ID sau email: Parola: Înscriere

Sicovitol

Articole (187)Cărţi (4)TagsDespreContactRSS

Nu vota

de Sicovitol • 18 noiembrie 2008 • Vizualizări: 776 • 17 comentariiScrie o replică!

Am evitat exclamaţia. Tocmai pentru că nu ţi-o arunc în faţă, disperat. Ţi-o spun molcom şi prieteneşte, după ce am răsucit-o pe toate părţile. E finală şi imuabilă. Nu zic că eşti prost dacă votezi, îţi voi spune doar că o faci degeaba.

Pro-vot

O colecţie de sofisme, inferenţe şi pure stupizenii adunate din prostime, de la leptoi şi negustori de marfă politică.

Argumentul suprem al oricărui partizan al votului cu orice preţ e unul perfect imbecil: dacă nu votezi, n-ai ce comenta. Nu, puţinule la minte, dacă nu plătesc dări la stat n-am ce comenta. Şi şi-atunci am ce comenta.

Aproapre la fel de frecvent întâlnit: dacă nu votezi, nu le poţi da peste bot. Argument pro-vot contra. Moale şi insipid.

Sau, din ciclul "votează că şi-aşa viaţa ţi-e mică şi searbădă": votează ca să-ţi faci datoria (!?), votează "în alb", votează cu cei mici ca să dai o palmă celor mari, votează că nu se ştie, votează ca să te afli în treabă.

Toate acestea n-au sens, adică sunt private de sens, în sensul că sensul li s-a furat în momentul în care n-a mai rămas nimic de votat. Sunt vorbe goale, precum propoziţia precedentă, atâta timp cât orbitează în jurul a nimic. Votează că altfel înving ţărănoii şi parveniţii! Interesant, şi? Ce poţi tu vota, în momentul ăsta, înafară de ceea ce votează ţărănoii şi parveniţii? Care e candidatul tău, care eşti un domn, un intelectual, un fin?

Mda, votează ca să confirmi că eşti un robot stricat la cap.

Votează nu

Se ştie, intră deja în categoria truismelor: în România se votează negativ, se dă votul împotrivă, se luptă de partea răului celui mai mic. Nefastă sintagmă electorală, dacă nu mă înşel forjată de Iliescu însuşi. A vota în asemenea condiţii e echivalent cu a zice "îmi tai mâna stângă pentru că sunt dreptaci". A nu vota înseamnă a te îndepărta de cuţit.

Suntem o naţie mereu tânără (în sensul de "niciodată matură"). Boicotul, ca armă redutabilă a luptei sociale, ne este nefamiliar, fiind greu de folosit. Reclamă un popor experimentat. Am crezut o vreme în boicotul electoral ca pălitură de graţie dată clasei politice. Absenteism fabulos, vid de putere, răsturnare de lumi. Nu, nu suntem noi aceia.

Pentru mine, acum, a vota este echivalent cu a mă nega şi a-mi batjocori propria igienă mintală, pe care nu-mi vine uşor s-o întreţin. Este totuna cu a lăsa deoparte orice judecată sau instinct individual şi a mă dizolva în dâra de creaturi triste şi bolnave, care se prelinge fatidic, ca de atâtea ori, spre urne. Este egal cu a merge, cu privirea în pământ, spre duşmanul de moarte care mă aşteaptă rânjind, cu sângele încă proaspăt pe satâr, fără a schiţa măcar primul gest al unei bătălii imposibile, fără a putea măcar muri cu sabia în mână şi zâmbetul pe buze. Cu privirea în pământ!

A vota, acum, este pentru mine cel mai puţin onorabil lucru pe care l-aş putea înfăptui. Votând, acum, nu m-aş mai putea simţi bine în preajma mea niciodată şi nu m-aş mai putea lua vreodată în serios. Votul mi-a devenit imposibil, din cele mai pure şi intime motive. În plus, m-am săturat să-mi fac rău singur. S-o facă alţii, pe alţii pot să-i iert.

Ce câştigi dacă votezi

Sau ce pierzi dacă nu votezi. Sau ce câştigi dacă nu votezi. Sau ce pierzi dacă votezi. Hai să vorbim, ca să nu ni se încălzească gura. Suntem cu toţii chiar atât de înaintaţi pe lungul drum al oricărei filosofii, încât simpla evidenţă a lucrurilor ni se pare atât de trivială şi anostă încât alegem s-o ignorăm în favoarea nesfârşitelor jocuri de cuvinte şi idei moi?!

Băi, tu nu vezi că NU AI CU CINE VOTA?

Iată simpla evidenţă a lucrurilor. Dar nu ne ajunge, suntem români, cu filosofia-n os şi îndrăgostiţi fatal de ritualul vorbelor-degeaba-în-timp-ce-viaţa-trece-trist. Şi în durata acestei irosiri naţionale, pierdem mereu şi mereu esenţa, mereu şi mereu, şi ne întoarcem ca să ne mirăm şi apoi ne repetăm prostiile, şi votăm, mereu şi mereu.

Ignoră-mă. Du-te la vot. Merită-ţi soarta.

PS: miezul fierbinte, inteligent şi violent al ceea ce a mai rămas, vitalitate în explozie, speranţă ultimă.

Addendum, la alegeri: dacă ai citit cele de mai sus, ştii că există puţini inşi mai relaxaţi decât mine în aceste momente; un pas în spate, iată circul în toată splendoarea lui sinistră. Comentariile, nostalgiile, spaimele, sfătoşenia. Orice mai puţin vigoare şi ură sănătoasă, schimbătoare de lumi şi mişcătoare de planete. Inutil, circ inutil.

Acum, cu mine însumi, în pace.

1-17 din 17 comentarii.
1
pass
11 mai 2009, 16:38:30

ok, inteleg atitudinea ta fata de vot, pana acum ceva vreme si eu am votat lipsa mea la urne, dar, ma intreb, nu cumva intregul absenteism a facut ca baietii sa-si faca treburile?!? si noi sa suportam?!?
Care crezi ca e solutia, spune o SOLUTIE ca lucrurile sa o ia pe alt fagas. Si eu astept pe cineva capabil sa iasa in fata, sa puna osul la treaba, sa amorseze pompa....Mai e o chestiune, cred ca majoritatea oamenilor ( cetatenilor platitori de taxe) nu stiu care le sunt atributiile celor alesi( nu ca eu le-as cunoaste toate functiile, ca la cate au aparut...)

2
Sicovitol
11 mai 2009, 17:46:55

Nu "întregul absenteism", ci întreaga, nespusa, neverosimila noastră pasivitate. Până şi a lăsa totul pe seama votului, în numele democraţiei iluzorii pe care o întreţinem în România e un semn marcant al insuficienţei noastre: ne excităm şi dăm din colţ în colţ prin preajma alegerilor, votăm ca să ne oferim marja de siguranţă pentru a ne simţi bine cu noi înşine în cazul în care ne întreabă careva dacă suntem buni cetăţeni, apoi ne întoarcem la prostiile noastre, suduind din inimă ceea ce tocmai am votat.
SOLUŢIA asta este: refuzul de a vota, ca real blam aruncat asupra clasei politice, revolta (pe căile legii şi civilizaţiei), inclusiv sub formă de manifestaţii de stradă (nu de Twitter), mişcarea şi dezmorţirea, în sfârşit. Renunţarea la râsul tâmp care ne caracterizează şi inventarea unui mod, chiar dacă românesc, de a fi serioşi.
Trebuie să realizăm că nu alegerile sunt intrarea pe "alt făgaş", cel normal, ci ceea ce facem între ele, modul în care ne subordonăm politicul pe parcurs, nu invers.
Dăm mult (mult!) prea multă importanţă votului, şi o exclusivitate extrem de păguboasă. O naţie matură ştie creea presiune de jos în sus: atunci când falsa democraţie se regăseşte în rezultatele unui scrutin, o naţiune matură nu aşteaptă 4 ani răbdând ca o turmă de animale, ci dă un pas înapoi, îşi ia avânt şi recurge la mijloacele luptei sociale de dinaintea noţiunii de vot: tocmai în numele instituirii unei societăţi aparţinând în mod autentic cetăţeanului. Acţiune.
Noi, vorbe.
De aceea, în lumina noilor desfăşurări de la scrierea acestui articol, am ajuns, între timp, la revelaţia inutilului în această privinţă. Foarte probabil, n-aş mai fi scris articolul ăsta, azi.
Mulţumesc pentru interes şi comentariu şi permite-mi să-ţi ofer o soluţie personalizată: scapă tu, individul "tu", din tot acest rahat. Şi, poate, peste 20 de ani (cel puţin), cu experienţa de a fi Om şi normal la cap şi suflet pe care o vei fi căpătat, poate, zic, vei fi printre cei care vor aduce o mică schimbare. În vorbele unui înţelept: "numai biologia mai salvează România". Primenirea generaţiilor, la cel mai biologic mod cu putinţă. Alţi 50 de ani. Minimum.

3
pass
11 mai 2009, 18:58:56

comentariul l-am facut pentru ca e un subiect care ma intriga si care nu-mi da pace....mai ales ca postul e scris intr-un fel anume....documentat din profunzimea starilor de nelinisti...
imi place cum spui lucrurilor si chiar te invidiez.....

4
Sicovitol
11 mai 2009, 20:06:12

Merci, din nou, mă copleşeşti. Nu ai niciun motiv să mă invidiezi, te asigur, după cum probabil n-ai niciun motiv întemeiat să invidiezi pe oricine altcineva.
Numai bine. Şi nu te baza pe rezultatele alegerilor, oricare vor fi ele (alegeri şi rezultate) :)
Bazează-te doar pe tine însuţi.

5
pass
11 mai 2009, 22:12:28

invidia e constructiva, ma descurc mult mai bine ca orator in detrimentul scriitorului iar felul in care pui cuvintele pe "pagina" creaza un soi de invidie :D.
spor la inspiratie

6
Spider
01 iunie 2009, 22:21:39

Excelent. Asta e realitatea. Si cu cat mai multi romani nu voteaza, cu atat poate o sa-si dea lumea seama unde e problema. Daca nu votez si iese oricine vor ei sa iasa e acelasi lucru cu a vota pe oricare din candidatii care vor ei sa iasa. Doar ca macar arat ca nu vreau sa votez pe cine vor ei.
Si oricine ar iesi, ce putere are? Nu cred ca daca iese unul sau altul vom inceta sa mai fim tara cu cele mai multe taxe DIN LUME. Sau ca brusc se va crea patura sociala de mijloc. Sau ca desi preturile la noi sunt mai mari ca in afara, vom avea vreodata salarii pe masura, si nu de 10 ori mai mici decat in orice tara civilizata. Sau ca va fi redusa coruptia, nu imi permit sa zic eliminata. Sau ca va inceta prea curand expansiunea prostiei si inculturii in tara asta. De fapt, si daca schimbi presedintele, nu schimbi romanii. Doar media poate face asta, si se descurca de minune sa transforme Romania intr-o tara de retardati.

7
Sicovitol
02 iunie 2009, 09:43:51

@Spider: tu mai ai încă energia unei tentative de a demonstra inutilul demersului electoral - eu am epuizat-o. După cum vezi, ultimul argument pe care-l mai pot aduce este unul pur personal, pur uman - trebuie să am grijă de propria-mi sănătate. A vota, aici şi acum, este insalubru.
În rest, normal, ai perfectă dreptate.

8
eu nu votez
04 noiembrie 2009, 14:35:06

Am ales sa nu aleg ! Search pe google "eu nu votez" si veti intelege de ce nu trebuie sa votam ! Exact cum spune Sicovitol sa le facem o aroganta, ca si ei ne-au facut destule !

9
ionutz
06 noiembrie 2009, 04:48:24

numai votati pe nimeni,chiar daca sunteti membrii de partid,mancati beti bine si atat.fiti parshivi,lasati-va la mana voastra mai oameni buni.daca si eu sunt curve sa le demonstram ca noi suntem mai curve ca ei

10
AdeenaRay
14 noiembrie 2009, 21:26:18

.....mda..ne e este transmisa o gena, mutanta, normal, care de la o generatie la alta se tot deformeaza, si care ne transmite o stare de cretinism lucid si umil, de ne duce vantul dupa cum bate, si ne lasa dupa greutate la marginea drumului, si nu cred ca vom avea sanse de izbanda prea devreme..doar daca nu mutam aceasta romanica undeva intr-un cartier nemtesc, chiar si ultimul din Germania.....

11
Lt.Dan
17 noiembrie 2009, 09:51:18

G.B.Shaw: Democracy is a device that insures we shall be governed no better than we deserve.

Cine zice că nu-i minunat să votăm?

12
Sicovitol
17 noiembrie 2009, 10:21:34

Io. Singura problemă cu teza lui Shaw este acel "we".

13
Dani
18 noiembrie 2009, 13:46:03

Achiesez si eu la opiniile lui Sicovitol in ce priveste faptul ca NU AI NENE CU CINE VOTA in tara asta. Cu toate acestea spre deosebire de Sicovitol eu unu nu cred ca o lipsa masiva la vot va schimba cu ceva situatia...nu vad cum ar putea. E naiv sa crezi ca cei care ne conduc vor lasa ciolanul din mana fiindca "- NU NE MAI VREA POPORU' FRATE" iar tarile din UE nu vor interveni in nici un fel fiindca sincer ma indoiesc ca tari precum Germania, Franta, Spania, Italia sau Anglia si-ar dori o Romanie condusa de un lider adevarat care sa creeze premizele unei Romanii moderne si puternice din punct de vedere economic. Eu cred ca tuturora le convine un stat bun de piata de desfacere la fel cum am certitudinea ca marile puteri economice nu si-ar dori o Romanie care sa profite de potentialul ei enorm dat de resursele naturale, de suprafata arabila enorma si de excesul de materie cenusie de care dau dovada conationali angajati in cercetare in diverse tari sau pe la companii precum Microsoft. Asadar nu vad cum ar putea sa schimbe ceva lipsa masiva la vot ... sunt sigur ca daca ar fi prezenta la vot de 1% (si e imposibil sa nu fie atat timp cat politicienii si hotii pe care ii tin in spate vor merge cu siguranta sa isi dea cu stampila) alegerile ar fi validate si castigatorul nu ar avea nici o jena sa isi faca meandrele. Deseori am impresia ca partidele asta si urmaresc ... sa ne faca sa stam acasa ca sa fie rezultatele cat mai previzibile pentru finantatorii lor :) Practic e posibil ca in timp sa se ajunga la ceva de genu ...partidul X are 50000 de membrii asadar va avea 50000 de voturi :) Eu unu am adesea tentatia de a iesi la vot tocmai pentru a da peste cap planurile finantatorilor ... spuneti ca nu va tenteaza cand vedeti ce forta financiara e in spatele campaniei lui Basescu sa nu iesiti sa dati cu votu negativ. Cu toate astea ma abtin fiindca sunt convins ca finantatorii astia au invatat sa joace la mai multe capete si banii pierduti ii recupereaza in 2-3 tunuri date economiei romanesti :)

14
Sicovitol
18 noiembrie 2009, 15:25:41

De acord, nu (mai) cred demult că absenţa la vot poate soluţiona ceva. După cum repet oridecâteori am ocazia, mă refer acum la simpla prezervare a curăţeniei mintale proprii, atunci când evit cu orice preţ să mai votez pe careva, în România.

15
AdeenaRAy
22 noiembrie 2009, 11:45:26

..Sicovitol..nu ai vrea sa scrii ceva legat de sloganul la care m-am gandit azi..:"Spune-mi cu cine votezi, ca sa iti spun cine esti!?"
Tare nerabdatoare sunt sa mai am o portie de fun aici la tine....te rooog...

16
Sicovitol
22 noiembrie 2009, 14:01:01

Mda, o să scriu o piesă despre "spune-mi cu cine ai votat, ca să-ţi spun că mai bine stăteai acasă, aşa ca mandea, dedându-te unor preocupări mult mai vrednice, cum ar fi numărarea vrăbiilor".
După ce se termină circul duminical de stat. Între timp am nişte bere care nu se bea singură.

17
AdeenaRay
22 noiembrie 2009, 20:25:09

..incredibil...am auzit oameni, cunoscuti, care l-au votat din nou pe basescu si care au zis ca il vor until the end of time......ma intreb oare....de ce nu am stiut asta inainte sa ii cunosc...nu as mai fi mancat din aceeasi farfurie......sincer..nu stiu ce sa fac acum...ma ajuti?!

Comentează sau scrie un articol în replică!

Nume: (sau pseudonim, obligatoriu)
Email: (obligatoriu - NU va fi publicat)
Website: (opţional)
Comentariu:
HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup

Ultimele comentarii

Adeenaray la The Road (2009)
Adeenaray la Elogiu statului degeaba
Dalila la Samsara (2006)
Sicovitol la Avatar (2009) review
Lt.Dan la Avatar (2009) review

Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.

ContactTermeni şi condiţiiPolitica de confidenţialitateNetarhia ToolsPowered by users

0.055