119 comentarii la “RMO

  1. Era cineva aici locum pediatrie… poate îţi poate spune mai multe.
    Job-ul de RMO este „de producţie”, nu de training. Ţi se dau atribuţiile, trebuie să-ţi faci treaba. Majoritatea celor de locum, idem (LAS=locum appointment for service). Job-urile care oferă training sunt mult mai greu de obţinut, inclusiv ca locum (LAT=locum appointment for training).
    Succes.

  2. Buna, mii de multumiri pt tot ce ai scris aici! Acest site mi-a dat curajul sa aplic pt un job de rmo intr-un moment in care eram la capatul puterilor si nu mai aveam nici o farama de optimism.
    In 2 saptamani am aplicat la cateva firme, am sustinut doua interviri telefonice, am optat pt firma NES Healthcare UK si pt o clinica din Darlington (semnez cu firma). Mi-au trimis contractul, par foarte flexibili si corecti. Singura mea nelamurire este pasajul in care spun ca imi pot opri orice suma din salariu – i-am sunat si au spus ca desigur, vor deduce banii pt gmc (imi platesc ei maine, eu fiind total lipsita de posibilitati), pt als samd, dar nu vor exista luni in care sa raman fara nici un ban (adica taxa de registration va fi intr-o luna oprita, in luna urmatoare alti 410 pounds, samd).
    De fapt, postul visat de mine este FY2 (training pe o specializare chirurgicala in viitor), asadar ma gandesc daca sa semnez pe 6 luni sau pe un an cu firma. Crezi ca un medic generalist de 31 ani cu un cv remarcabil pt training pe chir generala (lucrare de diploma care trateaza aspecte intraoperatorii f imp in chir laparoscopica, documentata cu 3018 cazuri, participari la 2 interventii in premiera in judetul respectiv ca medic stagiar, etc) are sanse sa gaseasca si sa fie acceptat pt FY in uk atat de repede? Daca termenul de 6 luni pare nerealist, nu as alege sa risc si as semna pe 12 luni (mai ales ca si bonusul este mai mare).
    Inca o data, multe multumiri si numai bine!

  3. @Popa Maria-Cristina: cu plăcere, mă bucur să văd că n-am pierdut vremea scriind aici, şi felicitări pentru pasul făcut.

    Treaba cu „opritul banilor” e normală şi e o măasură anti-ţeapă pentru firma angajatoare. Într-adevăr, n-ai grijă, nu te vor lăsa fără bani în nicio lună în care ai muncit şi vor avea grijă de tine: probabil pentru prima oară în cariera ta vei fi tratată ca un „bun” preţios, în loc de încă un doctoraş fără niciun leu în buzunar.

    Nu te grăbi, nu numai termenul e important, ci şi data „campaniei” de recrutare a FY, pe care ai pierdut-o anul ăsta, oricum. Sugerez să semnezi pe 6 luni din principiu. Apoi, în funcţie de circumstanţe, prelungeşti încă 6, se vor ruga de tine s-o faci, oricum. Eşti un „bun” preţios pentru business, cum ziceam. Strânge bani, experienţă în UK, drept de muncă. Apoi vei avea o privire radical diferită asupra lumii, faţă de momentul în care erai la capătul puterilor şi nu mai aveai nicio fărâmă de optimism :).

    Sfat: priveşte treaba asta ca pe un nou început, deschide-te la toate oportunităţile şi nu te crampona de realizările din România, care s-ar putea să nu însemne chiar aşa mult aici cât ţi se pare ţie acum…

    Mult succes.

  4. Multumesc pentru sfaturi si solicitudine! Am cerut pentru maine contractul pt 6 luni (raspuns la tanc, raman datoare cu detalii despre experienta mea, care incepe de pe data de 7 iunie!).
    Inca o data, ma regasesc in randurile tale; ex: „doctorasul” sarac vs decenta si fair-play, din principiu. Nu ma cramponez de nimic, cred ca voi fi pregatita pt o selectie riguroasa si permanenta sau pt o noua viziune asupra a ce consider ca mi s-ar potrivi.
    Voi continua sa citesc acest site cu mare drag!

  5. Am cateva intrebari:
    ID Medical m-au chemat la Londra pentru un curs ( Basic Life Suport) fara de care spun ei ca nu ma pot angaja.D-soara de la ID medical mi-a explicat ca Basic Life Suport include reanimarea adultului si copilului. Ce rost are sa fac reanimarea adultului daca eu voi lucra pe o sectie de nou nascuti?Daca am un certificat de trainer in reanimarea nou-nascutului , eliberat de o echipa de medici americani de ce nu e ok?
    ID Medical imi cere sa fac 2 drumuri in Anglia : o data pt curs si apoi cand imi vor gasi un job.Nu imi platesc cazarea sau drumul, ci doar cursul.Asa procedeaza toate firmele?

  6. @alice: nicio firmă nu-ţi plăteşte cursurile, cel mult te creditează până la primele salarii, când îşi recuperează banii; e normal aşa, certificatul (valabil 5 ani, de regulă), îţi foloseşte ţie, nu lor.

    „O echipă de medici americani” nu e totuna cu European Resuscitation Council (ERC). În UK totul se face „by the book”. Dacă pentru a lucra ca locum în NHS se cere BLS/ILS/ALS/EPLS acreditate de ERC, atunci alea trebuie să le ai.

    Probabil vei lucra ca SHO. Spre deosebire de România, responsabilităţile sunt mai largi. Ai nevoie de resuscitarea adultului pentru că, de exemplu, s-ar putea să fii parte din „crash team” pe toată secţia/spitalul în gărzi, moment în care poate fi nevoie să resuscitezi adulţi (sau adolescenţi); plus, de regulă, trebuie să fii pregătită să acorzi BLS aparţinătorilor copiilor, în caz de.

    Tocmai datorită acestor probleme recomandam „intrarea” în UK ca RMO, chiar dacă e un job temporar – logistica mult mai bună, simplitatea lucrurilor. Când am plecat ca RMO, am plătit numai drumul până în UK via Polonia. Taxa GMC şi cursurile de resuscitare (incl. cazare) au fost plătite de agenţie şi trase ulterior din salariu, în tranşe. Drumul cu trenul la primul spital decontat de agenţie. Drumurile cu trenul între spitale consecutive, decontate de agenţie. Dacă-mi aduc bine aminte, am ajuns în Anglia, în 2008, cheltuind un total de 15-16 milioane, după care am început să câştig bani englezeşti, când perspectiva se schimbă complet – având confort financiar, un zbor la Londra în interes de serviciu nu mai înseamnă mare lucru. „Secţia de nou-născuţi” s-ar putea să însemne 25-30 de ore din 45-50 pe săptămână, restul fiind copii mai mari etc..

    Ca locum, după cum vezi, e mai complicat. De la firmă la firmă, unele s-ar putea să-ţi plătească transportul, dar e greu la început, când nu te cunosc. Dacă ai fi un locum experimentat şi preţios, da, ai putea negocia mult mai bine.

    Pe scurt: Anglia e o ţară aparte, cu pretenţii aparte; agenţiile de locum ar jubila dacă nu s-ar cere cursurile de resuscitare, pentru că ar fi mult mai facil să plaseze doctori, deci să câştige bani. Cursurile de resuscitare sunt un bun câştigat pentru tine, de aceea nu ţi le plăteşte nimeni.

    Succes.

  7. am o intrebare care nu a fost rostita pe site(sau nu am gasit-o eu):
    ma gandesc sa lucrez in UK doar pe perioada concediului din romania(1-2 luni) credeti ca se merita tot efortul cu actele? sunt sanse sa gesec de lucru? ce ar fii mai simplu: RMO sau locum? sunt medic rezident cardiologie anul 2.

  8. Draga Paracelsus,
    Saptamana viitoare urmeaza sa fac PALS si ACLS.Daca ai amabilitatea si timpul, te-as ruga sa ma ghidezi un pic apropo de modul de testare.Se cere cunoasterea medicatiei(cu doze)pe de rost in amanunt, examenele sunt grila sau subiecte? Te lasa sa consulti materialul de curs la testare sau nu?
    Am primit cartile numai de o saptamana si sunt ingrozita, mai ales de medicatia pe pediatric life support!!!Cu partea de algoritmi ma descurc.
    Iti multumesc mult.

  9. Draga Paracelsus,
    Eu sunt medic rezident specialitatea Radiologie Imagistioca medicala, an 5 la inceput, doar ca acum sunt in concediul de crestere a copilului. As dori sa merg si eu in aceasta perioada sa lucrez ca si RMO, sa ma obisnuiesc cu sistemul, in ideea ca pe viitor sa merg ca si medic specialist in Anglia. De 6 ani nu am mai practicat medicina generala, iar experienta pur chirurgicala am o jumatate de an de stagiatura. Acum merg pro bono, in timpul concediului de ingrijire a copilului aici in tara pe o sectie de chirurgie, fac ecografii. Intrebarea mea este daca aplic pentru acest program am sanse sa fiu acceptata?
    Multumesc mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile