Despre Twitter şi viitor pe web

Durata lecturii ~ 6 minute

Twitter logo

Direct la chestiunile avansate, toată lumea ştie ce e cu Twitter. Dacă nu, probabil lectura acestui articol e lipsită de interes. Aşadar, îmi voi expune ideile despre viitor pe web, pornind de la ceea ce este acest serviciu.

Nu voi vorbi despre de ce Twitter este un succes, ci, dincolo de toate astea, despre ceea ce poate însemna un asemenea sistem în evoluţia viitoare a web-ului, aflat acum într-o etapă critică. Ca să-mi clarific şi mai bine poziţia, mărturisesc că mă număr printre cei care râd când aud despre Web 2.0. Încă n-a sosit, abia urmează.

Despre Twitter, dincolo Twitter

„The user base

Prezintă trei mari calităţi: este deja mare, este în expansiune, este globală (nimeni nu e lăsat pe dinafară). Ca şi în cazul Facebook, lumea se întreabă despre forma de monetizare a unui asemenea avantaj şi, tot ca în cazul respectiv, răspunsul nu are cum să se înscrie printre soluţiile clasice. Subtilitatea sa îl face mai puţin accesibil antreprenorilor de „şcoală veche”.

În primul rând, modelul Twitter pretinde extrem de puţin de la utilizator şi de aceea experienţa acestora pe site este una plăcută, hassle-free. Sunt convins că inteligenţa celor din spatele sistemului va găsi modalităţi de monetizare care vor urma exact aceleaşi principii, exploatând avantajele bazei imense de useri fără ştirea utilizatorului, fără a supăra utilizatorul sau, atenţie că e de viitor, la cererea utilizatorului. Avantajele unei baze gigantice de useri nu mai necesită enumerarea.

Concluzionez că, din perspectiva variabilei „utilizatori”, modul „simplist” al Twitter de a pune problema reprezintă noul fel de-a strânge indivizii la un loc, pe web.

Twitter API!

Abia am aşteptat să ajung aici, de unde şi exclamaţia :). După cum ştiţi (sau nu), sistemul Twitter (a se observa că aşa ceva nu se mai poate numi, reductiv, „site”) oferă o interfaţă care permite accesul la majoritatea facilităţilor sale din alte aplicaţii – Twitter API. Normal, API-ul se bazează pe modelul open-source XML-RPC, ceea ce înseamnă un singur lucru: e accesibil oricui. De unde bogăţia de „clienţi” şi „bots” de Twitter. De exemplu, una dintre librăriile PHP permite oricărui programator orice fantezie pe care o permite API-ul.

Abia acum vine măreţia: operând la nivel jos prin XML-RPC, orice terţă parte poate implementa propriile sale servicii bazate pe Twitter, interacţionând cu ceilalţi twitterişti pe baza unui pseudo-limbaj care deja se distilează spontan pe Twitter. De exemplu, să zicem că am un portal care oferă informaţiile uzuale, gen vreme, curs valutar. Să zicem că creez un cont pe Twitter, cu ID-ul myportal, care e de fapt un robot, controlat dinafară, la modul relevant din perspectiva portalului meu – pe scurt, să ne gândim că site-ul meu şi-a făcut un cont pe Twitter. Şi să zicem că georgica_gigi trimite către myportal „curs dolar”, iar myportal îi dă răspunsul pe alaltăieri, ieri şi azi (+ un link sponsorizat Nevinovat). Un exemplu concret e WHOISBot.

De ce e importantă o asemenea interconectare? De ce nu poate georgica_gigi să se ducă direct pe portalul meu? De exemplu,  din aceleaşi motive din care georgică_gigi nu foloseşte okidoki

Cumulat, aceste facilităţi fac din sistemul Twitter un veritabil hub tranzacţional bazat pe open-source XML-RPC, iar limbajul prin care tranzacţiile pot fi operate nu este cu nimic mai puţin decât un limbaj funcţional polimorfic, ceea ce ne aduce la concluzia că utilizatorii vor fi, de fapt, programatori. Naivi, dar programatori! Astfel, un sistem ca Twitter poate deveni încarnarea acelui vis care este interconectarea coerentă a maşinilor software; prima formă de inteligenţă colectivă la scară gigantică; prima formă de interacţiune reuşită („reuşită” include obligatoriu uşurinţa, facilitatea) om-robot (software).

Implicarea roboţilor „interesaţi”, reprezentând interese comerciale, iată polul comercial în toată paradigma, iată potenţiala vacă de muls. Iată un posibil răspuns la întrebarea „clasicilor” (incluzându-i pe cei de la Google, cu „emailul săracului”…) privitor la monetizarea unor asemenea sisteme de generaţie nouă.

E atât de important acest aspect, încât cred că într-un ipotetic viitor negru pentru Twitter, în care şi-ar pierde toţi utilizatorii, ar putea supravieţui strict ca platformă de tranzacţionare a informaţiei, după experienţa acumulată.

Filozofia viitorului pe web

Tehnologia web a viitorului e model, paradigma, sistem, filozofie. Nu sunt vorbe grele, gratuite. Specificul Internetului – interconectarea – e doar mediumul, mijlocul pe care se vor grefa, în fine, subtilele modele noi. Şi vom avea, în sfârşit, Web 2.0.

Bill Gates a intuit totul creând „meseria” de software architect, individul care are perspectiva globală, având cunoştiinţe de nivel satisfăcător din toate domeniile implicate în soft/web şi, obligatoriu, din domeniul care le include pe toate: ştiinţa omului şi a nevoilor sale.

Utilizatorii obişnuiţi vor fi „programatori” („naivi, dar programatori”), iar cei mai brilianţi coderi vor fi doar low level web/code monkeys, dacă le lipseşte viziunea arhitectului.

Vorbind despre această nouă generaţie, fondatorul weblog.ro (al cărui articol l-a provocat pe acesta) se (mă?) întreabă:

totusi cum putem inventaria aceste servicii ? cum putem afla care sunt cele care au un viitor ?
pentru a nu cadea in ridicol sau mai rau

Aş zice că aceste interogaţii sunt, inerent, de tip „şcoală clasică” antreprenorială, ca şi cele privitoare la monetizare. Ceea ce nu e un reproş, nici vorbă, „şcoala clasică” e fundaţia celei „noi”, cred doar că tehnologia tinde să se întoarcă „in the wild”, scăpând posibilelor răspunsuri. „Sălbăticia” de afară este cea care va face triajul.

Pe de altă parte, din perspectiva antreprenorială, cu care trebuie să fii inconştient ca să glumeşti, teama de ridicol sau „mai rau” (=faliment) e pe deplin justificată. Există, cred, un singur scut împotriva acestora: experimentul ieftin. Web-ul este acum un creuzet de entuziasm şi talent programatoricesc şi un depozit de cod open-source, aşadar gratis. Un vizionar avizat poate, fără dubiu, încropi o aplicaţie (adică nu un „site”) web cu costuri ridicol de mici, fără a face rabat de la calitatea produsului. Răspunsul favorabil al publicului poate apoi justifica inescapabilele costuri ulterioare, care ţin de hardware.

„Vedetele” de magnitudine din IT-ul de azi au dificultăţi în a transcende în cultura populară, în stil Bill Gates. Un alt semn al trecerii puterii către mase, pe care le interesează din ce în ce mai puţin lucrurile care le solicită efort. În concluzie, cred că, generic,

Succesul aplicaţiilor web viitoare constă în a-i da utilizatorului totul (uşurinţă, putere, alegere, confort) şi a nu-i cere direct nimic, servindu-i apoi, fără circ şi ideal la cerere, facilităţi lucrative, de la reclamă la servicii plătite, la modul inerent onest.

Adică implementarea a ceea ce părea un ideal. Evident, nu este; ideal ar fi ca fiecare utilizator să fie un programator abil, dar nimeni nu cere asta. Dimpotrivă.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

6 comentarii la “Despre Twitter şi viitor pe web

  1. :)
    E o idee… Deşi proastă. În numele ştiinţei, totuşi, hai. Nu mă bag decât strict la interfaţă, treaba ta ce faci cu robotul. Zi ce vrei să facă, de fapt?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile