Medic în Anglia – lucruri de care ai nevoie

Două lucruri mari şi tari, fără de care rămâi acasă.

  1. echivalarea studiilor medicale în UE; despre acte voi vorbi în capitolele următoare
  2. cunoaşterea (mult) peste nivelul mediu a limbii engleze, inclusiv a jargonului medical

(În urma interogaţiilor voastre, mai menţionez: nu e nevoie să fii specialist, pentru posturi gen RMO.)

Pe lângă astea, ar mai fi nevoie de o oarecare doză de curaj (pe care, dacă citeşti asta, sigur ţi l-a dat deja disperarea), timp, ceva bani pentru început şi o familie înţelegătoare, dispusă să împartă cu tine sacrificiul de a fi despărţiţi, uneori pentru destul de mult timp.

Nu cred că mai e ceva semnificativ de adăugat la lista asta. Poate doar o sănătate de fier care să-ţi permită lupta cu instituţiile româneşti, în încercarea de a le smulge documentele de care ai nevoie, şi la care, dealtfel, ai dreptul prin lege.

În plus, te încurajez (şi nu la modul gratuit): deşi poate părea greu şi anevoios, odată decizia luată şi procesul început (asta e cel mai greu), lucrurile vor începe să meargă bine, încet dar sigur, mai ales dacă lucrezi cu o agenţie bună. Deci nu abandona înainte de a începe, numai pentru că “pare greu.” Vei vedea, va deveni din ce în ce mai uşor, pe măsură ce avansezi.

În capitolele următoare voi încerca să ofer sfaturi bazate pe experienţa medicală britanică pe care am acumulat-o, în speranţa că, poate, va ajuta unor confraţi.

Folosiți meniul din stânga pentru a citi restul capitolelor din Medic în Anglia
(4.00 / 26 evaluări)
Loading...Loading...

201 thoughts on “Medic în Anglia – lucruri de care ai nevoie

  1. Salut, foarte instructive articolele despre pasii pentru Anglia. M-ar interesa sa stiu pasii necesari pentru a pleca ca proaspat absolvent de faculate, pentru intrarea in Foundation Programme, cum e cu provisional registration, documente, etc.

  2. Din păcate nu sunt în măsură să dau date solide despre ceea ce te interesează pe tine, pentru că nu ar veni din experienţă, ci doar din citit. Site-ul GMC explică tot ceea ce se poate afla despre toate tipurile de registration.
    Ca să-ţi răspund şi la celălalt comentariu, am plecat târziu, după rezidenţiat (ca să-ţi faci o idee despre vârstă:)). Am avut astfel imensul avantaj de a nu mai avea nevoie de training în UK, pentru că pe cât e de “uşor” să găseşti ceva, orice de lucru ca medic gata calificat, pe atâta e de greu să te specializezi în UK – foarte greu.
    De aceea rezidenţiatul în România, deşi chinuitor sub toate aspectele, îţi dă un mare avantaj aici.
    Oricum, şi ca RMO (entry-level post, ca să zic aşa) e nevoie de cel puţin doi ani de practică prealabilă. Altfel, cum zici, treci prin tot sistemul britanic de specializare, începând cu Foundation Programme, dar cu cât avansezi, cu atâta devine concurenţa mai acerbă. Aici “rezidenţiatul” poate dura şi 10 ani…
    Nici nu ştiu ce să recomand… rezidenţiat în România cu ieşiri anuale de câte 3 luni în UK ca RMO/SHO, a.î. după specializare ai şi bani, eşti şi familiarizat cu sistemul britanic? Specializare direct în Anglia? Până la urmă depinde şi de situaţia, timpul şi nervii fiecăruia.
    Oricum, ca regulă şi constatare generală, trebuie să mărturisesc că marele meu regret este că n-am ieşit deloc din ţară pe parcursul rezidenţiatului, în astfel de mici “reprize” de câteva luni. Ar fi fost un mare câştig, şi nu mă refer la cel financiar.

  3. sunt medic rezident anul I Hematologie Bucuresti si ma gandesc foarte serios la plecarea din tara. Anglia e prima mea optiune datorita limbii engleze pe care o stiu f bine. Spuneati de iesiri anuale de cate 3 luni in UK ca RMO? cum sa fac asta in timpul rezidentiatului? imi echivaleaza cineva stagiile? am timp? oare eu ca medic in hematologie am vreo sansa? as dori mai multe informatii, oricare ar fi ele. E haos destul de mare in mintea mea. Decizia de a pleca din tara, data de frustrarile materiale, nu imi da pace si azi e prima zi in care am inceput sa caut informatii despre tot ce inseamna demersuri pt plecare. Va multumesc pt informatiile pe care le-ati scris aici, sunt foarte instructive.

  4. Stagiile ca RMO sunt dificil de echivalat, pentru că nu e un training post. Teoretic, s-ar putea, la înţelegere cu vreun consultant să-ţi dea o hârtie, pentru specialitatea respectivă. Mai degrabă întrerupere/reluare rezidenţiat. Plus, dacă eşti numai anul I, ai 2 ani de practică? Dacă nu, nu poţi merge (în principiu).

  5. am terminat anul acesta medicina si in septembrie imi voi sustine examenul de licenta.as dori sa plec in uk sa lucrez ca medic internist.ce acte am nevoie si care sunt pasii pentru a reusii sa plec pana la inceputul lunii ianuarie?

  6. Buna ziua am si eu o intrebare am absolvit medicina anu acesta experienta de 2 ani post absolvire se poate trece cu vederea daca eu in cursul facultatii am faccut garzi in urgenta in perioada 2005 2009 la 2 spitale de urgenta din Buc si pot aduce dovada aceasta si am participat la mai multe congrese de traumatologie din tara si trainatate multumesc!

  7. Salut,site-ul tau este exceptional,informatie clara si concentrata.

    Intrebarile mele sunt:

    1) La ce se refera “echivalarea studiilor medicale în UE” ?

    2) Dupa ce devin un RMO,sa zicem 3 ani,nu pot deveni medic generalist? Care lucreaza exact ca un medic englez?

    Scuze daca intrebarile nu sunt concise,dar nu prea ma pricep(sunt cls a XI-a). Astept un raspuns.Multumesc mult de tot!

  8. @House:

    Nu ştiam ce e cu forumul despre jocuri… Bun venit tinere viitor medic (?).

    În faza asta n-ai nevoie de informaţiile astea. Dacă vrei să ajungi medic, oriunde, nu numai în Anglia, ceea ce trebuie să ştii de pe acuma e că vei avea extrem de mult de învăţat, de aceea, dacă vrei să-ţi fie uşor, e bine să-ţi placă să înveţi. Normal, trebuie să-ţi placă şi meseria.

    Ca sfaturi, învaţă la perfecţie engleza (jocurile ajută) şi, în facultate/rezidenţiat în România, ai grijă că studiul individual e cheia, metodele de training şi evaluare fiind deplorabile. Plus, ai acum şansa de a face chiar şi şcoala medicală în Anglia.

    Mult succes.

    PS: doctor House e personaj fictiv şi dă bine la modul romanţios – practic, nu cred că există vreun medic (nu o echipă) cu asemenea capabilităţi de diagnostic diferenţial.

  9. Multumesc pentru raspunsul prompt.Engleza nu este o problema,am un nivel cel putin avansat(am fost la multe concursuri cu rezultate bune).

    Ce crezi ca ar fi mai bine? Sa termin rezidentiatul in Romania sau chiar pot face rezidentiatul in Anglia? Daca poti te rog sa imi spui ce se poate face dupa ce nu mai vreau sa fiu RMO.Pot ajunge medic in UK?

    Si da,stiu ca House e un personaj fictiv,dar serialul este grozav,iar in primul rand ma uit pentru ca invat jargonul medical englezesc.

Add Comment Register



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Allowed HTML tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Subscribe to article comments   Subscribe to all comments