Rapandulah trendensis

Încrengătură a genului Rapandulah, R. trendensis reprezintă un curent evoluţionar ceva mai nou al acestui detestabil gen.

Înainte vreme, exemplarele respective se puteau numi, simplu şi onest, curve. Acum, graţie evoluţiei de tip involuţie pe care o constatăm în societatea omenească, rapandulele capătă şi îşi arogă trăsături estetizante. În vremurile de azi, rapandula nu se mai cheamă că „dă cu ∏zda-n populaţie”, nu. Acum, urmare a apariţiei mântuitoare a R. trendensis, rapandulele s-au onestizat. Ele comentează în trend, despre trend, conduc reviste de trend, emană trend, setează trend. Mai mult, cele mai inconştiente fac sau comentează politică. În mod constant, toate uită (nu cred că se fac doar că uită) cine sunt, de unde au plecat şi cum au ajuns acolo unde sunt.

Definitoriu, R. trendensis vrea să ilustreze valoarea intrinsecă a rapandulei, acea fărâmă din ea care, chipurile, a ajuns acolo unde este prin mirifice eforturi şi valori proprii, nicidecum prin utilizarea mai mult sau mai puţin legală a organelor reproducătoare, de regulă externe.

R. trendensis este alfabetizată, cultă, măcar cât de cât, scrie la jurnale, mai ales de trend, emite păreri şi comentarii, expiră valoare. Toate acestea cu o anume ostentaţie şi agresivitate care sunt tocmai cele ce o demască. Ostentaţia e tipică oricărei forme de parvenire, în acest caz, parvenirea unei curviştine oarecare într-un mediu măcar pretins intelectual. Agresivitatea, la rându-i, e trăsătură clasică pentru oricare parvenit: mai bine ataci violent, înainte să se întrebe cineva, la modul serios, despre „ce cauţi tu aici, de fapt.”

Sunt acum peste tot, mărci ale frumoasei degenerări a speciei. Strică şi faţa femeilor de treabă, cu un drum, pentru că le mimează şi discreditează, în consecinţă.

Sunt peste tot acolo unde un bărbat cu bani a gândit, atât de vesel şi definitoriu, cu penisul. Mulţumim acestor oameni mari pentru scârba autentică cu care R. trendensis ne fericeşte la fiecare vedere.

PS: dacă tot nu te-ai prins, tocmai ţi-am povestit despre piţipoancele de duzină care au umplut mass-media de toate felurile, pe care au dat-o mai jos cu trei nivele, cu prostia lor viscerală, graţie filosofilor penieni mogulari din industriile respective.

(5,00 / 1 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile