Filosoful îmbuibat şi vremea sintezei

(Ne)prieteni, mi-e dor de adevărurile crâncene ale începuturilor. Poate mi-e dor de adevărul orb al ţăranului chintesenţial, primordial. Cert e că sunt sătul de ambiguitatea celor prezente, de ştiinţa falsă a arhetipurilor moderne şi de necunoaşterea arogantă a celor care vor, azi, să aparţină vreuneia dintre categoriile etichetabile favorabil printre multiplele feluri tâmpe de a fi ale omului actual.

Filosoful îmbuibat

Un stereotip care se face cioburi: filosoful bolnav. Bolnav şi singur, tragic şi amar, acrit de tot în mizantropia lui. Filosoful flămând. Ah, un tipar atât de facil, o ramă atât de bună pentru para- şi leptointelectual. O scuză atât de bună pentru modernul care nu poate înţelege nimic mai mult din vechii maeştri. Nu poţi fi filosof şi sătul (la propriu, adică la maţ), simultan, crede lumea. Trebuie să arăţi a gânditor, ca să-ţi poţi zice „gânditor”, tot aşa cum, în blestematele matriţe de produs modele de serie, trebuie să arăţi a oriceea ce vrei să sugerezi că eşti, normal, fără a fi sau fără a avea vreo şansă de a fi.

Ei bine, moarte filosofului flămând! E un model neproductiv, mult prea bun de prelată pentru toţi cretinii, lipsit complet de autenticitatea de odinioară.

E vremea sintezei, e vremea filosofului îmbuibat!Gânditorul care gândeşte din raţiuni disociate de confortul existenţial precar, aşadar rupt de frânele stereotipului inhibitor. Filosoful evoluat, flămând numai la modul trecut. Filosoful care nu arată a filosof, însă judecă mai mult decât un milion de paraziţi care vor să arate a gânditori. În fine, gânditorul în sine, independent de orice tipar grotesc al imaginii. Iată viitorul.

Alte sinteze

Dacă nu ştii, sunt un martor tăcut, dar în complet acord, al fatidicii spuse a trilogiei teză-antiteză-sinteză, nu ca invenţia care nu este, ci ca enunţ succint al ceea ce este inevitabil, pentru că existenţa e ciclică numai în măsura în care propagarea liniară se face (în lumea omului, adică indirect) prin mediere cercului (roţii, pentru cei mai tari de cap).

Prin urmare, oriceea ce nu se poate supune acestei legi inexorabile dispare (adică se transformă prin diluare, până la dispariţie). Cum ar fi fotbalistul doct sau politicianul onest. Sinteze imposibile, false sinteze, dealtfel, premisele lor sunt imposibile împreună.

Dar putem asista la naşterea războinicului omenos. Sau la forjarea sociopatului benevolent. Sau, de ce nu, la propăşirea comunistului capitalist. Specii noi, în răspuns adaptativ la incomensurabila prostire generică a maselor noi. Vremurile se răstoarnă, fie că-ţi place, fie, mai ales, că nu.

Devino sau mori în deşertul stereotipiilor de prost gust, pentru prostul gust al turmelor de imbecili.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

Un comentariu la “Filosoful îmbuibat şi vremea sintezei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile