Omenirea în criză

Un titlu prea pompieristic pentru o situaţie prea evidentă şi previzibilă. Lumea scrie mult zilele astea pe marginea crizei economice, milioane de pagini. Este ca şi cum ai pierde vremea vorbind despre penuria de hidrogen atunci când nu mai ai demult apă. A vorbi despre o criză a lumii artificiale a omului, atunci când omul însuşi e într-o situaţie critică - iată premisa unui nou eşec la scara omenirii.

Criza omului nu e nouă, după calculele mele durează cam de la primele adăposturi construite artificial, în negura vremurilor. De-atunci evoluează încet şi sigur. "Progresul? Poate în igienă." Într-adevăr, la o privire suficient de adâncă, singurul ascendent pe care-l putem pretinde asupra înaintaşilor e faptul că suntem mai curaţi şi mirosim mai frumos. În părţile care contează, în schimb, mă tem că ieşim în pierdere în urma comparaţiei.

Avântul degenerativ al omenirii se apropie de apogeu. Compoziţia masei umane a virat demult în favoarea creaturilor robotizate, care mai sunt oameni numai ca fond genetic.

Eşti singurul şi cel mai bun. Contezi

Consumă, linişteşte-te, consumă. Gustă, nu critica, înghite. Nu te enerva, consumă. Urlă pe stadioane, sparge dinţi, dar consumă. Continuă să învârţi morişca.

Eşti singurul care contează şi eşti cel mai bun. Eşti cel mai bun, auzi? Doar tu contezi. Şpreiul ăsta e făcut special pentru tine, eşti tu, ca şi empetrei pleiărul ăsta, doar tu contezi, consumă-le. Ignoră prostiile ăstora, Africa, copaci, Amazon, Irak, nu alege să fii nefericit. Să nu ucizi, ne ocupăm noi.

Mizerabilul eşec al religiilor, în mâinile omului. Idei înalte şi idei salvatoare, idei atât de inspirate încât, într-adevăr, nu pot fi omeneşti. Destul argument pentru metafizician. Făcute praf.

Meta

Tat Tvam Asi? Nu mai e valabil. Dacă am fi fost în stare să ne ţinem fie şi numai de acest îndemn - am fi fost în altă lume, iar viaţa, aici, ar fi fost alta. "Acesta eşti tu" e acum constrâns la creatura narcisistă din oglindă, făcându-şi ochi dulci cu mâna pe portofel. Sau cele zece celebre. Cât e de greu să nu ucizi? Sau să nu furi? Sau să-ţi vezi de treabă, în general? Prea greu, aparent.

Secolul 21 trebuia să fie religios sau nu va fi fost deloc. Bietul Malraux. Sau poate mai e timp. Nouăzecişidoi de ani. Sau poate nu mai e timp.

Niciodată omenirea, lepădată de oriceea ce nu poate fi consumat n-a avut avut mai multă nevoie de spiritual. Nu de instituţii şi secte, nu de icoane şi altare, de stat în lotus sau alte asemenea imagini. Ci de acea întreagă dimensiune de dincolo de cel mai puternic intelect, precum şi de cel mai nevinovat. Abisul acela indescriptibil care împuterniceşte şi ghidează, care te face om, din robot sau animal. Care face posibilă această atât de puţin naturală trăsătură: compasiunea. Care te plezneşte cu întrebări pe care nu le mai poţi evita şi care te dezbracă de ceea ce numeşti civilizaţie ca de un giulgiu în care te pregătiseşi de înmormântare.

Mizerabilul eşec al religiilor. Ne aparţine.

Criza

Am ajuns aproape la capăt, ceea ce pentru mine, personal, e o uşurare. Omenirea şi-a demonstrat neputinţa în cursa cu ceea ce este. Am reuşit să facem implozie. Nu mai e mult, acum. Câţiva ani, poate zeci. Răsturnarea e iminentă şi va fi mai bine, după. Nu sunt un profet al Apocalipsei, nu e treaba mea. Şi nici nu va fi aşa frumoasă, spectaculară şi trendy cum reiese din filme. Dar o să vezi nişte lucruri mari. Nu mai e mult, acum.

0.0/5 (0 voturi)	Noua Ordine Mondială • degeneraţi • filosofie • literatură • social

Nume:	(sau pseudonim, obligatoriu)
Email:	(obligatoriu - NU va fi publicat)
Website:	(opţional)
Comentariu:	HTML permis (numai membrilor): a, b, i, u, big, small, strike, sub, sup
	Ţine-mă la curent prin email

Comentarii acest articol
Comentarii articole Sicovitol
Toate comentariile