Religie şi/sau Fiinţa Supremă

O probă particulară de prostie, de data asta, dar atât de ample sunt frământările adiacente, încât cel care se înfige în problemă are garanţia că se supune unei probe generale de evaluare a prostiei personale.

Aproape la capătul unui şir (care e, de fapt, nesfârşit, mă amăgesc cu „capătul”) de raţionamente tăcute, de reflecţii oneste şi zdrobiri de sine mai dureroase decât, poate, ar fi meritat, am ajuns la o concluzie foarte simplă, pentru care, dac-aş fi mai simţit privitor la dobitoace, mi-aş cere scuze cetitoriului (dar nu sunt): a nu concepe existenţa /prezenţa /imanenţa /iminenţa /necesitatea filosofică a unei Creaturi/Fiinţe/Causa sui/Ceva Suprem este mai mult decât o probă de prostie, e dovada unui destul de semnificativ dezavantaj mintal.

Nota bene: vorbesc de abilitatea excepţională, de regulă apanaj al unui intelect briliant, de a concepe un asemenea model. Totul în cea mai modestă manieră. Înainte de comenta tâmpenii, află ce e causa sui, critică argumentul ontologic şi meditează asupra „Fides quaerens intellectum”. Apoi taci din gură. Mai rămâne de definit „intelectul briliant”; pont: al lui Hawking nu se califică.

Pe religii, după cum orice imbecil trebuie să aibă o opinie, ca să nu moară, distracţia e în toi, cel puţin pentru mine. În niciun domeniu nu se scuipă dintr-o parte în alta mai multe prostii şi mostre de idioţenie în stare pură, de către inşi care trec drept inteligenţi în sânul turmei lor, în bisericuţa micii lor religii ad-hoc, de fapt. Tot prostul contemporan tinde să combată în acest domeniu, pentru că e trendy. Normal, şi mai trendinos e să te pui de-a curmezişul curentului clasic, dacă o atare poziţie nu incumbă nici un risc. Oricum,

„Bă, ai citit Biblia?”

„Bine, bă! Eşti prost? Normal că nu!”

„Păi vii cu argumente din Biblie, împotriva Bibliei… păi cum, dacă n-ai citit-o?”

„Biiineee, băăă… păi ce prost eşti, păi n-are rost, bă, că e clar deja, tu nu-nţelegi frate că e clar?”

„Nu. Înţeleg că nu eşti de acord cu sistemul şi nu zic că n-ai dreptate, dar vorbeşti împotriva unui sistem, folosind date din acel sistem, pe care recunoşti că nu-l cunoşti. De ce n-o citeşti, să poţi combate cu adevărat?”

„Frate, ce prost eşti! E clar, bă, deja, ce să mai citesc?”

„Află, atunci, că eşti doar prost, un prost extrem de simplu.”

„‘Te-n ∏zda mă-tii!”

Ai citit Coranul? Tipitaka? Tao te king? Prosport? Nu? Bine, atunci, continuă să mai deschizi gura pe tema asta oridecâteori simţi nevoia de-a arăta lumii cât de simplă îţi este prostia. Idiotule.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

16 comentarii la “Religie şi/sau Fiinţa Supremă

  1. Nu prea stiu cum sa privesc postul asta, pentru ca nu mi-e clara opinia ta si bazele ei (deist, presupun). In orice caz, textul abunda de autosuficienta si de foarte multa energie canalizata exclusiv in directia nuantarii afirmatiei : ateii/agnosticii/ religiosii/toti cei care indraznesc sa-si asume o opinie cu privire la vreo zeitate – sunt retardati.

    Consideri ca e necesar sa citesti mii de pagini de maculatura straveche ca sa ai voie sa te pronunti in domeniu? Cuvintele sunt pentru fapte, nu pentru fictiune. Ar fi o masiva pierdere de timp, aleg sa fac ceva cu adevarat util in timpul ala. E destul insa sa analizezi premisa de la care pornesc majoritatea si sa-ti imaginezi cum ar fi daca macar una dintre ele ar nimeri-o.

  2. Foarte bine remarcată direcţia şi intenţia, pusă în practică prin ton. Pentru a echilibra balanţa. Pentru că toţi cei care au naivitatea de a crede, pur şi simplu (şi nu mă refer la mine însumi aici, aş vrea să fiu atât de pur încât să fiu naiv), într-un mod curat şi, da, simplu, sunt trataţi exact la fel de către ceea ce am putea numi tabăra adversă: ah, nişte retardaţi care cred în basme. De obicei afirmaţia respectivă e comisă de către imbecili, cum ziceam, pentru care întreaga chestiune reprezintă doar o altă ocazie de-a-şi oferi iluzia unui ascendent asupra altui om, care, nu-i aşa, iată, e retardat pentru că crede în basme, nicidecum o oportunitate de a face filosofie sau, de fapt, de a căuta cu adevărat ceea ce este – că este divin, că este uman.
    În privinţa literaturii, îmi menţin părerea, cred că e clar ce vreau să zic: dacă discuţi pe marginea ei şi dai sentinţe pe baza ei, citeşte-o. Valabil pentru orice subiect, al oricărei polemici. Altfel opiniile puse în joc sunt mereu opiniile altuia.
    Necesitatea despre care aduceam vorba la început este pentru mine obsesie cu iz matematic, las deoparte aspectul esoteric, şi consider că intuiţia acestui vacuum necesar e la mintea oricui gândeşte în loc să imite atitudini intelectuale, iar absenţa ei, la un nivel avansat, constituie o probă de prostie. Chiar dacă cu tot cu prostia aia te menţii printre cele zece procente de elită în materie de IQ. Nu-i mare lucru să fii deştept, îţi spun sigur. Deştept degeaba.
    Deist? Poate. Sper, de fapt. Fie şi numai pe criterii pur estetice, dacă tot am de ales. Plus, m-aş afla într-o companie extrem de selectă, pe care o prefer oricând minţilor luminate contemporane. Dintre care puţine promovează această probă. De prostie. Din prostie. Inteligenţă prostească, prostie inteligentă, prostirea inteligenţei.
    Merci pentru discuţie.

  3. Frumoasa explicatie, multumesc. Mi-ar fi placut sa scrii mai mult despre ce te-a dus la concluzia implicita din paragraful 2 (rationamentul matematic). Nu stim raspunsul, dar ce motiv avem sa credem ca e ceva mai mult decat niste legi naturale aplicate la scara cosmica (legi pe care inca nu le-am inteles)? Si cum de putem sa aflam ceva in privinta asta prin pura meditatie? Stiinta ne-a uimit de atatea ori, de ce nu s-ar aplica metoda stiintifica si la nivelul genezei? (presupunand ca stiinta nu poate atesta existenta unei Fiinte Supreme).
    Desigur, astea-s doar intrebari la care vreau sa gasesc un raspuns, nu neaparat de aici, desi ar fi mai comod asa.
    Am gasit pe blogul asta idei interesante si mai ales gandite, de-asta imi place, dar e frustrant sa le separ de pasajele care irosesc energia pe oamenii care nu-si dau seama sau nu vor sa stie anumite lucruri. Si-mi place ca pot sa invat de aici.

  4. „Raţionamentul” e doar un dinte al tridentului care mai include, obligatoriu în ce mă priveşte, „reflecţii oneste” şi „zdrobiri de sine”, iar concluzia este transmisibilă doar ataşată celui care o trage, şi numai în măsura în care o intuiţie (chiar cu „iz matematic”) poate fi transmisibilă.
    În privinţa ştiinţei, „fides quaerens rationem”, „credo ut intelligam”. Nu vorbim de ceilalţi retardaţi, aici, pitiţi pervers după cruce, pentru care cele două formule pot trece oricând drept unealta diavolului, deşi ţin de patristică, şi care ar pocni cu plăcere în moalele capului orice aproape în numele oricărei idei, oricât de omenoase la origine, care le permite să-şi manifeste violenţa intrinsecă.
    „Nu ştim răspunsul”, exact. Dar ne interesează întrebarea? Dincolo de aroganţa pretenţiei demersului ştiinţific? Pe mine, unul, nu. Ştiinţei îi face plăcere să se umfle în pene. Ca om de ştiinţă ştiu cât poate şi ştiu la ce e bună. Anumite lucruri sunt dincolo de ea. Principiul emergenţei, simplificat în formulări de genul „în ştiinţă, întotdeauna descoperirile noi au adus revelaţia erorii din descoperirile vechi, şi întotdeauna vor exista descoperiri noi”, folosit ca argument forte pentru a valida ştiinţa ca mecanism infailibil, care are nevoie numai de timp pentru a avea din nou dreptate, îşi găseşte o aplicare extrem de găunoasă în problemă, iar soliditatea (şubrezenia, mai bine zis) acestei abordări generează intuiţia erorii sale cel puţin în aceeaşi măsură în care o fac argumentele ontologice. Cu toate astea, argumentele ontologice sunt singurele criticate.
    „Fiinţa Suprema” (să-i zicem) e dincolo de nevoia atesării ştiinţifice, ca premisă de pornire, pentru că postulând că o asemenea entitate poate fi stăpânită prin studiu (cu rezultatul său – cunoaşterea), problema e desfiinţată înainte de a purcede: Fiinţa nu mai poate avea atributul de „Supremă”, în aceşti termeni – poate fi stăpânită.
    Meditaţie… Ştiinţa (clasică şi curentă) este cunoaştere mediată. De simţ, de raţiune şi de tot ceea ce se află între ele. Meditaţia pretinde obţinerea cunoaşterii ne-mediate, directe, o cunoaştere a lucrurilor în sine, aşa cum ar putea fi cunoscut noumenul kantian. Prin urmare, în teorie, meditaţia ar oferi o cunoaştere directă a lumii. Trebuie să ne cutremurăm în faţa unei asemenea posibile diferenţe de perspectivă. Se nasc doar două probleme: cât de utilizabilă este o asemenea cunoaştere, în sistemul mediat (singurul accesibil, până una-alta) şi unde găsim un sadhu care o are, să ne-o arate şi nouă? Aşadar, deocamdată meditaţia e utilizabilă la nivel strict interior, pentru că nu produce efecte transmisibile.
    Când zici „legi naturale”, cine ştie la ce te referi? Cine ştie ce numeşti fără să ştii că numeşti? De ce contează diferenţa de nomenclatură? Numai şi numai pentru a putea justifica pocnirea în cap a aproapelui, din ambele sensuri.
    Nu vreau să merg mai departe, acum. Nu sunt în stare. Dacă aş reuşi să formulez suficient de limpede calea greşită pe care o apucă neofiţii neinstruiţi ai ştiinţei scuipând acolo unde marii preoţi ai acesteia nu cutează să se bage, aş fi mulţumit.
    Citeşte asta ca să vezi în ce hal şi cu ce anvergură se greşeşte de bună credinţă, în ştiinţă, şi imaginează-ţi ce monştri naşte ştiinţa atunci când supoziţiile şi incertitudinile îi sunt manipulate de către idioţi neavizaţi care o utilizează ca topor, adică exact cam cum utiliza biserica incipientă creştinismul… Prin „idioţi neavizaţi” înţelege în special măgari cu caş la gură din punct de vedere intelectual, cum ar fi 98% dintre cei care fac mass-media.
    Şi ca să închei, ceea ce ştiinţa numeşte clar teorie ajunge la nivelul semidoctului revoluţionar ateu-amator ca certitudine dumnezeiască pentru că, nu-i aşa, e ştiinţă. String theory. Fizică teoretică. Nici măcar Hawking, că tot m-am luat de el, de nervi, nu e ateu la modul ăsta cretin.
    În fine. Merci pentru discuţie. Învăţ şi eu din ea.

  5. Biblia spune ca D-zeu ne-a creat dupa forma si asemanarea Sa, da? ok! Atunci se intelege ca avem si capacitatea si libertatea de a gandi..ok..atunci, de ce nu ni se ingaduie un moment de meditare asupra Bibliei, in care se contrazic atatea lucruri, si care are legatura cu multe alte vechi mituri..totusi..e pacat ca se cauta a cugeta aspupra spuselor din Biblie, Doamne iarta-ma ca am asemenea iesiri, dar, e unul din conflictele mele interioare..ce sa fac..ar trebui sa iau ca atare cele spuse acolo, fara sa clipesc, adik sa şed şi numa sa nu cuget, sau doar sa şi cuget.. adik sa merg ca o oaie umila in urma turmei fara drept de apel????! Sunt un copil ce are cateva intrebari… 😀 iertati-mi stangacia, intruziunea, dar vreau sa achiesez intr-un fel sau altul la acest grup de discutie…

  6. Să ne pune, să ne punem, în special atunci când căutăm cu tot dinadinsul să facem cioburi şi bruma de fericire simplă pe care ne-o oferă necunoaşterea lucrurilor inutile. Cum crezi c-am ajuns Sicovitol?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile