Mintea copiilor

Îmi aduc aminte când eram prostan, citeam câte-o chestie şi mi se părea complet ininteligibilă, incomprehensibilă şi, în ultimă instanţă, „pentru studenţi” (mi se părea că studentul este culmea desăvârşirii intelectuale, care poate înţelege orice, de la politică externă la muzica rock). Evident, chestiunea respectivă nu mai prezenta interes, din două motive – uno: n-aveam la ce-o folosi, pentru că îmi era complet inaccesibilă şi, deci, inutilă; deux: aveam 5-6 ani.

Gândeşte-te, îţi aminteşti. Au trecut ani şi le-ai înţeles pe toate. Ai văzut şi  cum stă treaba cu studentul. Şi ce-a ajuns studentul. Ai avut aşa, o reverie? Bun, acuma gândeşte-te că majoritatea concetăţenilor tăi se situează la nivelul primului paragraf, şi, culminant, au impresia că înţeleg lumea, pentru că vorbesc şi scriu.

Am stat şi m-am uitat o dată la o coloană de microbişti mergând la meci, cu urale. Am vrut să văd un domn inteligent printre ei, un domn pasionat de cultura fizică (termenul „sport” are conotații plebee nedemne de un domn). Am văzut numai o mare de căpăţâni cu mecle de, să mă ierte mamele lor, reduşi mintal – pentru că nivelul intelectual extrem de jos se reflectă în expresie. Poate nu mă crezi, dar erau aşa toţi, până la unul, indiferent de culoarea fularului.

Asta e. Trecem mai departe.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

3 comentarii la “Mintea copiilor

  1. „Fiecare – cu pizda mă-sii”. Neîndoios. Una dintre cele mai neîndoioase chestiuni de pe lume. Cu ce schimbă lucrurile, însă? Nici de scuză nu e bună.

    Live and let live, indeed. But it should fucking go both ways.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile