ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament Francezii se declară nemulţumiţi de situaţia prezentă, în care cei incapabili de a trece examenele de admitere la facultăţile medicale franceze aleg să-şi facă studiile în România, ceea ce le permite întoarcerea în patria mamă cu o diplomă acceptată, şuntând astfel întregul sistem de selecţie francez, şi exprimă dubii privitoare la calitatea educaţiei medicale oferite în România.
Pe bună dreptate. Francezii primiţi la studiu în România nu dau niciun examen de admitere, au doar de achitat bani. Plătesc anual, bani. Majoritatea promovează examenele pe bani. Primesc la sfârşit o diplomă valabilă, pe care, cumulat, au dat o grămadă de bani. Trec prin facultate cam cum treceau majoritatea străinilor odinioară, şi, de fapt, o fac şi acuma. Fac studiile, în mare parte, în franceză, ca şi cum am avea destule cadre didactice medicale capabile să vorbească franceza la nivel de limbă maternă. După care se întorc în Franţa, unde diploma lor face fix cât a absolvenţilor de Sorbona, ceea ce, nici nu mai trebuie precizat, este extrem de frustrant pentru cei din urmă.
Peste tot, şcoala e pe bani. Din păcate, la noi, rămâne "e pe bani", şcoală mai puţin.
Exponenţii mafiei universitare au, bien sûr, un logos foarte bine pus la punct pe tema asta, reliefând marele serviciu pe care-l fac omenirii oferind educaţie medicală pentru străini şi ridicând în slăvi marea calitate a acesteia în universităţile noastre. Normal, lumea îi crede, doar sunt universitari. Lumea, mai puţin cei care au văzut (trăit, de fapt) sistemul la modul intim. Comparat cu Anglia (presupun că şi cu Franţa), sistemul actual de educaţie medicală din România începe să aducă, din ce în ce mai mult, a glumă.
Sistemul nostru a fost mereu un sistem al studiului individual. Medicinistul a fost privit mereu ca un "tocilar", pentru care o memorie fabuloasă era absolut necesară. Un sistem atât de lipsit de sistem, încât examenele sunt singurele repere care-ţi arată că eşti angrenat într-o formă de învăţământ şi nu înveţi de capul tău. Un sistem în care noţiunea de training ca transmitere nemediată a unor abilităţi practice este inexistentă, iar selecţia şi filtrarea pe criterii valorice a devenit demult o glumă sinistră, datorită multiplelor căi colaterale. Un sistem în care cursurile presupun dureri de mână scriind după dictarea monotonă a profesorului din "cursul catedrei", pe care oricum eşti obligat să-l cumperi, un sistem care provoacă novicele obturând informaţie critică ("secret profesional"...) şi evaluând cu nesaţ ceea ce nu ştii, nu ceea ce ştii, iar studentul prins neştiind ceea ce n-a fost vreodată învăţat e culmea victoriei cadrului didactic asupra discipolului. În sfârşit, un sistem fără niciun sistem, îngheţat într-o schemă odinioară importată, culmea, din şcoala franceză, pe care peticirile pentru a ţine pasul cu timpurile şi degenerescenţa universitarilor l-au transformat în ceva aproape inutilizabil.
De aceea, înţeleg îngrijorarea francezilor. Şcoala medicală românească a fost, tradiţional, bazată pe şcoala medicală franceză, iar acum s-a transformat, laolaltă cu întreaga societate românească, într-o entitate construită în jurul banilor, la modul bişniţăresc, rupându-se de şcoala-mamă până într-atâta încât aceasta, iată, n-o mai recunoaşte.
Nu ştiu cum decurg acum lucrurile în Franţa, experienţa mea este britanică (mai orientată spre practică şi spre rezolvarea lucrurilor) şi mi se pare mai potrivită cu firea mea decât şcoala franceză (prea orientată spre elaborare şi ramificare teoretică). Totuşi, îmi închipui că nu tocmai ca la noi, mai ales în privinţa selecţiei şi validării profesionale. După cum merg lucrurile, nu m-ar mira ca voci mari din Franţa să renege şcoala românească de medicină, care a luat-o pe arătură, ca să spunem aşa. Spre deosebire de ţările arabe şi Grecia, de unde primim, tradiţional, studenţi străini, Franţa e o cu totul altă ţară şi altă treabă şi nu cred că va tolera situaţia de acuma, care constituie sfidarea directă a sistemului lor de selecţie a medicilor, ca s-o spunem pe şleau.
Pe termen lung, o astfel de abordare nu poate decât să dăuneze medicilor români care vor dori să plece în Franţa, pentru că, UE sau nu, s-ar putea să apară nişte reguli noi.
...deci şcoală medicală românească bună! Un argument forte al mafiei universitare este calitatea profesională a medicilor care pleacă din ţară şi treaba bună pe care aceştia o fac în străinătate. Ceea ce uită să precizeze aceşti oameni, este că nimeni, dar nimeni nu ştie prin ce trece medicul emigrant, din punct de vedere profesional, până când nu este pus în aceeaşi situaţie.
Nimeni nu ştie ce înseamnă să-ţi virezi complet cunoştiinţele profesionale în altă limbă; să re-sistematizezi tot ceea ce ştii într-o schemă de lucru care are o logică diferită; să renunţi (cu dificultate!) la balastul de cunoştiinţe şi abilităţi inutile şi/sau periculoase şi să achiziţionezi deprinderi şi reflexe profesionale noi. Toate astea presupun să fii deja un medic decent şi să fii destul de disperat încât să-ţi asumi asemenea sarcini. Ceea ce mafia universitară uită să precizeze este că medicii români care fac o treabă bună în străinătate sunt, în general, o categorie specială, care pleacă tocmai din disperarea de a fi buni degeaba, în România, disperare care conferă tăria de oţel necesară readaptării în sistemul străin de pe nişte baze solide. Şi, permiteţi-mi să afirm, toate astea n-au nicio legătură cu "calitatea" învăţământului medical românesc, dimpotrivă!
De nenumărate ori m-am trezit constrâns sau blocat de ceea ce ştiam, fiind nevoit să-mi însuşesc o altă paradigmă, după cum, de multe ori, am fost literalmente salvat de abilităţile clinice dobândite în România, de unul singur, "furând meseria" de la seniori (educaţi în alte vremuri, în spiritul şcolii... franceze), pur şi simplu, pentru că, chiar şi acuma, la noi ăsta e stilul.
Oricum, a face conexiunea între rezultatele bune ale medicilor români şi calitatea învăţământului medical românesc, în momentul ăsta, este a specula la modul steril. Medicii români se auto-educă, cei care vor, normal. Meritul şcolii în sine este, din punctul meu de vedere, strict punerea la ambiţie.
Închei prin a constata, încă o dată, că mafia universitară îşi face numărul, pe bani, nepăsătoare la ceea ce lasă în urmă. "După noi, potopul" - de inspiraţie franceză, nu-i aşa?
|
| ||||
 5.0/5 (2 voturi) | ||||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Inca odata nu pot decat sa admir modul excelent in care exprimi ceea ce multi dintre noi am trait si din pacate inca traim.
In Franta, din cate stiu, sistemul de selectie e piramidal, numai 10-20% din studentii de anul II trec in anul III dupa un examen extraordinar de competitiv.
La noi trec aproape toti (cam 98%). Normal ca se oftica francezii, in comparatie cu sistemul lor noi trecem prin facultate relativ fara batai de cap. Insa sper ca nu discrimineaza la angajare; nu-i exclus ca din cei 98% din studentii care termina medicina in Ro cei care se duc in Franta sa fie dintre cei buni...Din pacate prejudecatile fata de scoala romaneasca vor exista, si pe buna dreptate.