ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament DEX dezvoltă destul de mult explicaţiile la “muiere”, dar ceea ce extrag eu acum este doar “...de uz comun, are o nuanţă depreciativă în limba literară” sau “caţă”. Fără urmă de răutate, muierea din DEX e o persoană nedorită în preajma noastră. Dar, ceva mult mai infiorător simt pentru bărbatul-muiere, adică pentru bărbatul muieratic. Şi nu mă refer la faptul că se amestecă în îndeletniciri specific muiereşti, ci la faptul că adoptă atitudini şi comportamente muiereşti dintre cele mai împuţite.
De multe ori mi-a fost dat să mă deranjeze, din echilibrul liniştii interioare, zgomotul produs de mai mulţi bărbaţi care stau şi povestesc în parcul din faţa blocului. Ah, îi exclud pe bătrâni, care au uneori buna cuviinţă să păstreze nivelul vocii acceptabil. Ah din nou, cât îmi e de dor de bărbaţii din faţa blocului copilăriei mele, care desfăceau în fiecare după-masă o maşină, până la ultima piuliţă, iar apoi o întregeau la loc, pe deplin funcţională: conversaţiile lor aveau ceva firesc, erau utile, iar cuvintele erau fascinante: rulmenţi, delcou, disc de ambreiaj, bujii, pompă de frână, platini, planetare care bat. Din păcate, oamenii aceştia au dispărut; au rămas doar cei care-şi deschid garajele şi lusturiesc oglinzile maşinilor. In fine. Mă opresc la acei bărbaţi, între treizeci şi patruzeci de ani, care, la ora medie 19,00 a fiecărei zile de vară, stau pe băncile din faţa blocului meu şi vorbesc. Flecăresc, de fapt. Tare. Despre absolut orice: criză, femei, valută, mall, PSD, trafic prin centru, Băsescu, vreme, copii, mâncare, animale de casă, animale de gospodărie, agricultură, flotari, maşini, pescuit. Cu voci ridicate, nefiresc de ridicate, greţos de ridicate. Sar de la un subiect la altul atât de rapid (nu deviază logic, sar cu adevărat, graniţele dintre curve şi culturile de rapiţă sunt inexistente), că uită în secunda următoare ce au trăncănit deja. Râd forţat, precum nechează caii. Se agită transpirat, la fel cum caută porcii noroiul ce-i răcoreşte. Salivează, plescăie şi scuipă zgomotos, aşa cum se cufuresc găştele. Înjură mult şi nepotrivit, precum câinii turbaţi latră noaptea. Dar, mai presus de toate, vorbesc. Vorbesc numai prostii, au capul plin de prostii şi ţin neapărat să-şi verse prostia peste ceilalţi de lângă ei, la fel de plini de prostii, cu toţii bucuroşi că fac schimb de prostii. Vorbesc parcă fără pauze, cu excepţia momentului când prin zonă trece un fund apetisant de liceancă; atunci, ca la proba de 100-de-metri-garduri-bărbaţi, se declanşează iadul: toţi vorbesc deodată, toţi vorbesc acelaşi lucru, toţi se laudă cum i-ar trage-o bine pe la spate, cum liceanca ar suge pula, evident încântată, cum i-ar stropi ţâţele la final (ce drăguţ, ce frumos).
Îi simt de la distanţă, mult inainte de a-i auzi. Încerc să-i ocolesc (orice întâlnire cu ei îmi consumă energie preţioasă), dar, în orice direcţie aş lua-o, îi aud la fel de bine. Evit cât pot zona, dar îi aud cum mă salută. Unde dracu’ sunteţi? Nici nu vă văd, iar voi mă salutaţi deja?
Mă agresează, irecuperabil. Îmi tulbură liniştea greu obţinută. Îi urăsc. Degeaba încerc să-i ignor, parcă îi aud vorbind mai tare. Sunt ca o haită de câini de companie, care se întâlnesc în parc şi îşi miros reciproc căcatul, în căutarea vreunei experienţe edificatoare.
Nu mă pot abţine să nu-mi închipui ce se întâmplă la ora medie 21,30, când toată vorbăraia se termină: căcăcioşii merg acasă, flămânzi şi fericiţi că şi-au mai impus vreun punct de vedere despre marile adevăruri ale parcului; ridică uşor vocea (pentru a reaminti cine ce loc are în casă) spre neveste (neveste, nu soţii) invocând apelul la mâncarea de seară; schimbă postul TV şi dau sonorul mai tare; sătui fiind, privesc cu jind spre curul sclavelor ce se agită în faţa lor să le spele mizeria de pe masă şi gândesc rapid vreun plan cum să le fută mai repede şi mai tare, că doar trebuie să-şi impună punctul de vedere şi asupra marelui adevăr din pat; dau o raită pe la copii să-i întrebe răstit dacă au luat vreun 4 azi la şcoală; se scarpină la coaie şi se gândesc dacă să se spele sau nu; se culcă murdari şi bucuroşi; adorm cu un rânjet porcin întipărit pe faţă.
Ce miros de porci, cu adevărat! La doar 35 de ani, incredibil! Lăsaţi dracului, împuţiţilor, frecatul mentei doar de dragul frecatului mentei (nici măcar pierderea de timp n-o faceţi cu stil) şi mergeţi acasă. Închideţi OTV-ul şi manelele. Li-niş-te! E ceva groaznic pentru voi, ştiu şi înţeleg. Priviţi-vă în oglindă şi spălaţi-vă creierul cu apă rece. Opriţi-vă din mestecat cu gura larg deschisă, încheiaţi rânjetul victorios şi tâmp, ştergeţi-vă balele, spălaţi-vă corpul.
Plictisitorilor!
Ţărănoilor!
Marş la reeducare! La închisoarea solitudinii cu voi.
|
| ||||
 5.0/5 (3 voturi) |
| |||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Merci, mulţumesc mult, da. Că mi-ai adus aminte. Urăsc cartierele.