Chirurgia nu-i uşoară

The life of a general surgeon is one fraught with contingency, soul-crushing doubt, unexpected disaster, and overwhelming stress. I wouldn’t wish it upon my worst enemy. Fortunately, I was brainwashed to a sufficient degree during residency such that I actually don’t mind my job.

(Viaţa unui chirurg generalist este una plină de incertitudine, îndoială care-ţi zdrobeşte sufletul, dezastru neaşteptat şi stres copleşitor. Nu i-aş dori-o nici celui mai mare duşman. Din fericire, am fost spălat pe creier într-o măsură suficientă pe parcursul rezidenţiatului, astfel încât, de fapt, nu mă deranjează slujba mea.)Jeffrey Parks, MD

Un chirurg american oarecare, al cărui blog îl citesc – pentru că scrie bine, descrie un caz ilustrativ pentru cât este de dificilă, în fapt, chirurgia şi, prin extensie, medicina. Nu numai pentru medic. Menţionez acest articol tocmai pentru a sublinia, şi eu, acelaşi lucru. Cazul respectiv, deşi părea usor,  trebuie că a stat minimum o lună în spital, trecând prin trei operaţii. În SUA.

De aceea, pacienţii trebuie informaţii. Nu mă refer la terorizarea lor cu lista extinsă de complicaţii posibile pentru fiecare procedură, ci la a-i face să conştientizeze limitele actului medical, la rândul lor dependente de însăşi natura ştiinţei şi practicii medicale, atât de aproape de ceea ce este omul, abordat holistic. Mă refer la a-i face să-şi limiteze aşteptările nerealiste, nu ca o concesie făcută medicului (situaţie în care medicul nu prea arată bine…), ci ca element de echilibru în relaţia cu boala, oricare ar fi ea. În opoziţie cu răzbunarea pe medic şi sistem atunci când lucrurile nu merg aşa cum am vrea toţi să meargă, adică bine.

Proust zice, sec şi tangenţial la alte idei, că „medicina nu e o ştiinţă exactă”. Nu l-am crezut niciodată, şi continui să nu-l cred. Exactitatea ştiinţelor medicale, pe care exactitate orice medic (care se respectă) se bazează, nu poate fi trasă la răspundere atunci când lucrurile merg prost. Complexitatea problemelor şi, mai ales, complexitatea soluţiilor, da.

Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru un medic este tocmai acesta: păstrarea aşteptărilor proprii la un nivel realist, fără a cădea în pesimism, odată cu păstrarea aşteptărilor pacientului la un nivel realist, fără a-l arunca pe acesta într-un ocean de spaimă şi marasm. Medicii buni fac asta instinctiv. Restul sunt cei care îşi evidenţiază stresul creat de aceste lupte interioare vorbind grosolan („tre’ să te tăiem”, „nu scapi fără minimum trei operaţii” etc.) – într-atât sunt de speriaţi.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

Un comentariu la “Chirurgia nu-i uşoară

  1. Ai atins din nou un subiect delicat.
    Pentru pastrarea unei balante intre asteptarile personale si cele ale pacientului, si aducerea lor la un nivel realist este nevoie cred, de acceptarea limitelor proprii. Daca ceva poate contrabalansa frica, pentru a nu o deversa in relatia cu pacientul, acel ceva este acceptarea constanta a faptului ca poti gresi cu toate consecintele de rigoare. Poti pierde foarte mult, inclusiv dreptul de practica, slujba, „siguranta” zilei de maine…
    Cred ca fara prelucrarea constanta a acestor elemente sunt toate sansele ca relatia medic-pacient sa fie tensionata si marcata de angoasele medicului… si ale pacientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile