„Medicina” alternativă nu există

Tratamentele alternative care funcționează poartă un nume. Se numesc „medicină”.Joe Schwarcz

 

Există medicină și atât. Alternativa la medicină prin definiție nu este medicină – este alternativa. Se numește șarlatanie, fraudă etc..

Există știință și atât, nu există știință alternativă. Apa se compune din hidrogen și oxigen, orbita pământului este eliptică, Pământul este rotund (elipsoidal, de fapt), sodiul este un anion, suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade. Nu există nicio știință alternativă în care lucrurile stau altfel! Nu există astronomie alternativă, chimie sau fizică alternativă, matematică alternativă. Cu toate astea, suntem gata să acceptăm alternativa în cazul medicinei!

Numai percepția (complet greșită) că medicina nu este știință permite existența „medicinei alternative„. Odată ce ne lămurim că medicina este știință, devine clar că alternativa este imposibilă, după cum nu există știință alternativă.

Așadar, ceea ce există alternativ la medicină nu este medicină. Medicina alternativă nu există, ceea ce există este un complex de practici fără fundament științific, neverificate, frauduloase, potențial periculoase, care își permit, cu complicitatea publicului și a mediului academic, să utilizeze termenul de „medicină” pentru a se auto-defini.

Alternativa la medicină este o alternativă la știință. Nu cred că asta îți dorești, ca pacient.

(5,00 / 2 evaluări)
Loading...

7 comentarii la “„Medicina” alternativă nu există

  1. Mesajul tău a fost transmis clar în primul articol pe această temă. Înainte însă să trec la ceea ce am avut în gând când am început comentariul acesta, vreau să spun că afirmaţia „Vechimea sistemului în aceeaşi stare este unul dintre cele mai bune contraargumente pentru utilizarea sa” mi se pare extrem de fragilă. Înainte să te gândeşti să răspunzi, reţine faptul că îmi e foarte lene de dialog.
    Acum, să revin. Aşadar:

    [James Cole found a spider and knows he’s got to take it with him, let’s it crawl over his hand while deciding what to do with it]
    Jeffrey Goines: You know what crazy is? Crazy is majority rules. Take germs, for example.
    James Cole: Germs?
    Jeffrey Goines: Uh-huh. In the eighteenth century, no such thing, nada, nothing. No one ever imagined such a thing. No sane person, anyway. Ah! Ah! Along comes this doctor, uh, uh, uh, Semmelweis, Semmelweis. Semmelweis comes along. He’s trying to convince people, well, other doctors mainly, that’s there’s these teeny tiny invisible bad things called germs that get into your body and make you sick. Ah? He’s trying to get doctors to wash their hands. What is this guy? Crazy? Teeny, tiny, invisible? What do you call it? Uh-uh, germs? Huh? What? Now, cut to the 20th century. Last week, as a matter of fact, before I got dragged into this hellhole. I go in to order a burger in this fast food joint, and the guy drops it on the floor. Jim, he picks it up, he wipes it off, he hands it to me like it’s all OK. „What about the germs?” I say. He says, „I don’t believe in germs. Germs is just a plot they made up so they can sell you disinfectants and soaps.” Now he’s crazy, right? See?
    [James Cole finally takes the spider into his mouth, Jeffrey Goines is either too deep into his talk or unimpressed by this and continues his talk as if nothing happened]
    Jeffrey Goines: Ah! Ah! There’s no right, there’s no wrong, there’s only popular opinion. You… you… you believe in germs, right?

  2. @Lt. Dan: faci confuzie între mecanismele și piedicile (inerente din calea) progresului și mijloacele șarlataniei. După cum am mai spus, în stadiul său actual știința este un tot fluid, verificabil, amendabil, ameliorabil. Nu oprește nimeni pe nimeni să participe la știință. Șarlatania este caracterizată de non-sens, obscuritate, ermetism, dogmă. Vremea lui Semmelweiss a fost una tristă. Dar depășită.

    În ziua de azi, orice pretenție care nu aplică sau nu rezistă la metoda științifică, mai ales cu bună știință, se numește șarlatanie, nu „alternativă”.

    Nu vă de ce argumentul imuabilității unui sistem medical, în dinamica evoluției tehnice, pro abandonarea sa, ți se pare fragil. Să ne referim doar la noțiunile de anatomie din sistemul Ayurveda, pentru a ne da seama de cât de incomplet și depășit este acest sistem. Un sistem incapabil să evolueze este un sistem mort. În cazul particular al Ayurveda evoluția este pur și simplu imposibilă, pentru că majoritatea tezelor sale nu rezistă la metoda științifică. În cazul Ayurveda singura evoluție posibilă este extincția.

    „Credința” („you believe in germs”) nu e nici necesară, nici utilă în știință. Microorganismele există independent de credința sau necredința cercetătorului. Tirada lui JG e foarte estetică, în special ca și critică la adresa societății și științei de tabloid, însă în contextul articolului de față și al medicinei „alternative” nu are nicio relevanță.

  3. Vrei sa spui ca rugaciunile, apa sfintita si pupatul icoanelor nu vindeca boli ?

    Daca bei pipi de maimuta portocalie in timp ce stai intr-un picior intonand „goo-maaa-gaa” nu te scapi de cancer?

    Curatarea aurei si terapia prin lumina imbratisarii nu repara ulcerul ?

    Blasfemie…

  4. @Dr. Gabrian: da, cam asta vreau să spun :) Deși sunt convins că toate aceste activități, prin medierea efectului placebo și a gândirii pozitive pot fi utile pentru starea de bine a individului, dubitez foarte serios că vindecă vreo boală.

  5. Nu te cred, te rog frumos, fii serios !
    De mii de ani oamenii sunt vindecati de cristale stralucitoare, dansuri si pipaiala. In ultima suta si ceva de ani, de cand cu medicina moderna, lucrurile au inceput sa mearga prost. Smecherii astia care produc antibiotice si alte „otravuri” sunt asa malefici incat incearca sa discrediteze practicile shaman-o-indiene cu zeama de broasca si piramida lunii.
    Cum se deschide primul spital de medicina alternativa mi-am si deschis firma de pompe funebre vis-a-vis.

  6. Poti sa iti deschizi pompe funebre si in fata unui spital normal. Vei avea acelasi succes, poate chiar iti va merge mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile