Linişte, claritate. Echilibru

E clar că nu poţi fi (nici măcar tu însuţi), în afara liniştii, iar liniştea presupune solitudine, acea singurătate fundamentală care nu ţine de numărul de oameni care se află în jur şi, prin urmare, nu poate fi atinsă prin simplă autoizolare.

Uneori, nu foarte des din păcate, am prea scurte momente de linişte absolută, generatoare a unei indescriptibile clarităţi. Nu, nu-s nebun, nici pe ciuperci. Doar frugal şi intermitent binecuvântat, cu episoade în care mintea e mai tăioasă ca oricând, susţinută de un suflet aflat în pace. Un fel de iluminare spontană, fără zazen.

O, cum se vede lumea atunci! Atât de clar încât persistă doar un singur şi ultim regret, împărtăşit de orice tovarăş de drum: imposibilitatea comunicării revelaţiei. Da, poţi scrie nişte rînduri, ca în cazul de faţă. Simplul fapt că aceste rânduri pot fi discutate validează deficienţa inerentă oricărei încercări de a-ţi comunica noua cunoaştere sau perspectivă.

Astfel, am înţeles sensul unei teze extrem de populare zilele astea: nu există „bine şi rău”. De unde decurge „totul e permis”. Teza conţine, într-adevăr, toate premisele pentru a fi populară: e facilă, exprimată facil şi anulează, practic, orice responsabilitate a celui ce constată lumea. Iar printre cei care constată lumea se numără foarte mulţi „rebeli” cu o nu prea sănătoasă înclinaţie spre a se îmbăta mult prea des. De asemenea, teza n-a fost scornită ieri, ci reprezintă scoaterea din context a unor idei mari, din nişte sisteme mari.

Dar, într-un moment de claritate, am înţeles. Doamne, în ce măsură amară există bine şi rău! Dintotdeauna, iar dihotomia nu permite confortul neutralităţii. Coexistenţa în fiecare dintre noi a celor două fac posibilă rătăcirea negaţiei unei atare dihotomii, iar în cele din urmă ceea ce suntem devine doar o problemă de proporţie şi autocontrol, adică exact zona în care intervine „totul e permis”.

Viziunea reclamă pseudoştiinţe. Dar nu te laşi. Frenologie. Astrologie. Demoni şi îngeri, peste tot, printre noi – noi! Tiparul repetitiv al tuturor mitologiilor. Spirala descendentă. Seninătatea cunoaşterii nemediate. Nu poţi fi neutru, taberele există şi nu există decât 0 şi 1, alb şi negru. A fi gri este a fi negru.

Un pas în spate şi cleştele se desface, iar realitatea devine spectacol. Ceea ce părea imens adineaori e acum un grăunte de praf pe vechea scenă. Fractal pervers. Repetiţia şi fatidica morişcă hegeliană: teză-antiteză-sinteză, una dintre cele mai luminate constatări din toate vremurile. Căderea şi ridicarea, remodelarea nimicului, iluzia importanţei sinelui, marasmul masivităţii incomprehensibile, inutilitatea oricărei acţiuni posibile şi felul în care inutilitatea e însăşi motorul timpului, în stupefianta scăpare a lipsei de scop.

Echilibrul de la capătul cunoaşterii. Seninătatea cunoaşterii nemediate. Paradoxul final al oricărei fericiri. Echilibrul este numai paradoxal.

Koan final: A face ceea ce trebuie e datorie. Trebuie ceea ce este bine.

Am văzut lumea, clar. Nu pot decât să-ţi povestesc, nu pot să ţi-o arăt, din păcate. Poate poetul:

I’ve seen the future, baby It is murderLeonard Cohen
(5,00 / 1 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile