noțiunea urgenței medico-chirurgicale. Iar în patologia articulară, de orice natură, medicina academică, utilizând remedii medicamentoase, chirurgicale, fizioterapeutice, dă rezultate net superioare oricărei intervenții a oricărui osteopat „calificat”, care are la dispoziție un singur lucru: masajul și nimic mai mult, oricum ar întoarce-o. Deci corect ar fi să se numească „maseur”, nu „osteopat”, și eventual să meargă la un colegiu de fizioterapie ca să învețe să facă masaj medical pe baze științifice, iar atunci va putea să-și zică „fizioterapeut”.

    Evident că medicina academică are limitele sale, pe care le recunoaște deschis, și a făcut-o mereu – așa a progresat. Și? Ce legătură are asta cu promovarea diverselor metode ignorante de „tratament”?

  3. Bună ziua,

    citisem acest articol cu ceva timp în urmă și mi-a rămas întipărit în memorie. M-a surprins în mod plăcut faptul că duceți această luptă împotriva pseudo-medicinei, și, mai ales, că o faceți cu un discurs ancorat în metoda științifică (știu, este o lume tristă cea în care ceea ce ar trebui să fie normal – discursul rațional – este o raritate). Am citit
    apoi că sunteți medic, și mi-am amintit acum de Dvs. deoarece scriu un articol în cadrul căruia doresc să aflu mai multe despre utilitatea publicațiilor științifice cu acces liber („open access”). Mă interesează, printre altele, relevanța acestui tip de publicații pentru medici, deoarece intuiesc că mai multe asemenea publicații ar reprezenta un instrument util pentru aceia dintre dvs. care vor să găsească tratamentele cu adevărat eficiente pentru pacienți (și implicit pentru a elimina, sau a explica de ce au fost eliminate, anumite „terapii alternative”). Nu știu, însă, în ce măsură și moduri utilizați în mod curent acest tip de literatură științifică. Ați fi de acord să îmi răspundeți la câteva întrebări prin e-mail? Aș utiliza răspunsurile Dvs. pentru articolul care va fi publicat într-o revistă științifică în limba germană, revista Asociației Studenților din Life Sciences (btS e.V. – http://bts-ev.de – cea mai mare inițiativă studențească de profil din Germania). Articolul va fi în limba germană, dar, dacă doriți, îl voi traduce cu mare plăcere pentru Dvs. în limba engleză. Dacă sunteți interesat(ă), vă stau la dispoziție pentru mai multe detalii.

    Cu stimă,
    Ioana Weber

  4. Cred că, în contextul acestui articol cel puțin, termenul de „șarlatanie medicală” este ușor impropriu… vorbim aici despre șarlatanii care se doresc a fi terapeutice fără a fi medicale. Despre o adevărată șarlatanie medicală am putea vorbi în cazurile în care medici pretind vindecări imaginare, interpretează în mod partizan sau tendențios date medicale (sau chiar falsifică înregistrări / fapte experimentale), ori imaginează terapii cu vocație dubioasă, care nu se supun analizei și rigorilor științifice ale profesiei medicale.

    Ca un corolar, ironic este faptul că toate zisele metode de diagnostic și tratament „alternativ”, în încercarea de a dovedi insuficiența medicinei clasice/academice, se inspiră tocmai din metodele acesteia, pe care însă le aplică după ureche și le adaptează după plac. Majoritatea acestor „discipline” alternative caută să definească semne, reinterpretează simptome, recurg la variate tipuri de analize sau examinări nestandardizate și cărora le atribuie semnificații de certitudine, urmăresc criterii de vindecare nereproductibile și extrem de personalizate. Imitând medicina clasică, nici măcar nu recunosc că fac acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile