Homeopatia în urgență

Titlul în sine este o glumă, evident. Homeopatia, această fraudă fantezistă, nu oferă nicio soluție pentru situații de urgență. Urgențele medico-chirurgicale sunt situații de dezechilibru organic, adesea dramatic, care reclamă soluții prompte, energice și eficace, în absența cărora prognosticul ad vitam devine sumbru – pacientul riscă să se piardă, altfel spus. Situațiile de urgență sunt, așadar, testul suprem al oricărui sistem medical care pretinde că face diagnostic și tratament. Un sistem care nu este capabil să ofere soluții pentru aceste situații extreme este, foarte probabil, inutil în orice alte situații.

Șocul hemoragic (scăderea dramatică a volumului de sânge circulant) oferă un scenariu clasic, foarte frecvent întâlnit în departamentele de urgență. Fie că survine la un politraumatizat sau la un cirotic cu varice esofagiene și hemoragie digestivă. Tocmai pentru că amenință însăși viața pacientului, acest scenariu este din plin exploatat în „filmele cu doctori”. Nu mai trebuie spus că diagnosticul trebuie să fie prompt, iar intervenția terapeutică energică și rapidă.

La capitolul diagnostic, medicina academică oferă ca instrumente examenul clinic, examinările paraclinice de laborator și imagistice, endoscopia (inclusiv în varianta intervențională). Homeopatia nu oferă nimic. Un medic care, rătăcit fiind, practică și homeopatia, este (să sperăm) capabil de diagnostic folosind instrumentele medicinei academice, în care a fost instruit. Un homeopat fără pregătire medicală este, foarte probabil, incapabil să pună un diagnostic corect în această situație.

La capitolul tratament de urgență, medicina academică utilizează abordul venos (canule venoase periferice sau centrale), resuscitarea volemică (infuzia rapidă de fluide), transfuzia de sânge, cateterizarea urinară pentru bilanț lichidian precis, iar în cazurile extreme măsuri de resucitare cardio-pulmonară, ventilație mecanică, etc.. Prin comparație, sistemul homeopatic este absolut inutil în această situație. Mai mult, conform homeopatiei, medicina academică folosește procedee invazive, mutilante, ilogice: pacientul suferă de o lipsă acută de sânge, deci trebuie tratat prin extracția unei cantități infinitezimale de sânge, nu prin opusul lipsei, care este adaosul (adică infuzia de lichide).

Totuși, după ce episodul acut este rezolvat, homeopatia se oferă să rezolve problemele pacientului prin tratamentul cu apă bine scuturată.

Închei cu un clip genial al lui Mitchell și Webb (subtitrat în română), care ilustrează foarte bine homeopatia în urgențe:

(5,00 / 3 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile