The Tree of Life - un film

Dacă aş fi făcut un film pentru mine, aş fi făcut The Tree of Life.

Privind The Tree of Life, mi-am expus căutarea, nehotărârea, neputinţa, vina, frustrarea şi iar căutarea. Oricine ar fi fost lângă mine în acele momente, ar fi putut vedea în mine ceea ce eu nu am curajul să văd. Experimentând The Tree of Life, mi-am simţit împărtăşite căutarea şi dezechilibrul. Zbaterea căutării, cu îndoielile ei. Fără acceptare. Şi, astfel, fără linişte şi fără nădejde.

Uneori, o singură imagine din film îmi ducea gândurile atât de departe, încât m-am surprins de câteva ori oprind totul pentru a lăsa emoţia să se manifeste. Mâncam cu lopata, nu cu lingura. Parcă citeam o poezie a lui Omar Khayyám.

E un film artistic, aşa cum trebuie să fie unul artistic. Zugrăveli dureros de simple ale naşterii şi ale morţii, cuvinte calde şi reci deopotrivă, chipuri de oameni, chipuri ale naturii, toate se contopeau într-un întreg atât de sensibil încât uitasem care-s imagini şi care-s sunete. Văzut neîntrerupt, cu lumina stinsă şi păturile pregătite pentru frigureala pe care îndoiala şi neputinţa o aduc în noi, The Tree of Life te face să-ţi aminteşti cum erai odată naiv şi inocent, în ciuda durerii că ştii că n-o să mai fii aşa niciodată.

N-am spus nimic despre subiect. Aparent, nu are. De data asta nu contează. Fiecare va rezona cu ceea ce îşi va fi găsit în sine privind, auzind şi minunându-se. Ulterior, obosit şi întristat, căutând în mine însumi, am mai găsit puterea de a plânge şi de a mă recunoaşte ruşinat că uneori uit să cred, că uneori nu pot să cred, că uneori nu am cum să cred, că uneori caut disperat în depărtări şi nu simt că Totul E lângă mine.

De prea multe ori nu mai simt speranţa, de prea multe ori teama mă sufocă, de prea multe ori uit de bunătate, uit de mirare, uit de iertare, uit de smerenie, uit de sinceritate. Uit de iubire. A foolish man.

The Tree of Life mi-a amintit de iubire.

review • filme • copilărie

Avatar, with a sense of touch

(da, acest articol este o replică la cel scris pe netarhia despre filmul Avatar, care e cel mai onest review citit de mine până acum, despre acest film)

filme • review

Kate.

Este pentru a treia oară când această actriţă aparte îmi atrage atenţia. Mai degrabă, felul în care a reuşit să mă provoace să mă gândesc nu la film, ci la emoţia, tristeţea, îndoiala pe care mi le-a transmis şi care au rămas o vreme bună în mine. Primele zăboviri (ale mele) mai îndelungi asupra modului ei de a dori să exprime ceea ce e necesar să simtă privitorul unui film au apărut la Eternal Sunshine of the Spotless Mind (şi da, am văzut şi filme ale ei, realizate înaintea celui tocmai amintit). Apoi, oarecum interesat, am continuat cu Finding Neverland, care e simpatic şi sincer, dar inutil. A urmat Little Children, care e de-a dreptul crud, fără echivoc, dar multă parte din acest film se datorează apelului regizorului la presupunerile noastre, la muzică şi la o punere în scenă aparte. Oricum, un film sobru. Din ce în ce mai atent, am urmărit-o în Revolutionary Road, un film impresionant şi grav, o tragedie curată (fără accente laterale inutile), o realizare de excepţie. Apoi, intrigat, am aşteptat cu mare nerăbdare The Reader. Este filmul ei în întregime, este emoţia simplă şi nealterată, este neputinţa şi acceptarea ei, este drama conştienţei unei finalităţi implacabile.

filme

Vezi 24 articole etichetate cu "filme" de toţi autorii.
(acum le vezi doar pe cele scrise de Lt.Dan)

Vezi 3 articole conţinând "filme", scrise de Lt.Dan.
(acum le vezi doar pe cele etichetate cu "filme")