De bine, despre România

"un articol civilizat despre partea frumoasă a României şi a românilor"

Aproape că m-am hotărât să nu mai scriu despre România, există destule alte lucruri de care sunt sătul, mai vrednice de a pierde vremea. Cu toate astea.

Motivul pentru care nu mă opresc îmi demască slăbiciunea: nu mă pot opri din a iubi acel pământ, strâns cum sunt în plasa unor amintiri de invidiat, fără putinţă de scăpare. De aceea urlu către România, scuip acid în fruntea puţinilor români rămaşi, cu ura reflexivă a celui îndrăgostit. De aceea sunt mai frustrat decât Sisif atunci când ceea ce era al meu e acum al feluritelor stârpituri. Şi, mai ales, mi se aşterne o ceaţă sângerie peste priviri atunci când mă uit la noi, la toţi, sacrificându-ne ca nişte idioţi, unor maimuţe.

În fine, ziceam de bine. Ei, România, posibil datorită multor factori, de la geografie la genetică, are un ceva inefabil, capabil de a scoate din oameni anumite caracteristici pozitive care, în alte locuri, mi-au părut mult mai rare. Această combinaţie de pace, imersie, încrâncenare, luptă care se face intuită în acel ceva este responsabilă de existenţa unui popor român care ilustrează un material uman excepţional.

Acest trib prezintă doar două defecte, însă atât de mari, încât sunt capitale şi îi condamnă soarta:

1. este extrem de (şi din ce în ce mai) puţin numeros

2. este incredibil de slab dotat cu instinct de supravieţuire, ceea ce îl face victima perfectă

Rog sporadicul cititor să numească un singur român de notorietate mondială care şi-a adus existenţa la un apogeu lăudabil în România. Eu nu cunosc niciunul. Tocmai din cauza punctului 2 - un asemenea român pleacă, pentru că a lupta cu hienele domestice îi va fi întotdeauna mai puţin dezirabil decât a confrunta cu leii altor locuri. Şi când zic "pleacă", mă refer în primul rând la auto-extracţia din societatea jigodiilor, nu neapărat la mutarea domiciliului.

România conţine oameni de o bunătate care-ţi strangulează sufletul. Creatori în stare să-ţi schimbe lumea şi, mai mult, viziunea asupra ei. Creiere care îngenunchează orice orgoliu. Luptători a căror determinare şi conduită eclipsează Bushido. Nu sunt o super-specie de nu ştiu ce obscură sorginte care ar trebui să fie nobilă aprioric. Sunt oameni normali.

Însă sunt invizibili. Ceea ce este, în sine, al treilea defect monumental al rasei. Pe toţi cei enumeraţi nu-i vezi. Dacă eşti unul dintre ei, suferi şi te întrebi cum de eşti singur. Împrăştiaţi pe mari distanţe în oceanul de gunoi uman (pe care n-ai cum să nu-l vezi, pentru că acesta ţi se aruncă fără oprire în cale, din toate direcţiile, mai ales din acelea de unde ar trebui să bată vântul educaţiei), insule buimace în propria lor ţară, românii nu se găsesc între ei. Dar există şi sunt cei împreună cu care aş trăi. Dacă i-aş găsi.

Asta e "de bine" despre România.

Deocamdată.

0.0/5 (0 voturi)	România

Nume:	(sau pseudonim, obligatoriu)
Email:	(obligatoriu - NU va fi publicat)
Website:	(opţional)
Comentariu:	HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup
	Ţine-mă la curent prin email

Comentarii acest articol
Comentarii articole Sicovitol
Toate comentariile