Dynamic Range și Loudness Wars

Durata lecturii ~ 5 minute

Dynamic Range (Intervalul Dinamic)

Puțin cunoscut publicului meloman, dynamic range (intervalul dinamic) este un parametru de importanță extremă atât în producția, cât și în audiția muzicală.

Noțiunea nu este deloc dificilă și poate fi înțeleasă de către oricine, nu doar de către inginerii de sunet: intervalul dinamic reprezintă diferența de volum (în decibeli, dB) între cele mai „tăcute” și cele mai „gălăgioase” segmente ale materialului audio (piesei, melodiei). Reducerea acestui interval dă senzația că întreaga piesă sună mai tare, datorită creșterii volumului părților mai tăcute, deși volumul maxim rămâne același.

Așadar, sunetele care se aud natural mai încet (background vocals, anumite instrumente) sunt „ridicate” în volum pentru a se apropia de sunetele mai tari. Tehnic, această reducere a intervalului dinamic și creștere a volumului mediu se realizează prin compresia intervalului dinamic (a nu se confunda cu compresia materialului digital, diferența este radicală!!).

Vizual, graficul corespunzător undei sonore se transformă dintr-un „pieptene” sau „os de pește” într-un bloc hașurat aproape omogen, reflectând exact ceea ce se întâmplă cu sunetul. De exemplu, Madonna – „Papa Don’t Preach”:

Dynamic Range Reduction

În ce fel influențează însă această practică audiția muzicală obișnuită, de către persoane neavizate? Pentru a răspunde la întrebare, trebuie să detaliem câteva dintre rolurile/efectele unui interval dinamic mare (cel puțin 12 dB):

  • muzica sună mai natural; anumite sunete sau instrumente au în mod natural un volum mai scăzut, iar mixing-ul și mastering-ul original au ales intenționat ca anumite instrumente să sune mai încet, pentru un anumit efect artistic.
  • emoția este mult mai ușor transmisă prin sunet dacă există o plajă mare de valori de volum; diferența dintre strofe și refren sau un crescendo sunt mult mai bine puse în valoare atunci când diferențele de volum între ele sau pe parcursul lor sunt mari.
  • neurosenzorial, urechea nu este asaltată continuu cu sunet la nivelul maxim (vezi ultima parte a imaginii de mai sus).

Nu trebuie să fii inginer sunetist pentru a resimți toate acestea, chiar la modul inconștient și subtil. Muzica cu un interval dinamic redus obosește urechea mai rapid, tinde să irite, te trimite la butoanele egalizatorului, nu știi ce nu e în regulă, simți nevoia să schimbi piesa, toate acestea deși sursa digitală e de calitate și asculți pe un sistem decent.

Loudness Wars

Sau războaiele gălăgiei. Reducere intervalului dinamic creează senzația unui volum global mai mare, piesa sună mai tare, ceea ce însă poate fi oricând obținut prin răsucirea potențiometrului de către ascultător. Dezavantajele au fost deja enumerate. De ce ai vrea să reduci intervalul dinamic, așadar?

Pentru ca muzica să se audă mai complet pe sisteme audio slabe, de exemplu în mașină – un compromis nefast, deoarece nu poți produce CD-uri diferite cu același album, dar cu intervale dinamice diferite, pentru ascultat pe diverse sisteme audio. Dat fiind însă că majoritatea audițiilor se face pe sisteme audio slabe, industria tinde să producă muzică cu un interval dinamic din ce în ce mai mic.

Războiul a început atunci când producători au decis că „mai tare” înseamnă „mai bine” sau „mai frumos”, ceea ce corespunde până la un punct cu percepția psihoacustică a publicului. Însă repet, vorbim de exact același volum global! Se reduce doar diferența de volum între diversele părți ale melodiei. Cu alte cuvinte, producătorul ia controlul din mâna ascultătorului și dă volumul mai tare (până la volumul maxim al piesei) de-a lungul acesteia.

În marea de gunoi muzical contemporan, din toate genurile, nu numai din pop, producțiile se luptă pentru urechile ascultătorului prin creșterea brută a volumului mediu al pieselor (creșterea loudness-ului) pe seama reducerii intervalului dinamic. S-a ajuns până la distorsiune și clipping digital, care sună oribil.

Mai rău, anumite remaster-uri ale albumelor mai mult sau mai puțin clasice au fost făcute strict în scopul reducerii intervalului dinamic, pentru a da impresia de „mai tare”, „mai solid”. Audiția lor devine însă rapid obositoare. În aceste cazuri, se poate face un experiment simplu: ascultă remaster-ul la un volum X, confortabil pentru tine. Apoi ascultă varianta originală adăugând volum până când pare că sună la fel de tare ca și remaster-ul. Vom avea aceeași senzație de volum, tărie, soliditate, însă cu avantajele subtile ale unui interval dinamic mare.

Ca amendament, există producții concepute să sune prost, distorsionat, obositor, cum ar fi cele destinate urechilor bete din cluburi pe la două dimineața, însă cam atât ca unică justificare a „războaielor gălăgiei”.

Lucrurile au ajuns atât de departe (interval dinamic de 3 dB, uneori), încât se sugerează adoptarea unui standard industrial pentru intervalul dinamic, care n-ar trebui scăzut sub 12 dB (variabilitatea în funcție de gen ar trebui să fie minimă).

Concluzie

  • Dynamic Range (intervalul dinamic) este o chestiune de volum mediu al producțiilor muzicale, independentă de gen
  • Intervalul dinamic mare oferă o anumită naturalețe, „dulceață” subtilă, emoție audiției muzicale
  • Intervalul dinamic redus dă senzația de „mai tare”, ceea ce în prima fază pare „mai bun”, însă distruge nuanțele subtile care pot fi transmise numai prin gradiente mai mari ale volumului, dă un caracter tern, sec, obositor producției
  • După preferința personală, intervalul dinamic poate fi oricând redus în faza de audiție (majoritatea amplificatoarelor sau softului de redare oferă compresoare), însă nu mai poate fi crescut după faza de mastering în studio. Ca experiment, încercați activarea compresorului din amplificator pe o piesă cunoscută și dragă. Veți observa curând dispariția nuanțelor subtile, caracterul dintr-o dată tern al sunetului, oboseala urechii, deși, evident, melodia și versurile (și volumul maxim global!) sunt exact aceleași.
  • Remastering-ul vizează adesea simpla reducere a intervalului dinamic, ceea ce face materialul să sune relativ mai tare (deci mai modern), dar cu pierderea inerentă a unor caracteristici inițiale, care pot fi foarte importante pentru audiofil/fan. Atenție la astfel de producții!
  • Dacă vrei mai tare, dă mai tare! Nu reduce însă intervalul dinamic!

În încheiere, recomand cu căldură vizionarea acestor explicații foarte coerente și accesibile oricărui audiofil neprofesionist:

(5,00 / 1 evaluări)
Loading...

Un comentariu la “Dynamic Range și Loudness Wars

  1. Apreciez foarte mult articolul.

    O intrebare va rog:
    Am o piesa FLAC in 2 variante rip:
    – prima: DR 12 si peak-level: 0.00 left si 0.00 right
    – a doua: DR 10 si peak-level: -2.16 right si -0.37 right

    Daca ne luam strict dupa aceste caracteristici, care din ele ar trebui sa se auda cel mai frumos? prima pentru DR mai mare; sau nu neaparat daca a doua are peak-level sub 0?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile