ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament
Zilele astea mi-am oprit (nedumerit şi inutil, deopotrivă) simţurile şi gândurile asupra unui eveniment proaspăt adus în atenţia mea.
Citeşte tot »Dacă aş fi făcut un film pentru mine, aş fi făcut The Tree of Life.
Privind The Tree of Life, mi-am expus căutarea, nehotărârea, neputinţa, vina, frustrarea şi iar căutarea. Oricine ar fi fost lângă mine în acele momente, ar fi putut vedea în mine ceea ce eu nu am curajul să văd. Experimentând The Tree of Life, mi-am simţit împărtăşite căutarea şi dezechilibrul. Zbaterea căutării, cu îndoielile ei. Fără acceptare. Şi, astfel, fără linişte şi fără nădejde.
Uneori, o singură imagine din film îmi ducea gândurile atât de departe, încât m-am surprins de câteva ori oprind totul pentru a lăsa emoţia să se manifeste. Mâncam cu lopata, nu cu lingura. Parcă citeam o poezie a lui Omar Khayyám.
E un film artistic, aşa cum trebuie să fie unul artistic. Zugrăveli dureros de simple ale naşterii şi ale morţii, cuvinte calde şi reci deopotrivă, chipuri de oameni, chipuri ale naturii, toate se contopeau într-un întreg atât de sensibil încât uitasem care-s imagini şi care-s sunete. Văzut neîntrerupt, cu lumina stinsă şi păturile pregătite pentru frigureala pe care îndoiala şi neputinţa o aduc în noi, The Tree of Life te face să-ţi aminteşti cum erai odată naiv şi inocent, în ciuda durerii că ştii că n-o să mai fii aşa niciodată.
N-am spus nimic despre subiect. Aparent, nu are. De data asta nu contează. Fiecare va rezona cu ceea ce îşi va fi găsit în sine privind, auzind şi minunându-se. Ulterior, obosit şi întristat, căutând în mine însumi, am mai găsit puterea de a plânge şi de a mă recunoaşte ruşinat că uneori uit să cred, că uneori nu pot să cred, că uneori nu am cum să cred, că uneori caut disperat în depărtări şi nu simt că Totul E lângă mine.
De prea multe ori nu mai simt speranţa, de prea multe ori teama mă sufocă, de prea multe ori uit de bunătate, uit de mirare, uit de iertare, uit de smerenie, uit de sinceritate. Uit de iubire. A foolish man.
The Tree of Life mi-a amintit de iubire.
Am ajuns şi eu la Fabrica de Bere Ursus. Foarte frumos. Înăuntru. Şi afară la terasă e frumos, doar că e mult zgomot de la traficul pe 4 benzi din imediata apropiere.
Citeşte tot »Din motive pe care acum nu mi le mai amintesc, am amânat aproape un an citirea unei cărţi care părea extrem de interesantă la vremea la care o observasem pe rafturile librăriilor. I-a venit rândul zilele astea.
Citeşte tot »Mi-e dor de vremurile în care mă distram copios la adresa variilor muzicanţi şi a variilor compoziţii audio şi video însoţitoare. Aveam comparaţie, aveam ce asculta şi la ce privi dacă întorceam capul (adică, urechile şi ochii) spre altă direcţie. Totul în muzica prezentului e un câcat atăt de puturos încât îmi găsesc cu greu drumul spre umor. Iar când ajung cumva din urmă audiţiile de calitate, simţurile îmi sunt atât de afectate încât abia pot să mă bucur de ceea ce am REgăsit.
Citeşte tot »Fost-am şi io la filmu ăsta de care băsădeşte tătă lumea în ultima vreme. Tătă lumea bună, aia cultivată şi telectuală. Bine amu, erau în sala ceea şi oarece pulălăi şi pizdulice care mă secau cu fiţăle pă care le tăt scoteau pă gura şi pă nas. Da io pă ăştia nu i-am băgat nici în samă, nici în pizdele mamilor lor, şi de m-o deranjat din când în când.
Citeşte tot »În sfârşit. Terasele în aer liber din centrul Clujului sunt acum complete. Mese şi scaune, de diferite texturi şi culori, au prins viaţă în beciuri şi au ieşit afară, pe trotuare. Mai timid, la inceput, mai ezitant, speriate de ploile prelungi şi de temperaturile modeste din primăvara lui 2010, dar neîndoielnic hotărâte în ultimele zile. Calitatea lor depinde de calitatea barului în faţa cărora se înghesuie, la fel şi conţinutul băuturilor: la terasele simple văd doar Becks (da, Becks e o bere bleagă) şi apă plată, alături de obişnuitul capuccino, în vreme ce la terasele mai complicate apar lichide rogvaiv, cu umbreluţe high-class si nelipsitul frappe. Arunc priviri prelungi asupra faunei deosebit de variate, asupra exemplarelor reprezentative pentru speciile rezidente şi încerc să percep manifestările bolilor sociale care îi mână pe aceşti indivizi să se adune la o latrină comună. Dar sunt bruiat din toate părţile, iar analiza mea para-psihilogică şi sub-psihiatrică este sortită eşecului. Căci tabloul nu suportă analiză, ci doar constatare. Pentru că, da, exact asta îmi doresc în aceste zile: să-mi odihnesc ochii obosiţi asupra unor balene eşuate pe ţărmuri depărtate şi salvate de la extincţie prin depozitarea lor la o terasă, cu o băutură de căcat în faţa fanoanelor; sau să adulmec îngrozit sudoarea unor broscoi râioşi, care trudesc din greu cu scarpinatul la pulele lor septice sau cu vânătoarea anală de oxiuri, în timp ce balele li se scurg pe barbă, tânjind dupa sexul domniţelor de la aceeaşi masă. Pentru că, din nou da, chiar şi asta îmi doresc să văd acum: bătrâni împuţiţi mângâind tandru piei catifelate de domnişoare tinere şi extrem de futubile.
Şi, în sfârşit, toate astea concid cu TIFFul de anul ăsta. Tare mi-e teamă că TIFFul devine, încet-încet, o manifestare de căcat. S-au dus anii de început, în care dorinţa spectatorului era de a vedea film. Mergeai la TIFF să vezi filme, acum mergi să fii văzut că vezi filme. În plin proces de instituţionalizare, TIFFul e un loc geometric al tuturor căcăcioşilor care şi-au găsit o Nouă Terasă şi nu se mai amestecă defel cu clasicii pitbuli plini de lanţuri Guci şi şlapi de firmă Neki. Lânga cinema-urile gazdă ale TIFFului de anul ăsta, ochiul meu înregistrează înfiorat imagini cu paşoptiste nefutute, ce stau limbă-n limbă cu băieţaşi în haine cu mânecuţe largi şi un pic prea lungi, cu fulăraş la gât şi pălărie pe capăt, în plin 28 de grade Celsius.
Opaaaa! Incredibil, se iveşte, pare-se, ocazia unei mici analize şi concluzii. Iată, la o terasă de fufe şi fleşcăiţi stă, la o masă centrală, un tinerel prespălat care bea o apă plată şi scrie frenetic (în timp ce zâmbeşte idiot. Ce idiot!) la o tastatură de laptop. Trecătorul atent (recte, eu) îl priveşte cu ură, pentru că a adus aromă proaspătă la o tejghea de putregaiuri. Ce caută acolo? A greşit, sunt convins. Habar n-are pe ce lume e, sigur a venit dintr-un căcat de ţară nordică în România, la TIFFuleţ. Se opreşte din scris, priveşte telefonul mobil, închide laptopul şi se uită precipitat în jur. Deschide gura (urmează bomba, îmi zic, şi mă opresc într-o poziţie cât mai comodă) şi îl întreabă pe un bivol de 460 de ani de la masa vecină: excuse me, where can I find a cab? a cab, sir, a taxi, do you know where I can find one, quickly? Bătrânul bivol (trag aer în piept, emoţionat peste poate) îşi ia mâna dreaptă dintre sânii păpuşelei de lăngă el, îl priveşte 3 secunde lungi cât 3 minute pe dobitocul din Altă Ţară, se uită spre cealaltă păpuşă de la masa lui, care-i găzduia mâna stăngă undeva în cur, şi zice pe o voce puternică: ce pula mea vrea homalău' ăsta? Toată lumea râde, cel mai tare se aud pizdele alea două, cred că intraseră în fază; râd şi eu, râde chiar şi pănţăruşul ăla străin. Într-un final, o chelneriţă îi indică staţia de taxi de la 50 de metri distanţă, iar copilul dispare.
get a life • specii • degeneraţi
Într-o seară, mă repezeam spre budă, să mă cac. Fiind o excepţie (de obicei, mă aplec asupra acestei activităţi doar dimineaţa), păream de-a dreptul spasmofilic, în cursa mea nebunească. Fiindcă tocmai terminasem de citit ultima carte luată cu împrumut (şi încă nu pornisem la o altă vânătoare), am apucat cea mai colorată revistă şi m-am aşezat liniştit să lecturez. Era o revistă de reclame, din acelea de care găseşti pe la doctorii de familie, cu foarte puţine articole independente.
Citeşte tot »(da, acest articol este o replică la cel scris pe netarhia despre filmul Avatar, care e cel mai onest review citit de mine până acum, despre acest film)
Citeşte tot »Merg pe stradă. Obosit de gânduri şi plictisit de atenţia cu care trebuie să străbat mulţimea. Merg cu capul în jos, mai mereu, resemnat şi bleg. Arareori îmi îndrept atenţia înainte, mai mult pentru a evita coliziuni sau întâlniri cu consumatori de energie. De o vreme însă, trebuie să fiu mai atent, pentru că pe strada mea zilnică s-au produs peste noapte câteva corturi din alea jenante (199,99 lei bucata, la Metro), sub fiecare încăpând câţiva tinerei plini de tupeu şi 2 boxe ce urlă muzică electorală. A început campania pentru semnături de potenţial preşedinte pentru România. Curiozitate! Aceasta proprietate ce nu-mi dă pace, ce mă bagă în belea! Ridic privirea, deci. Şi mă hotărăsc la un experiment social.
Citeşte tot »Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users