Eroarea medicală nu este specifică României

Patru incidente grave în șase săptămâni, urmare a erorilor din sistemul medical, la unul dintre cele mai renumite spitale universitare din lume – Cambridge Addenbroke’s Hospital. Toate cele patru incidente sunt clasificate ca și „never events„, adică nu ar trebui să se producă niciodată: toleranță zero, spre deosebire de, să zicem, infecțiile nosocomiale, care sunt inevitabile și trebuie acceptat că se produc cu o anumită frecvență.

Un pacient a suferit o operație în altă zonă anatomică decât acolo unde avea nevoie. Protocol: la orice pacient care urmează să fie operat, locul și lateralitatea operației se indică cu un marker direct pe piele, de către chirurg sau ajutoare (de la SHO în sus). La începutul fiecărei operații se efectuează un time-out la care participă tot personalul din sala de operație, care include confirmarea identității pacientului (brățară cu nume, data nașterii, număr de ordine) și a locului operației.

Alt pacient a primit un implant greșit – nu sunt specificate detalii.

În alți doi pacienți au fost lăsate inadvertent materiale chirurgicale (instrumente, comprese etc.) – sună familiar? Protocol: la sfârșitul operației asistenta instrumentară și ajutoarele sale numără toate instrumentele, accesoriile și consumabilele folosite. Anunță echipa chirurgicală dacă există incongruențe. Nu arareori, o compresă rătăcită pe sub masă împiedică finalizarea operației până când este găsită, confirmându-se astfel că nu a rămas în pacient.

Ceea ce am notat ca „protocol” este obligatoriu, cel puțin în teorie. Cu toate astea, asemenea erori au fost posibile, iar arătatul cu degetul nu este decât prima etapă din rezolvarea problemei. Ce reținem?

Că medicina incumbă aceleași riscuri oriunde în lume. Că un anumit număr de incidente nefaste este, din păcate, inevitabil și nu trebuie lăsat să altereze percepția publicului despre serviciile medicale. Că trebuie acționat mereu ca și cum acest număr nu trebuie să fie mai mare decât zero! Chiar dacă e imposibil. Că medicul este doar o parte din întregul sistem, iar tendința modernă (în UK) de a atribui roluri-cheie altor categorii de personal, uneori ne-medical (e.g. personal administrativ) poate contribui la creșterea frecvenței erorilor prin diluția rolului și responsabilității. Că blamarea corpului medical în bloc și vânătoarea de vrăjitoare, de regulă condusă cu maxim entuziasm deontologic de către presă, nu au cum să rezolve nimic – decât să vândă ziare.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

5 comentarii la “Eroarea medicală nu este specifică României

  1. Buna ziua!As spune ca postarea ta este salutara… Am vorbit cu diversi colegi din Spania, Italia, si cred ca sistemele medicale in ansamblul lor trec printr-o perioada nefasta, „corporatista”. In Marea Britanie sistemul medical nu face exceptie, abordand strategii care uita de rolul fundamental al medicului cat si de atitudinea participativa in actul medical: se urmaresc doar protocoale, care oricat de bine ar fi slefuite, nu vor putea inlocui niciodata creierul si inima, adica inteligenta si compasiunea… Si tocmai in acest context, blamarea intregului corp medical, adica si acelora care pun suflet si minte in munca lor, este o crima si o cale sigura in acelasi timp de a alunga oamenii valorosi din sistem. As adauga faptul ca in ciuda grselilor aparute de-a lungul anilor in fiecare spital din UK, increderea populatiei in actul medical este ridicata, si nimeni (din ce am vazut eu…) nu isi face un scop in sine din discreditarea corpului medical. M-as bucura sa preluam modelul si in Romania, candva…

  2. Protocoalele nu sunt cu nimic mai mult decât unelte. Extrem de utile, însă dacă nu sunt utilizate judicios și critic de către factorul uman, devin inutile și periculoase prin falsa senzație de siguranță pe care o oferă box-ticking-ul (bifarea căsuțelor), în absența certitudinii pe care numai inteligența educată profesional poate să o ofere.
    Sunt de acord – medicina se corporatizează îngrijorător. Fiind un domeniu în care se vehiculează foarte mulți bani, a atras vânătorii de profit, ca orice altă industrie. Ceea ce legislatorii din multe sisteme uită, este că medicina nu poate fi administrată ca orice altă ramură industrială, nu fără consecințe mult mai grave decât în aproape orice alt domeniu. Tipic pentru modelul corporatist, factorul uman începe să conteze din ce în ce mai puțin, în fața maximizării profitului. De aici reducerile de personal, chiar și în UK, degradarea calității personalului, scăderea globală și inerentă a calității serviciului medical.
    Angliei îi reproșez trei lucruri, bazat pe experiența în spitalele în care am lucrat. Unu, personalul mereu insuficient, cel puțin în chirurgie – de unde și necesitatea sistemului de locuming. Rulajul deosebit de intens al pacienților în gărzile chirurgicale este, peste tot pe unde am fost, rezolvat abia la limită, cu eforturi mari din partea echipei. Astfel apar greșeli. Spaima cea mai mare a unei echipe chirurgicale de gardă este „pierderea” pacienților: literalmente, unii pacienți „cad prin crăpăturile sistemului” (fall through the cracks in the system, expresia le aparține), și ajung să nu fie consultați chiar timp de 12 ore de la prezentare. Se întâmplă, și când se întâmplă scandalul e mare. Dar se întâmplă. Undeva între Urgențe, secții, blocul operator, unii pacienți dispar de pe radarul echipei chirurgicale, care află 12 ore mai târziu că cutare pacient, de pe cutare secție a fost internat pe chirurgie și nu l-a văzut nimeni. Observăm că problema se extinde și la asistentele din secția respectivă, cărora le ia 12 ore să realizeze că un pacient nu e „rezolvat”. Toate astea în timp ce toată lumea muncește frenetic, nu se stă ore întregi la cafele și povești.
    Doi, puterea excesivă acordată asistentelor. Managementul NHS de la mijloc în sus este constituit în proporție de 80% din persoane cu pregătire de asistentă medicală (reverificați informația, s-ar putea să greșesc), plus diverse cursuri ulterioare sau MBA. Mai puțin persoane cu pregătire medicală superioară și experiență clinică. Dacă ceva merge prost, unui astfel de manager i se oferă un golden handshake (adică o grămadă de bani) și i se întrerupe contractul, fără alte consecințe. Acest sistem a umflat incredibil aparatul administrativ al NHS (găsești acum în spitale inclusiv „specialist în comunicare” sau „ofițer de presă” etc.), care probabil că depășește numeric personalul care prestează direct serviciile de sănătate. Absurdul este evident.
    Trei, caracterul din ce în ce mai litigios al practicii medicale, când principala problemă atunci când se ia o decizie medicală a devenit „can you defend that in a court of law?” Mână în mână cu corporatizarea și nefasta „americanizare” a medicinei.
    Cu toate aceste probleme, sistemul britanic rămâne unul de vârf, cu un mare capital de încredere din partea populației. E totuși greu să distrugi un lucru atât de grandios cum a fost NHS.

  3. Ca de obicei, ai descris situatia sintetic si cuprinzator. Ce as mai putea adauga? Poate doar efecte a tot ceea ce ai punctat din prisma unui medic in A&E: 1. m-am trezit luptandu-ma pentru internarea unui pacient sau pentru a obtine un examen CT, exact ca in Romania, de parca pacientul era exclusiv problema mea si nu o „problema” medicala.Si asta sub presiunea timpului (cele 4 ore…),dar si a pacientilor care asteptau sa fie vazuti.
    2. Asistenta „in charge” imi cere sa-i spun care este planul pentru un pacient, asistenta care il supravegheaza imi cere sa-i spun acelasi lucru, „tracker-ul”, imi cere sa-i spun ce am hotarat si probabil ca la telefon este o alta asistenta din E.A.U. care vrea sa stie care este planul pentru pacientul caruia i se va termina in curand perfuzia… Dupa toate aceste „dari de seama”, ne intoarcem la pacienti si constat ca pot cere si eu un test de urina sau o linie venoasa dar le voi avea numai daca le fac eu insumi consumand timp din cel ramas pana la 4 ore, asa ca intrebarile reincep…
    3. In orice aparare eficienta apare pericolul de a nu mai face nimic, dupa principiul „cine nu munceste, nu greseste”. Una dintre cele mai paguboase atitudini este aceea in care un specialist (internist, de exemplu) spune ca va examina pacientul dupa ce pacientul va fi vazut de ortoped. Ortopedul la randul lui are pretentia de a fi vazut de chirurg inainte de a-l examina el,iar chirurgul considera ca pacientul trebuie vazut mai intai de internist si doar daca acesta va cere un consult chirurgical, il va vedea si el… „Hora” aceasta poate dura uneori suficient de mult pentru a „pierde” un pacient sau pentru a dilua semnificativ eficienta actului medical.
    Cred ca este destul de greu sa demolezi un sistem si o institutie in acelasi timp, dar nimic nu este imposibil cand vrei cu adevarat!… Ceea ce m-a surprins a fost ca in multe situatii, medicii romani, arabi, italieni erau mult mai dedicat calitatii cerute de NHS dacat reprezentantii sai directi… Mi-am dat seama ca am schimbat „razboiul” dar taberele sunt aceleasi… si e pacat…

  4. „Că medicul este doar o parte din întregul sistem, iar tendința modernă (în UK) de a atribui roluri-cheie altor categorii de personal, uneori ne-medical (e.g. personal administrativ) poate contribui la creșterea frecvenței erorilor prin diluția rolului și responsabilității. Că blamarea corpului medical în bloc și vânătoarea de vrăjitoare, de regulă condusă cu maxim entuziasm deontologic de către presă, nu au cum să rezolve nimic – decât să vândă ziare.”

    Exceptional! Asa este.

    Nu uitati dragii mei, s-a mai scris aici pe site, managerii din NHS, cu background-ul lor de nursing, sunt exponentii populatiei britanice. Am citit mai demult pe site-ul GMC cum ca componenta etnica a medicilor inscrisi in GMC este diferita de cea a populatiei generale. Aici duce imbuibarea. Sisteme esentiale cum ar fi cele de sanatate sunt rulate pe absolventi straini adusi din import. Daca intr-o tara precum Kuweit asa ceva nu mira acest aspect surprinde in cazul UK. As face doar doua observatii:
    1. Una din importantele surse de prosperitate veridica a americanilor a constituit-o modul in care au inteles sa isi insuseasca inteligenta straina. Vezi USMLE care este o uriasa plasa de selectie a celor mai sprinteni la minte dintre absolventii internationali aproape indiferent de tara de origine.
    2. Sa nu te simti mai „coios” ca britanic in fata unui turc sau a unui roman cere multa intelepciune. Nici macar individul statistic angajat in NHS nu are asa ceva.

    PS: visul meu zilele astea este sa beau o cafea cu Sicovitol si cu Paracelsus. De n-ar fi asa timizi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile