Emisiuni pentru copii

Emisiunile pentru copii sunt dezgustătoare. M-am documentat răbdând, numai eu ştiu cum, oroarea. La capitolul emisiuni pentru copii, România nu face notă discordantă (de data asta), toate sunt oribile, pe toate canalele, din toate ţările în care am suferit supliciul de a le urmări, ca să văd în ce fel îmi educă mass-media urmaşii. Pentru că pe copii îi educă televizorul, părinţii au treabă, sunt mega-ocupaţi cu rahaturi irelevante.

De la desenele animalice (toată gama, de la Tom şi Jerry la porcăriile moderne care sunt „pentru copii” numai în măsura în care un adult normal nu le poate înghiţi absurditatea), la emisiunile tematice (piese, seriale „interactive”) şi la cele „practic educative”, toate producţiile astea sunt de un indescriptibil rahat. Am avut această revelaţie.

Şi oamenii, mulţi dintre ei dotaţi cu creiere peste medie, în tendinţa lor de a-şi retrăi copilăria într-un fel idilic şi forţat, adică eronat, îşi expun progeniturile la emisiunile astea, ba chiar le încurajează să „înveţe” din ele. Adultul contemporan e atât de superficial, încât îşi permite să-şi imagineze că ceea ce i-ar place lui, ca idee, cum ar fi acele „lugu-lugu” şi baby talk greţoase sunt, cu siguranţă, lucruri la care merită să-ţi expui copilul. Educaţie? Bine, bă.

Mintea copiilor este, în mare, un ogor fertil, un teritoriu virgin care aşteaptă să fie populat, însămânţat şi cules. Ăsta e miracolul vârstei – potenţialul imens gata să se transforme în orice. Părintele modern, din multiple motive, alege să-şi bată joc de tot potenţialul ăsta, cu emisiuni pentru copii. Ăia care fac emisiunile astea, pe bani, au, poate, şi alte motive. Poate pur şi simplu nu-i duce nici pe ei capul la mai mult.

Oricum, ne-o facem cu mâna noastră. Ne mirăm că „generaţia MTV” e compusă din imbecili. Oho, stai să vezi cum arată generaţia Cartoon Networks şi Fox Kids. Ne batem joc de proprii noştri urmaşi, transformându-i în lepădături spălate pe creier, în cel mai pervers mod, pentru că sunt la vârsta la care nu se pot apăra. Dacă nu poţi avea pretenţia unor formule normale pentru emisiunile astea, măcar protejază-ţi copilul.

Dacă nu eşti în stare să-i arăţi, luându-l de mânuţă, afară, minunăţia incredibilă a pământului şi cerului sau fabulosul apei şi focului sau măreţia legilor de dincolo de lumea omului, cel puţin nu-l ucide cu premeditare! Da, ştiu, pentru tine o creangă uscată nu (mai) înseamnă nimic. Pentru un copil poate însemna totul, dacă ştii să i-o descoperi, să i-o arăţi şi să i-o povesteşti.  Retrăieşte-ţi copilăria aşa, mai mult pentru el şi mai puţin pentru tine, prostule şi egoistule.

Stinge televizorul.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

11 comentarii la “Emisiuni pentru copii

  1. Dupa ce am citit articolul tau am o curiozitate: Ai putea sa dai un exemplu de emisiune pe care ai reconda-o copiilor in general?
    Si as mai avea si o rugaminte: Din moment ce esti asa pornit pe emisiunile pentru copii, la care aprob ca cea mai mare parte sunt de-a dreptul penibile, ai putea te rog sa faci o recomandare legat de ce crezi ca ar fi educativ sa cuprinda o astfel de emisiune?
    Multumesc anticipat pentru raspuns

  2. La cat de motivat pare articolul tau ma asteptam sincer chiar sa primesc un raspuns bun din partea ta dar dupa cum am anticipat intr-o oarecare masura, la comentarii ne pricepem cu totii insa stam un pic mai rau la capitolul solutii concrete la probleme concrete. Succes.

  3. Soluţie mai concretă nu există. Copiii n-au ce căuta la televizor. Copiii n-au ce învăţa de la televizor. Copii se uită la televizor pentru că îi distrează (la cel mai propriu mod, adică le distrage atenţia). Dacă ai ambiţia să faci emisiuni care chiar îi învaţă ceva (poate ţii minte lecţiile de limbi străine), nu se mai uită. Aşa că rămâi fără rating, care e singura religie a oricărui producător media, şi degenerezi inevitabil în tâmpeniile descrise. „Stinge televizorul” nu e o strigare frivolă, e o soluţie concretă la o problemă concretă.

  4. Cât timp eşti copil cel puţin, şi şi adult până la urmă (cu foarte puţine excepţii), tot ce-ai afirmat mai sus se aplică, mai puţin un aspect care cel puţin în cazul meu a fost catalizatorul dezvoltării unei îndemânări extraordinare.

    Când am fost mic, ca orice copil, mă distram uitându-mă la desene animate, iar canalul de elecţie mi-a fost Cartoon Network, căruia i-am rămas fidel ever since. Din fericire, pe vremea respectivă se difuzau desene de calitate, gândite de nişte titani ai domeniului precum Tex Avery, Hannah Barbera, Isadore Freleng şi mulţi alţii. Din nefericire, somităţile s-au dus, şi creatorii animaţiei actuale sunt nişte epigonii, iar produsele creaţiei lor sunt o insultă adusă genului.
    În fine, ce vreau să zic cu asta ..înainte ca stimabilii din televiziunea română să introducă dubbing-ul (traducerea verbală transpusă peste vocile originale), totul se desfăşura în engleză, şi pot mărturisi acum cu mâna pe inima, că timpul care l-am petrecut uitându-mă la desenele animate din copilărie, a fost scânteia care mi-a aprins pasiunea pentru limba engleză, care mi-a rămas de atunci prima dragoste. La şcoală am debutat cu învăţarea ei având un vizibil avantaj faţă de colegii mei, iar pe măsură ce o parcurgeam, mă perfecţionam într-un mod incredibil pentru toţi profesorii care i-am avut.
    Ajunsesem să revăd aceleaşi desene de atâtea ori, încât ştiam toate replicile pe de rost, şi automat mi se imprimase şi felul în care erau pronunţate, în consecinţă dobândind şi un accent cvasi-nativ.
    Toţi profesorii mi-au confirmat că desenele animate (şi şi filmele, însă când eşti mic, doar primele te atrag) într-o limbă străină au un rol greu în ceea ce înseamnă dezvoltarea respectivei limbi mai apoi.
    Nu e regulă generală bineînţeles, şi poate nu a fost cazul tău, Sicovitol, însă pentru mine şi pentru mulţi alţii pe care-i cunosc, acesta a fost the starting point.

    Ce îţi recomand, Lucian, este să îţi expui copiii la cât mai multe astfel de desene animate (dacă ai opţiunea la televizor să închizi dubbing-ul şi să ai sunetul original), dacă vrei ceva specific, există postul Boomerang (o ramură a Cartoon Network-ului), pe care încă se mai difuzează câteva din desenele clasice, cele de care m-am îndrăgostit de mic, şi cele care le colecţionez în mod curent pe HDD-ul personal.

    Cu bine,

    -Adrian

  5. Ok. Asa mai vii de acasa :)

    Subscriu la tot ce ati mentionat mai sus si ma mandresc „oarecum” ca si eu am crescut cu acel Cartoon Network de care vorbeste Wolfyx si am trecut cam prin aceleasi chestii legate de limba engleza si mai ales mi-am dezvoltat un pic mai mult imaginatia.
    De ce te-am intrebat Sicovitol despre ceva concret este pentru ca lucrez cu copii in cadrul mai multor ONG-uri, am avut o emisiune pentru copii la un post local de televiziune, iar in cea mai mare parte a timpului, fac petreceri tematice pentru copii in care aduc la viata personaje precum Peter Pan, Scooby Doo, Mickey Mouse, Spider Man, mai nou si pe Jack piratul di Caraibe sau Profu’ Distrat (toate din perspectiva unor actiuni cat se poate de bune). Lucrand cu copii urmaresc tot felul de emisiuni si programe TV din care trebuie sa recunosc ca este din ce in ce mai greu sau chiar imposibil sa mai inveti ceva.

  6. Postarea ta este cel putin penibila. Mai ales partea cu creanga care insemna totul pentru copil. Esti psiholog sau doar ai acumulat niste frustrari nasoale?

  7. vai, cat sunt de acord! si eu ma chinui, fac ceva cercetari in domeniul produselor media pt copii, e jale! mai rau e ca nu exista produse cu adevarat portrivite copiilor. spui ca esti psiholog. cati ani, daca nu deranjeaza intrebarea? si din ce oras? las un contact, as vrea sa vb mai multe: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile