Roland Deschain

Durata lecturii ~ 7 minute

the dark tower

Stephen King este un povestitor talentat. Iar The Dark Tower este o poveste extraordinară. De obicei, nu-mi exprim păreri definitive despre o poveste dacă n-am terminat-o¹.

De data asta fac o excepție, deoarece sunt liniștit și împăcat și bucuros că am ajuns până unde am ajuns în povestea lui Roland. Nu-i vorba că nu-mi pasă încotro merge povestea în continuare și evident că există măcar curiozitatea pentru capătul firului epic. Însă restul – atmosfera, senzațiile, gândurile, bucuriile, tristețile, lacrimile (da, au fost și lacrimi de-ale mele în cursul poveștii lui Roland) – m-a atins undeva adânc și mi-a încântat ființa. Iar asta îmi e de ajuns. Îmi e de ajuns să-mi închipui universul acestei povești și astfel să mă bucur de infinitele lui lumi posibile. Chiar daca unii ar spune, grăbindu-se fără motiv, că, spre final, magia a dispărut din poveste, eu spun că magia nu a dispărut defel. E acolo, prezentă, spartă într-adevăr, însă palpabilă – dacă cei grăbiți ar lăsa la o parte neliniștea și freamătul ce îl cuprinde pe orice cititor pasionat atunci când se apropie de final.

Așadar, Stephen King e un povestitor talentat. Iar The Dark Tower este o poveste extraordinară. Aș putea fi și eu grăbit în mod copilăresc și să afirm că nu-mi place (mie, arogantului, !?) încotro a luat-o povestea în ultimele două volume și că aș fi fost mai încântat (eu, arogantul, !?) ca aceste ultime două părți să continue impresia universului (universurilor) din primele. Aș putea chiar să enunț (ridicând superior din sprâncene) că e foarte probabil ca domnul King să nu fi știut încotro s-o apuce după Wizzard and Glass și a încercat să-și explice astfel neputința și aroganța în volumele următoare. Ce rost are, oare, să intrăm pe acest drum al discuțiilor inutile? Așa că, îmi stăpânesc neliniștea copilărească dinaintea finalului poveștii și mă las purtat în continuare de magie.

Și înțeleg. Pentru că și eu, ca mulți alții, am îndrăznit (șșșh, nu spuneți la nimeni!) să pun pe hârtie poeziile și poveștile gândurilor mele. Și am știut mereu că orice gând al nostru la viitoarea noastră poveste, naște imediat (un big bang clasic) universul acesteia. Iar în acel univers, personajele noastre (ale noastre!?) trăiesc și se manifestă sub îndrumarea primitivă și dureroasă a gândurilor noastre despre ele. Groaznică soartă! Și dacă nu terminăm povestea noastră? Dacă o uităm, dacă o ignorăm prostește (așa cum, cu nesăbuință, facem cu atâtea lucruri importante) pentru prea multă vreme? Oare personajele poveștilor noastre neterminate (și, odată cu ele, universurile lor) își continuă singure viața și își construiesc, buimace, drumul spre capăt? Ce groaznică soartă, și asta, a acestor părăsiți ai gândurilor! Ne amintim, apoi, de povestea noastră veche și încercăm, disperați, s-o reluăm și să ne punem personajele la locul lor, pe drumul inițial gândit de noi. Reușim. Sau nu. Poate că nu facem decât, neputincioși, să observăm cum își trăiesc viețile și să scriem doar despre ceea ce vedem, să le lăsăm de fapt să se scrie singure de-acum.
Sau, uitând să ne mai continuăm drumurile imaginației noastre, am ucis deja toate universurile născute din prima frântură a primului gând despre fiecare poveste?

Multora dintre noi ne e teamă de
(monștri îngrozitori poftind la voința noastră dreaptă)
(demoni ai bolilor cumplite)
(diavoli ai smintelii)
(vampiri însetați de dragostea noastră)
(satane flămânde de liniștea noastră)
gândurile noastre, de ceea ce pot face ele cu voința și judecata noastră, cu corpul nostru, cu echillibrul nostru, de cum ne pot ele trimite mințile să rătăcească în beznă. Și poate că a scrie despre gândurile noastre, a le da un univers al lor, a le ghida spre alte universuri, este o modalitate să putem conviețui în pace (în armistițiu?) cu ele. Indiferent de forma pe care o dăm acțiunii noastre  – poezie sau poveste, pictură sau muzică, sculptură sau fotografie (Kurt Vonnegut a rezumat în cel mai clar și firesc mod cu putință tot ce presupune a scrie o poezie și, mai ales, de ce). Creăm și, astfel, ne liniștim. Și ne amăgim că suntem în siguranță, în afara terorii palpabile a acelor monștri. Poate chiar suntem. Însă, obosim după o vreme, obosim să ne mai trimitem gândurile în povești și, astfel, nu mai îndepărtăm spaimele și groaza, acum că oboselile noastre le-au apropiat din nou de noi. Oboseala, sentimentul de inutilitate a strădaniei, depresia, lenea (perna diavolului, nu?), lașitatea, autoamăgirea (Roland has taught him that self-deception was nothing but pride in disguise, an indulgence to be denied), vanitatea, toate ne cuprind și ne depărtează de poveste. Și, după un timp, ni se face din nou teamă.

Poate că teama ne îndeamnă spre creație, nu dragostea.
Cumplit gând!

Roland.
The man in black fled across the desert, and the gunslinger followed.
Așa a început aventura mea alături de Roland. Roland, pistolarul, a devenit un prieten drag și m-a însoțit de multe ori în îndoielile și spaimele mele, risipindu-mi uneori lipsa de credință, insistând încăpățânat alteori să-mi recunosc adevărul (care nu e întotdeauna egal cu realitatea) pe care eu doream să-l ignor sau să-l uit, râzând de înfumurarea mea și arătându-mi că minciunile vin după jumătățile de adevăr la fel cum întunericul vine după apus.

Controlează lucrurile pe care le poți controla, vierme. Pe toate celelalte lasă-le să potopească peste tine și, de va fi să cazi răpus la pământ, cazi cu pistoalele ridicate, scuipând glonț după glonț – Cort

Îmi port în continuare luptele cu renunțările, cu lașitatea, cu minciunile către mine însumi (căci, cel mai usor ne mințim pe noi înșine), cu îngâmfarea, cu aroganța, cu nerăbdarea idioată. Roland mi-a amintit de smerenie, mi-a amintit de curaj, mi-a explicat nevoia și puterea de a aștepta cu calm și în liniște interioară (chiar dacă simt grozăviile în preajmă), mi-a arătat ce înseamnă stăruința, mi-a spus să nu mă opresc, să merg mereu mai departe, și chiar dacă m-ar împiedica cineva, să mai merg câțiva metri, dacă pot. Și mi-a mai spus că e un lucru teribil să dai ochii cu adevărul când deja e prea târziu.

Roland, înalt și uscat, lipsit de umor și imaginație, ferm (când nu ai de ales, a ezita e întotdeauna o greșeală) și sincer, mă va însoți mereu, în viața asta. Așa cum face, trist și senin în același timp, Paul. Dacă voi mai relua (probabil că da) povestea lui Roland, o voi asculta la fel cum aș face-o dacă povestea mi-ar fi spusă pentru prima dată. A fost o călătorie minunată, o rară încântare a vieții mele de cititor.

First comes smiles, then lies. Last is gunfire.

Ceea ce am scris aici nu e o recomandare de a citi seria The Dark Tower. E doar un gând al meu trimis să se manifeste liber.
Ceea ce am scris aici e un semn de carte.

Există scrieri ale lui Stephen King slabe de tot, unele doar aiureli inutile, iar altele complet lipsite de conținut – presupun că nici una din acestea nu a pornit de la vreun gând autentic de teamă. He sells by the inch, America buys by the pound. Dar, dacă doriți să citiți scrieri bune ale lui Stephen King, vă invit cu căldură să intrați în povestea lui Lisey (Lisey’s Story – english) (Povestea lui Lisey – română) sau în povestea lui Edgar (Duma Key – english) (Duma Key – română). În ambele aceste cazuri am simțit cum magia și talentul lui Stephen King transformă gândurile
(teamă teamă teamă)
în poveste.

The Dark Tower, însă? Dacă doriți să aflați despre The Dark Tower, nu-l citiți (ca pe o carte măruntă de noptieră), căutați-l! Mai întâi, porniți alături de Roland în căutarea turnului său întunecat, iar apoi căutați-l, cu Roland alături, pe al vostru. Fiți fermi și drepți în drumul vostru! În rest? If ka will say so, let it be so!

–––

1. m-am oprit puțin în câmpul cu trandafiri, chiar înainte de final.

(5,00 / 3 evaluări)
Loading...

5 comentarii la “Roland Deschain

  1. Multumesc mult pentru acest comentariu!
    Nu am citit cartea si continui sa ma minunez de tine care ai timp s-o faci!
    Adica ITI FACI timp, stiu ca asa ar fi corect sa ma exprim.
    Sa mergi inainte, chiar si cativa metri, daca mai poti…
    Si daca iti dai seama, cum spui, la sfarsit, cand vezi adevarul in fata, ca n-ai fost pe drumul bun?
    De fapt, as vrea sa stiu, dar nu te intreb, caci ar fi nepoliticos din partea mea, ce ai descoperit tu in „your black tower”?

  2. @carmen: cu riscul să mă înșel în aprecierea mea, eu cred că tu bănui că acest articol a fost scris de Sicovitol. Ei bine, nu e așa. Trist, dar nu mai puțin adevărat. Am să-ți răspund, totuși.

    Dacă îți dai seama, la capăt, că n-ai fost pe drumul cel bun? Probabil că trebuie să mergi mai departe. E posibil să-ți rătăcești mințile, într-adevăr, mergând mai departe. Dar, cu siguranță îți pierzi mințile stând pe loc și contemplând tristețea sau grozăvia unui drum greșit. Alege să mergi mai departe. Take the nest small step. Iar dacă acest capăt e capătul vieții și îți dai seama că drumul a fost greșit? Nu știu, atunci poate că e mai bine că e capătul vieții.

    Frică? Evident. Cred, până la urmă, că e în regulă să-ți fie frică, câtă vreme nu o arăți și câtă vreme îți folosești curajul (care nu e absența fricii, ci victoria asupra fricii) să mergi mai departe și să faci ceea ce e de făcut.
    Lipsă de putere? Da. Îți vine să urli de durere și de spaimă? Da. Urlă! Urlă-ți durerea. Răzvrătește-te împotriva cui vrei, dar nu uita să te pui și pe tine pe listă. Trebuie să fii dedicat adevărului și curajului. Poți toate astea fără iubire? Nu cred.

    Black? Nu e negru, ci întunecat. Dark. Negrul e bidimensional, întunericul e infinit în infinite dimensiuni.

    – The scariest, most terrifying thing that I fear?
    – Yes
    – My imagination
    – I thought you were going to say „Fear, itself”
    – Then you have a small imagination

    Iar când ajungi la turnul propriu, ce descoperi? Nu știu, pentru că nu am ajuns acolo. Dar, probabil, descoperi că trebuie să mergi mai departe.

    1. Hope you truly enjoy it. In fact, I hope it resonates with something true and kind and strong within you. But, as Dave Grohl once said: That’s one of the great things about music: you can sing a song to 85000 people and they’ll sing it back for 85000 different reasons.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile