ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament Am rezonat cu ultima scriere a lui Dragoş Mănac. Atât de tare, încât m-am simţit dator să las două trei comentarii. Câteodată, cineva scrie ceva de parcă ai fi scris tu însuţi acel ceva, dacă ai fi fost altcineva. E un articol paşnic, aducător de pace unuia ca mine.
Despre România dur, dar cu blândeţe (sic!), despre asumarea imposibilului românesc, ilustrat în câteva referinţe în cascadă: un micro-studiu liric-comparativ al realităţii autohtone 1837-acum, un text sfâşietor de lucid al lui I.L. Caragiale, stârnit de evenimentele lui 1907, o măiestrită lovitură de par a actorului-ţăran (în cel mai frumos sens al termenului).
Starea de fapt prinde în sfârşit contur, apare limpede şi rece precum cristalul, iar viitorul devine pace, pentru că se înscrie în ecuaţia previzibilului - un viitor prezent, un viitor etern, dincolo de frământările subiectului - imuabil. Iar acest deznodământ al războiului raţiunii orbite de patimi cu evidenţa cotidiană şi mai grea decât o planetă de bazalt aduce inerent împăcarea, la rîndul său precedând alte orizonturi, mai vrednice a fi scrutate.
Revelaţia supremă a zădărniciei.
E frumos să te simţi special (la modul inerent pervers şi/sau compensator) pentru că eşti "la porţile Orientului". Şi ai şi cel mai murdar autobuz din Europa:
Eşti special.
 0.0/5 (0 voturi) | ||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Da, si eu m-am impacat cu viitorul.
Ai scris foarte bine: un viitor prezent, un viitor etern. Viitorul nostru deja e aici.
Asta e, facem limonada aici sau bem un cocktail afara.
Nici nu-ţi dai seama ce mult mi-aş dori să nu fie aşa, însă măcar durerea care însoţeşte o asemenea dorinţă este abolită odată cu împăcarea adusă de asumarea inevitabilului: "Romania nu se va schimba niciodata in bine" - cea mai grea propoziţie (din toate unghiurile) din scrierea lui Dragoş Mănac. Pentru mine a avut efectul unui koan.
Câteodată trebuie să vezi negru pe alb ceea ce ştiai şi refuzai să ştii, pentru a vedea ceea ce este.
După care nu mai lupţi la fel, adică făcându-ţi rău singur şi întărindu-ţi oponentul.
Ci te relaxezi la un cocktail.