@alexandra: "din acest articol,si din celelalte nu am inteles mai nimic". M-aş îngrijora, să fiu în locul tău.

Alexandra, n-o să te ia nimeni de mână să te ducă în UK (sau oriunde altundeva). Acest site conţine foarte multă informaţie utilă, din care foarte multă în comentarii, şi este un bun punct de pornire. În articolul la care faci referire am dat studenţilor cele mai bune sfaturi pentru nivelul lor. Ce nu se înţelege? Ca studentă, ai urmat aceste sfaturi? Vorbeşti fluent engleză, ai idee despre cum arată societatea britanică, ai fost în UK cu o bursă sau excursie? Ai văzut cum funcţionează un spital britanic? Dacă ai fi la zi toate astea, ţi-ar fi mult mai uşor să te orientezi.

Din păcate, în viaţă nu totul se poate încadra în "paşi", pe care să ţi-i şi traseze cineva. Citeşte comentariile de pe acest site...

Dragă Dem,
dacă ai fi citit şi înţeles Medic român emigrant, sintagma de care te legi ţi-ar spune, poate, mult mai puţin şi mai concret. Pentru că spune un singur lucru: amărăciune.

Ceea ce scriu nu trebuie să placă nimănui. E menit doar să ajute pe cei în situaţii similare cu a mea - notează: să-i ajute, nu să le ofere slogane sterile şi platitudini de genul "Ţară" cu "Ţ" mare şi "valoarea individului este aceeaşi oriunde s-ar duce". Te provoc, după cum m-au provocat şi pe mine alţii, să numeşti trei români recunoscuţi internaţional (important! nu celebrităţi locale) care s-au afirmat în România. Dacă ţi-au năvălit în minte rapid nume precum Cioran, Eliade, Brâncuşi, Ionesco, Palade, presupun că ştii că toţi au trebuit să părăsească "Ţara" ca să devină ceea ce au devenit (deşi "valoarea individului este aceeaşi oriunde s-ar duce", nu-i aşa?).

Să lăsăm deoparte burduful şi brânza, dacă erai atent ai fi constatat că sunt plecat de aproape trei ani, şi scriu "de acolo".

A propos de "imaturitate" şi "aventurism", sunt convins că n-ai citit mai nimic din ceea ce am scris pe acest site, iar aserţiunile tale sunt, ca de atâtea ori la noi, din nefericire, numai obişnuita bâtă în cap dată de către un român altuia, aşa, să fie, că nu se ştie.

Nu ştiu câte ştii tu despre bani, nici nu mă interesează. Te asigur însă că, la mine acasă, în "Ţară", pentru mine şi mulţi dintre colegii mei, banii nu sunt expresie a nimic, cu atât mai puţin a valorii, pentru că, practic, nu există. După ce ai muncit şi studiat asiduu doisprezece ani şi n-ai din ce să-ţi plăteşti chiria şi să-ţi cumperi de mâncare (nu mai vorbim de alte luxuri), să vii te rog înapoi şi să ne mai explici încă o dată, la fel de academic, despre cum banii sunt o expresie a valorii.

Otrava e mai degrabă distribuită de către cel ca tine, românul doct care le ştie pe toate, e mai bun decât toată lumea, se exprimă peremptoriu şi are impresia că dacă te anunţă sentenţios că nu-i place cum gândeşti lumea ta se va întoarce pe dos şi, recunoscând profunda greşeală în care te complaci, îi vei murmura recunoscător un "mulţumesc pentru că mi-ai arătat eroarea căilor mele".

Nu, Dem, românii trebuie să iasă din ţară, să vadă lumea, să înveţe ce este de învăţat (printre care, de bază, demnitatea, pe care nu poţi s-o cunoşti în sărăcie, doar un om extrem de naiv mai poate crede că "sărăcia înnobilează"), să se măsoare cu vârfurile civilizaţiei ca să afle exact unde se află acum, dincolo de speculaţiile de genul "noi suntem cei mai buni", "şcoala noastră e cea mai bună" etc., şi să se întoarcă înapoi acasă la timpul potrivit, aşa cum plănuiesc s-o fac şi eu.

Fără supărare, sper că la acel moment potrivit, cei cu mentalitatea ta vor fi prea puţini ca să mai conteze.

@Dem: te rog să realizezi, a propos de repudiere şi sentinţe, că tu ai dat această coloratură polemicii. Eu n-am făcut decât să folosesc aceeaşi monedă.

"Când creşti vrei să renunţi şi să te duci la alta, este la fel cum unii copii şi-ar dori alţi părinţi, eventual pe cei ai colegului lor de clasă - iubitori şi bogaţi."
Regret, dar nu mai pot privi ideea de patrie prin analogie cu părinţii. Pur şi simplu nu mai pot. Înţeleg că părinţii pot fi săraci, că poate nu sunt cei mai inteligenţi dintre oameni sau că părinţii nu sunt nişte "oameni buni", în cel mai larg sens, şi până aici pot duce analogia menţionată. Însă părinţii nu te folosesc şi te aruncă, nu te lasă să mori de foame cât timp este mâncare în casă, nu îşi bat joc de tine şi nu te aruncă în stradă să te descurci cum poţi, îţi oferă un minimum de grijă. Părinţii nu-ţi spun, aşa cum ne-a spus-o nouă somitatea profesorală, "plecaţi din ţară, că aici n-aveţi loc [de pilele pe care trebuia să le aranjeze domnia sa]". Iar dacă părinţii sunt astfel, sunt părinţi care nu numai că merită, dar trebuie părăsiţi. Exact asta este România vis-a-vis de majoritatea tinerilor medici.

"Pentru pregătirea mea s-au cheltuit multe milioane de dolari, şi nu exagerez iar pentru pegătirea unui medic poate se cheltuie mai mult, în cazul unor specialităţi ori excelenţe." Nu ştiu ce pregătire ai, încât a costat "multe milioane de dolari", însă te asigur că şcolirea unui medic în UK nu trece de o jumătate de milion de lire - exagerez voit (şi vorbim despre nivel de consultant, minimum 8-10 ani de training, nu 3-7 ca la noi, şi de condiţii de training care, iar, te asigur la prima mână, sunt incomparabile, timp în care acel medic munceşte).

"Banii aceştia sunt plătiţi de către români iar cei care beneficiază sunt nişte străini care sunt în măsură să plătească mercenari în toate domeniile, speculând "dreptul la libera circulaţie a forţei de muncă"." Da, de către părinţii noştri. O familie, extinsă la unchi/mătuşi şi alţi plătitori de taxe, poate că "produce" 2-3-4 studenţi per generaţie, dintre care 1-2 medici, al căror salariu (de nimic) din timpul pregătirii este impozitat ca orice alt salariu, fără beneficiile speciale de care au parte atâtea alte categorii profesionale. Nu mă interesează detaliile de mare fineţe matematică, atâta brumă de logică îmi ajunge ca să nu mă simt dator nimănui.

"Te asigur că eşti o minoritate şi gestul tău este anormal."
Eşti slab documentat. Procentul medicilor emigranţi din România se apropie de 10%. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră 2% (doi la sută) nivel de alertă care impune revizuirea urgentă a sistemului şi corectarea cauzelor. Ce face Ţara (cu "Ţ" mare)? Taie salariile cu 25% şi ţine posturile blocate de mai bine de doi ani, într-o Ţară care e oricum printre ultimele din Europa la indicatorul medici/1000 locuitori. Gestul meu şi al celor aproape 10% dintre colegi este reacţia cât se poate de normală a oricărei vietăţi puse în faţa alegerii "pleacă sau mori de foame". Anormală e Ţara, nu gestul. Numai piedestalul pe care te pui singur te opreşte să vezi acest lucru extrem de simplu şi să preferi să închizi ochii ("minoritate") şi să blamezi victima ("gest anormal").

"Trebuia să te pregăteşti în ţara căreia îi eşti devotat şi cu atât mai puţin să faci prozelitism aici." Am fost naţionalist aproape de extremă, la un moment dat. Nimic nu era mai presus de România şi de români. Nimeni nu avea cum să fie mai bun ca noi. Mi-a trecut, odată cu anii şi cu deschiderea ochilor. Nu fac niciun fel de prozelitism. Răspund unei nevoi, ceea ce este cu totul şi cu totul altceva.

"Românii trebuie să fie ajutaţi să înţeleagă pericolul reprezentat de cozile de topor, de răspândacii şi aplaudacii ideilor de vagabondaj prin ţările bogate, bogate tocmai prin educaţia propriilor cetăţeni în spiritul demnităţii naţionale." Enormităţi. Cozile de topor sunt în Guvern şi în restul administraţiei de stat, care au făcut praf inclusiv demnitatea naţională. Vagabondaj? Ce om crezi că alege, de bună voie, să plece printre străini, numai ca să poată trăi? Am impresia că nu ştii exact pe ce lume trăieşti, din motive numai de tine ştiute. Nu cred că ai o comprehensiune solidă a conceptului "o viaţă de studiu şi muncă = n-ai bani de nevoi bazale".

"Sunt mulţi români care s-au remarcat în România". Care? Ţi-am cerut un nume. Dă-l şi apoi mai discutăm.

"Te asigur însă că adevăratele valori nu sunt cele de pe firmament ci acele modele care ne marchează destinele şi ne ajută să avem încredere în adevăratele valori." Să am pardon, însă acesta e un şir de vorbe goale. Poate fi inserat fără probleme în orice discurs politic românesc. Arta de-a vorbi frumos, dar nimic. Plus defectul logic: dacă Eliade e pe firmament deducem că nu face parte dintre "adevăratele valori"? Aşa mă asiguri.

"Trebuie să recunoşti însă că în viaţă avem nevoie de origini şi de vise, dacă ne repudiem originea şi aspirăm spre false idealuri - nivel de confort material - în mod evident ajungem la sintagma "vânare de vânt"." Originea n-are nimic cu "falsele idealuri" şi n-o repudiază nimeni. Peste tot mă recomand ca român. "Nivelul de comfort material" nu este un "ideal", cu atât mai puţin unul "fals", este o necesitate, însă văd că nu poţi înţelege asta. Fără comfort material (şi trec peste nevoile de bază: acoperiş, căldură, mâncare, pe care nu mi le permiteam în România decât intrând în datorii) nu poţi citi cărţile pe care vrei să le citeşti şi vedea filmele pe car vrei să le vezi, nu te poţi abona la periodicele profesionale, nu poţi călători, nu-ţi poţi cumpăra un stetoscop sau echipament sportiv, nu-ţi poţi creşte corespunzător copiii, nu mai zic că nu-ţi poţi permite un hobby care să te ţină echilibrat psihic. Fără comfortul material de care faci tu atâta caz degeaba (probabil că l-ai avut permanent şi nu realizezi cum e fără), în lumea contemporană, rămâi un iobag trăitor de pe-o zi pe alta, într-un ocean de frustrări, fără posibilitatea de a te cultiva sau ameliora în orice alt fel. Însă da, poţi vota... Eu am spus-o verde-n faţă şi o repet. Am plecat pentru bani = comfort material, pentru că în Ţară urma să mor de foame. De aceea pleacă majoritate românilor. Acceptă că adevărul este prozaic şi simplu, oricât ar fi de trist.

"Pilda fiului risipitor are foarte multe interpretări însă nu voi deschide un alt subiect." Pilda evocată nu are nicio aplicaţie în acest context. Acest fiu n-a risipit nimic, pentru că n-a avut ce. Din nou, vorbe goale, care "dau bine".

Sper că ţi-am oferit destule argumente logice, capitolul morală lasă loc de prea multă demagogie.