ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament 
Este pentru a treia oară când această actriţă aparte îmi atrage atenţia. Mai degrabă, felul în care a reuşit să mă provoace să mă gândesc nu la film, ci la emoţia, tristeţea, îndoiala pe care mi le-a transmis şi care au rămas o vreme bună în mine. Primele zăboviri (ale mele) mai îndelungi asupra modului ei de a dori să exprime ceea ce e necesar să simtă privitorul unui film au apărut la Eternal Sunshine of the Spotless Mind (şi da, am văzut şi filme ale ei, realizate înaintea celui tocmai amintit). Apoi, oarecum interesat, am continuat cu Finding Neverland, care e simpatic şi sincer, dar inutil. A urmat Little Children, care e de-a dreptul crud, fără echivoc, dar multă parte din acest film se datorează apelului regizorului la presupunerile noastre, la muzică şi la o punere în scenă aparte. Oricum, un film sobru. Din ce în ce mai atent, am urmărit-o în Revolutionary Road, un film impresionant şi grav, o tragedie curată (fără accente laterale inutile), o realizare de excepţie. Apoi, intrigat, am aşteptat cu mare nerăbdare The Reader. Este filmul ei în întregime, este emoţia simplă şi nealterată, este neputinţa şi acceptarea ei, este drama conştienţei unei finalităţi implacabile.
Voi repeta: a reuşit, în cele trei filme subliniate de mine, să transmită sentimentul pur, firesc şi fără efort. Iar acesta a rezonat în mine, m-a facut să mă întreb, să mă îndoiesc şi să mă întristez. Personajele sale n-au suportat compromisul, de aceea nu au nici o şansă de evadare din destinul lor. Datorită felului în care ea pune acest lucru în viziune, mă face să trăiesc, alături de ele (de personaje), groaznicele lor alegeri şi acceptări. Fiecare gest pare natural (deşi, probabil, este atent masurat), fiecare privire, fiecare zâmbet sau lacrimă sunt alterate de nevoia momentului şi sunt izvorâte parcă din adâncul înţelegerii că ceea ce trebuie să facă un artist este să producă sentiment în fiecare consumator de artă. Din puţinii artişti ai ecranului care mai încearcă şi din şi mai puţinii care reuşesc, Kate se desprinde naturală şi firească. Şi îmi aduce aminte cu drag de un alt artist, care poate încă, fără efort, să trezească sufletul privitorului din amorţire şi să şteargă, cu un simplu gest, chinul de o viaţă actoricească al lui Robert De Niro sau Al Pacino: Mickey Rourke.
|
| ||||
 0.0/5 (0 voturi) | ||||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Adevăru-i că-i bună Winslet. Şi a fost bună şi în Titanic, oricât de corny ar părea filmul acum. ESSM a fost f.f. bun. Din The Reader am reţinut-o doar pe ea (nu filmul), iar despre Revolutionary Road nici eu n-aş fi zis-o mai bine :). Nu l-am recomandat tocmai pentru autenticitatea prea sfâşietoare a firescului tragediei - prea concretă, şi prea concret acest "firesc".
A, Mickey rulz. Loads.
Merci de ocazie.
In sfarsit, ceva pozitiv! (macar in interpretarea mea ingusta)
Ziua mea este cu ceva mai placuta. Frumos scris, mult succes pe mai departe!
PS as/ar fi fost prea dur sa-mi incep comentariile cu precedentele articole, de loc pe gustul meu. Dar de acum incolo, voi fi necrutator!