În lanţuri

Comit eroarea de a mă uita în sus. Un cer albastru ca în ilustratele chinezeşti ale copilăriei. Un nor imens, un înger uriaş văzut din spate, căzut într-o rână, plutind nelijent. Peste el, silueta neverosimil de înaltă a unui stejar vechi ca pământul din care iese. Deja o simt venind. În depărtare, dincolo de posibilitatea sunetului, o pasăre se lasă purtată de vânt, într-o linişte absolută, ca să mă chinuie până la capăt. Şi ca s-o aducă.

Revelaţia. Privirea se prăvăleşte peste case, cabluri, garduri, maşini, bucăţi variate de nimic - lucrurile omului. Lanţuri.

La ce-am renunţat? Şi pentru ce?

Mă cutremur.

0.0/5 (0 voturi)	filosofie • literatură

Nume:	(sau pseudonim, obligatoriu)
Email:	(obligatoriu - NU va fi publicat)
Website:	(opţional)
Comentariu:	HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup
	Ţine-mă la curent prin email

Comentarii acest articol
Comentarii articole Sicovitol
Toate comentariile