În lanţuri

Comit eroarea de a mă uita în sus. Un cer albastru ca în ilustratele chinezeşti ale copilăriei. Un nor imens, un înger uriaş văzut din spate, căzut într-o rână, plutind neglijent. Peste el, silueta neverosimil de înaltă a unui stejar vechi ca pământul din care iese. Deja o simt venind. În depărtare, dincolo de posibilitatea sunetului, o pasăre se lasă purtată de vânt, într-o linişte absolută, ca să mă chinuie până la capăt. Şi ca s-o aducă.

Revelaţia. Privirea se prăvăleşte peste case, cabluri, garduri, maşini, bucăţi variate de nimic – lucrurile omului. Lanţuri.

La ce-am renunţat? Şi pentru ce?

Mă cutremur.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile