România e o țară super scumpă

Și nu în sensul de „dragă”.

Mâncare. Haleală. Potol. Grub. Chow. Cine poate trăi fără? Nici măcar românul, care este însă suficient de prost (și aici mă includ cu jale) să accepte niște costuri exorbitante pentru această meteahnă păguboasă, nay, viciu, care este mâncatul.

Mâncare deprimant de puțină pentru cât de scumpă e.

Fotografia alăturată ilustrează 50 de euro în format comestibil (mă rog, minus săpunul, pungile menajere și pasta de printre dinți)! Cincizeci de euro! „Pe ce?” mi se întreabă stupefiate straturile mai elevate ale intelectului, care nu pun mare preț pe mâncare. Exorbitant, stimați cititori. Obscen!

Deși știu, dar pentru a fi sigur înainte de a vă minți spunându-vă adevărul, am purces la calcularea costului pentru produse halimentare similare în UK. Da, în Regatul Unit, cea mai scumpă țară din spațiul European. Nu Franța, nu Suedia sau Germania. UK. Am adus totul la numitorul comun al Euro, folosind paritatea de pe xe.com.

Ei bine, ceea ce aveți plăcerea de a admira în poză într-un aranjament deprimant de lax costă în România 47.33 Euro (dar cincizeci, valoarea rotundă, se pretează infinit mai bine la indignare, așadar permiteți-mi să vă manipulez cu o strategie inversă față de celebra inginerie psihologică „x.99 în loc de X+1” ), din supermarket, nu de la băcanul local.

În UK, la Tesco, aproximativ aceeași treabă* te ușurează de 59.03 Euro.

Așadar, cheltuiala englezului e de 1.25 ori mai mare. Dar venitul său net mediu lunar este de 4.82 mai mare. Deci, logic și continuând aritmetica babornița-style, ceva nu pușcă. Anume, dacă salariul românului e de 4.82 ori mai mic decât cel al englezului, atunci și prețul pe care-l plătește pentru aceeași mâncare ar trebui să fie de 4.82 ori mai mic, nu de doar 1.25 ori. Prin urmare, ar fi trebuit să plătesc 12.24 Euro, adică de 4.82 ori mai puțin decât a plătit fiul Albionului. Adică circa 54.5 RON, în loc de 210.9 cât am plătit, ca un prost care n-are de ales.

Incidental, benzina fără plumb costă în medie circa 1.6 Euro per litru în UK, în timp ce în România costă 1.3 Euro per litru. Sper că voi fi iertat dacă afirm că plătim carburantul la același preț, practic, cu o țară în care veniturile sunt, în general, de peste patru ori mai mari.

Desigur, calculele mele sunt simpliste, naive chiar, poate chiar absurde, în comparație cu discursul de care ar fi capabil un economist cu școală. Că macro, că micro, că piața, că taxa, că bursa, că indicatorul, că GDP, că dobânda de referință, că facilitatea, că acciza, că morții mă-sii. Desigur, mi se poate reproșa că am ales „produse de lux” (dacă pastele făcute ca lumea sau berea care nu e pișat produs autohton de numește lux, adică intră la aceeași categorie cu Rolex și Ferrari), în loc de brandul casei.

Dar dincolo de toate chestiunile astea care probabil că au importanța lor în afara marelui ciclu ingestie-excreție, faptul rămâne, eclatant și dureros: românii sunt luați de proști, probabil pentru că sunt. Plătim niște prețuri exorbitante (adjectivul nu mi se pare exagerat) pentru a ne satisface o funcție fiziologică elementară la standardele minime pentru Mileniul Trei, în lumea civilizată.

Am tăcut ca niște tâmpiți de fiecare dată când s-a scumpit mâncarea, și-am înghițit orice justificare și orice aberație explicativă. Am acceptat să plătim prețuri mari pentru produse din ce în ce mai proaste. Am stat cu bornăul lipit de televizor la Becali, fotbal, curve și cocalari în timp ce producătorii locali erau scoși de pe piață deliberat. Ne păstrăm pasivitatea și dezinteresul atunci când vine vorba despre cartelul supermarketurilor care fac înțelegeri de culise, astfel încât concurența reală nu există.

Poftă bună!


* Produse echivalente sau mai răsărite, iar unde au fost inadvertențe am pus cantități mai mari, ca să nu-mi pot reproșa că am ținut cu englezii. Am evitat brandul casei, din același motiv. Una peste alta, o aproximare cu care deși nu poți merge la Banca Mondială, e perfectă pentru scopurile noastre. În dezinteresul științei, un căcat împrăștiat (spreadshit) în format contabil, conținând calculele detaliate într-o manieră bolnavă și link-uri la mâncare, poate fi găsit pentru o vreme aici, pentru vorbitorii de esperanto.

(4,42 / 12 evaluări)
Loading...

8 comentarii la “România e o țară super scumpă

  1. Preposterous!
    I-am acordat o stea, on general principle and on particular ire, în ciuda adevărurilor din ultimul paragraf. Şi în ciuda faptului că ai cumpărat o bere bună (rezoluţie bună, profunzime de câmp excelentă, spaţiu negativ extrem de redus, bravos). Singura explicaţie pentru derapaje de genul „ar fi trebuit să plătesc mai puţin…” poate fi doar gradul (dăunător de) avansat de alteraţie a drojdiei.
    (alterarea drojdiei – mockery intended!)

  2. Nu.
    De fapt, voi fi foarte scurt în această privinţă. Zici că am tăcut când s-a scumpit mâncarea. Eu zic că degeaba vorbim către un sistem de intermediere (de multă vreme nu mai putem să-i spunem comerţ) care produce n verigi de la producător la consumatorul final. Şi mai zic că singura revoltă posibilă aici este a nu cumpăra din supermarket.
    Ok.
    În schimb, îmi permit să-ţi ofer câteva alternative la micile (?!) tale cumpărături. Îţi vor scădea costul cu vreo 25% şi o să-ţi producă mai puţină toxină prin corp:
    – lose the Cheerios, man! Urgent. E o simplă dulcegărie colorată, absolut inutilă şi profund dăunătoare corpului (de adult sau copil). Paracelsus ţi-ar explica mult mai bine decât mine chinul pancreasului în faţa avalanşei carbohidraţilor simpli, dozele mari de insulină aruncate în această luptă, cercul vicios şi oboseala ulterioară a organismului. Vrei cereale? Oatmeal! Ovăz. Fierbe fulgii simpli timp de maxim 10 minute în lapte cu câteva stafide, când se mai răceşte un pic adaugă nişte miere, bucăţi de fructe congelate sau proaspete, nişte scorţişoară, dă-le un nume interesant (OvăzZion) şi te-ai făcut cu o mâncare extrem de folositoare corpului. Caută mai multe despre ovăz, dacă sugestiile mele îţi ating vreo coardă sensibilă.
    – nu mai cumpăra brânzeturi gen Delaco sau Napolact sau Zuzu sau Danone. Din ceea ce îmi spun sursele mele, caşcavalurile sunt nişte saramuri jenante din pastilă de cheag şi lapte praf. Se întâmplă să aflu că, la Napolact de exemplu, 8 din 10 produse folosesc masiv lapte praf. Îndreaptă-te spre producători locali mici, interesează-te de ei, caută-i. Să ştii că găseşti. Şi o să ai suprize plăcute când le guşti produsele. În Cluj, de exemplu, eu cumpăr lactate de la Bonas sau Lechinţa, iar uneori de la producători extrem de mici.
    – dacă observ eu bine marca de miere din meniul tău, atunci dă-mi voie să-mi exprim o altă mare îndoială asupra calităţii. Având un unchi ce e apicultor, ştiu câte ceva de la el despre ce se găseşte în mierea din comerţ (cu buletine de analize, nu aşa din vorbe). Ceea ce cumperi tu nu e miere. E orice altceva, numai miere nu. Află apicultori locali din zona ta, interesează-te prin prieteni, caută feedback. E păcat să bagi în tine glucoză industrială, la preţ de miere.
    Economiile realizate le poţi orienta liniştit spre mai multă bere nefiltrată, din import. Preferabil germană.
    Poftă bună!

  3. „Nu.” Your opinion and star rating is henceforth invalid.

    Cheerios Honey, GL = 13/28g

    Oatmeal, GL = 11/28g (fără a adăuga stafidele, mierea, fructele)

    Deci deși nu e ideal, Necuratul e departe de a fi așa de negru, să nu exagerăm.

    „Sursele mele” – să le vedem. „Se întâmplă să aflu” – de unde, să aflăm și noi?

    „Şi o să ai suprize plăcute când le guşti produsele”. Două zile de diaree după telemea de la foarte micul producător (cu autorizație, din piață), produsul bio puțind a balegă după o zi de stat în frigider. The surprise was exceedingly pleasant, I must admit. Pentru că nici „micul” și „organicul” nu e ceea ce pare.

    „Ceea ce cumperi tu nu e miere”. Mierea e poliflora făcută de ăștia, care fie mint de îngheață apele – caz în care să-i dăm, domnule, în gât la Protecția Consumeurului, fie fac miere. Mai bine zis „procesează” miere, că nu cred c-o produc ei toată, o mai și iau de la alți apicultori independenți (care, necontrolați, nu mă îndoiesc că nu se sfiesc să „îmbogățească” produsul). O opinie anecdotică de apicultor (care e factor concurent, nu dezinteresat) nu prezintă mare greutate. Dacă e să vorbim despre miere contrafăcută, mă tem că mai multă găsești în piață, decât la supermarket (iar asta e tot o părere de apicultor din ăla sălbatic, care-și petrece vara mutând stupii de pe un deal pe altul).

    Din nou și desigur, ideal am avea de-a face cu produse „de casă”, pe deasupra și „curate” la standard industrial. Compromisul de mai sus este acceptabil, cu produsele alea. Cu altele, care probabil ar duce la economii discutabil de semnificative, nu.

    Să revenim, mai bine, la miezul socio-economic al articolului de față, lăsând nutriția pe altă dată.

    Problema e simplă: de ce produsele de larg consum, mare parte de origine autohtonă (adică cu un cost direct al muncii reflectat în remunerație de peste 4 ori mai mic decât în UK), costă aproape la fel de mult ca în UK? Și să menținem discursul în registrul băbesc.

  4. Ahahahahaha.
    Sodium 8% faţă de 3%, Sugars 9g faţă de 0g, Vitamins mai puţine în Cheerios în ciuda adaosurilor de sinteză, Fibre 8% faţă de 11%.
    One more time, ahahahahaha. Your argument is invalid. Sper, totuşi, că nu vorbeşti serios când compari atât de mecanic Cheerios cu un terci de ovăz.

    Diareea? Posibil. Probabil. Păcat că generalizezi şi extinzi concluzia asupra tuturor micilor producatori. Cred că n-ai găsit, încă, sursa bună. La fel de păcat e că renunţi să cauţi, pe baza unor pre-judecăţi suficiente.

    Opinia unchiului meu apicultor nu a fost anecdotică, mi-a prezentat pur şi simplu buletinele de analiză realizate asupra câtorva producători mari de miere. El îşi vinde produsele încet şi liniştit (unor oameni ca mine, care caută astfel de producători), fără a se duce spre piaţa de desfacere a lui Apidava. Ştiu că la el prelucrarea mierii înseamnă scoaterea din faguri şi ambalarea. Punct. Şi aici, eu zic că mai trebuie să cauţi. Îţi simt, însă, retincenţa dată de concluziile deja preferate.

    Napolact o fi având 10% din lapte de origine autohtonă. Restul e lapte din Ungaria (unde producţia locală e subvenţionată) şi lapte praf. Şi chiar de-ar fi 100% de origine autohtonă, eu ştiu că firma e olandeză de ceva ani buni. Profitul se exportă frumuşel acolo, în ciuda costurilor reduse cu forţa de muncă în comparaţie cu UK să zicem. Oricum, în costul produsului forţa de muncă e doar o parte, nicidecum 100%. Celelalte parţi de cost pot fi cu uşurinţă găsite ca fiind generate de producători în mare parte deloc autohtoni.
    Despre produsele importate (cum ar fi Barilla) nu discutăm. Importăm şi costul european al producerii lor.

    Sursele? Acuma chiar crezi c-o să-ţi spun cum îl cheamă pe nenea care lucrează la Napolact şi pe care-l cunosc?

    Observă, te rog, că nu am de gând să mă lansez într-o discuţie lungă şi păguboasă peta- sau pico-economică. Doream doar să-ţi spun că judecata unei astfel de probleme nu trebuie să înceapă cu „ar trebui să fi plătit mai puţin…”.

    Ca să-mi accepţi steaua, îţi pot rezuma explicaţia mea: integrarea în EU pe fondul globalizării haotice a serviciilor.

    Acuma, futu-i, nu mai bine beam o bere bună în loc să mă bag aiurea cu sfaturi inutile, deşi bine intenţionate? Vrei să mănânci plastic, saramură şi zaharuri industriale? Dă-i drumul!

    Bonus, pentru că mi-a făcut plăcere: George Carlin, un extrem de fin constatator. Why are we here? Plastic!

  5. Nu degeaba am dat spre comparație încărcarea glicemică (GL), ca indice sintetic mult mai relevant privitor strict la „efortul insulinic”, despre care era vorba inițial, diferența e cea care este (minoră), dincolo de diferența de concentrație a glucidelor.

    Procentele alea sunt, pe lângă foarte apropiate, calculate din doza zilnică recomandată pentru dietă de 2000 calorii, ceea ce face ca treaba să meargă în ambele sensuri, i.e., privitor la sodiu care e marea diferență și semnificație că-ți iei parte din cele 100 de procente de necesar zilnic sub formă de 8% din una, față de 3% din alta, la aceeași cantitate (iar restul din alte forme de haleu)? Ca să nu mai vorbim despre biasul cognitiv la care te dedai aici, citând doar ceea ce-ți convine. Păi ovăzul are 2% grăsimi saturate (alea aterogene și cancerigene, domnule!) vs. 0% în Cheerios. Cu vitaminele n-am înțeles de unde ai extras concluzia. O simplă sumare a cantităților e în avantajul net al Cheerios, plus că are o formulă mai echilibrată (i.e. vitaminele B12, C și D în plus față de ovăz). Și de aproape 4 ori mai mult zinc, dacă tot e să dăm cu cifra. Ahahahahaha.

    Aia care zici tu că nu e miere, e cel mai probabil miere. Mă rog, cel puțin aia de salcâm, ceea ce face foarte plauzibil ca și ordinara polifloră să fie. Unchiul are analize cu mierea proprie? Substrat, pesticid rezidual etc.? Nu insinuez că n-are, întreb.

    Cât despre micii producători, evident că iau diverse de la ei, că doar nu m-am născut în supermarket, dar 1) sper că reiese clar că nu fac apologia supermarketului, ba dimpotrivă și 2) refuz să absolutizez valoarea micului producător (altul înafară de mine însumi) comparativ cu producția de masă. Îi recunosc rolul și locul, nu e vorba de prejudecăți sau „concluzii deja preferate”, dar nu-mi fac iluzii privitoare la sfințenia cu care vrei să-l zugrăvești.

    Am precizat care ar fi idealul alimentar, și n-am făcut apologia producției de masă, însă atributul de „toxic” dat unor alimente de larg consum și de calitate onorabilă e, totuși, extrem de extrem. OTV-ist de extrem. Adică să nu exagerăm. Inclusiv fulgii ăia de ovăz au trecut printr-o unitate de procesare, cel mai probabil, că doar nu i-ai strâns personal din grădină, unde au mai luat contact cu vreun lubrefiant, cu vreun agent desicant, cu vreo făină de altă plantă sau animal și așa mai departe. Dacă e să exagerăm extrem. Îmi amintește treaba asta agitația înspumată la gură a nenumărați ignoranți privitor la Codex Alimentarius, care există de vreo 50 de ani, oricum, dar care acuma descoperiră niște deștepți de pe la noi că e gândit să anihileze mărețul popor român, iscând o discuție inflamatorie turbată împotriva acestui set de reguli gândite, N.B., pentru a proteja consumatorul, în parteneriat cu OMS.

    Napolact e Friesland-Campina. Care face un profit mega-gras în România – iată că începem să răspundem băbește la problema pusă. Restul datelor (10% autohton etc.) rămân vorbe până la hard evidence, nu că ar demonstra cu adevărat ceva nutrițional, dar ar putea fi utile în a afla de ce plătim mult prea mult pe mâncare. Sau, de vreme ce laptele unguresc e mai ieftin, de ce nu e mai ieftin produsul Napolact bazat pe dânsul? Mai ales că primul lucru făcut de Friesland după preluare a fost să scadă prețul de achiziție al laptelui de la fermieri. Aici ne-ar putea ajuta „nenea” cu alte lămuriri neoficiale și neautorizate.

    A propos de importuri din UE, deși cu facilități vamale etc., costul adesea bate spre dublu la noi, diferența fiind, în mare, dată de transport și punerea pe piață, nu de valoarea intrinsecă a produsului. Și iată că ne mai îndreptăm spre un factor care ne scumpește nepermis mâncarea – intermediarul care în România trebuie să facă profit spre 100%, minimum, altfel nu e capitalism adevărat, doamnelor și domnilor.

    „Integrarea în EU pe fondul globalizării haotice a serviciilor” – da, parcă mai vii de acasă. Dar tot nu e destul, și tot nu explică ratingul. „Ar trebui să fi plătit mai puțin” mi se pare un punct de pornire excelent în judecata unei astfel de probleme, poate cel mai bun, pentru că e întrebarea cea mai naturală în fața unei asemenea situații. De ce plătesc așa de mult? Totuși?

  6. Ma gandesc ca economia romaneasca inca e in faza incpienta comparata cu cea din vest. Mai ales ca investitiile straine au scazut de la ~8mld in 2008 la putin peste un miliard in 2013. Iar pe industii nu exista competitie reala, poate s-au vorbit sa tina toti preturile sus pentru profit mai mare. Prin comparatie, atunci de ce pe industria de telecom preturile sunt cu ordine de marime mai mici iar serviciile net superioare celor din vest? (suntem in top 5 mondial la viteza internetului)

  7. Dacă prin „telecom” înțelegi doar internet „broadband”, prețurile nu sunt cu „ordine de mărime mai mici” (ca de la 10 la 100 sau 1000), ci de câteva ori mai mici, și nu cu de multe ori, dacă mai cauți bine, adesea nici măcar dublu.

    Internet „fix” (aka „broadband”) UK vs Romania. Atenție! Ăia 100Mbps ai UPC sunt de fapt 12.5 MB! Față de 16MB ai Sky, în exemplul semi-aleator pe care l-am oferit. Dar „100” e mai psihologic, așa, pentru proști. Cât e de mare diferența de preț? În niciun caz „ordine de mărime”.

    Nu mai suntem în top 5, conform aceluiași top, varianta nouă, am trecut pe locul 6, ca urmare a unei scăderi cu 4.4% față de trimestrul precedent. Dar treaba asta trebuie privită obligatoriu în context. În UK, pe locul 16 în topul menționat, rata de penetrație a serviciului de internet „fix” este 34% vs. 15.9% (practic jumătate) în România, adică, în cifre absolute, infrastructura trebuie să suporte circa 21.5 de milioane de utilizatori în UK vs circa 3.5 milioane în România (de vreo șase ori mai puțini). Aceste cifre absolute sunt esențiale, pentru că reprezintă foarte direct încărcarea rețelei, cu costurile de infrastructură și mentenanță aferente – atenție, în UK partea din costuri care presupune salarii înseamnă salarii la nivel de UK, nu de România.

    Pe scurt, dacă iei în considerare costurile de construcție și întreținere (costuri la nivel de UK) a unei infrastructuri care deservește 21.5 milioane de utilizatori vs costurile (la nivel de România, în special în materie de cost al forței de muncă) pentru întreținerea unei infrastructuri care deservește 3.5 milioane de utilizatori, brusc nici diferența infimă de performanță (iar un astfel de top e o discuție mult mai lungă, de fapt), nici diferența de preț nu mai par fantastice. Dacă adăugăm diferența de putere de cumpărare între UK și România, mă tem că sfârșim prin a ieși de-a dreptul nefavorabil din această comparație, adică exact invers de cum am intrat. Dacă adăugăm și numărul de ori în care am rămas fără net de la UPC grație nenumăratelor defecțiuni tehnice , comparativ cu UK (niciodată), ieșim chiar foarte prost. Cam tot în spiritul articolului de mai sus.

    Îmi permit să prezic că o dată cu creșterea ratei de penetrație a internetului la noi prețurile vor crește, iar calitatea serviciului, ca viteză și fiabilitate, va scădea dramatic, pentru că ăsta e rezultatul firesc al oricărei scheme de profit bazate pe acumularea „infinită” de clienți noi.

    Dacă prin „telecom” înțelegem și telefonia mobilă, atunci România e jale și jaf la drumul mare. Compară doar prețurile Vodafone în UK și România.

    Ideea că România e mare lider în internet (și telecom în general) e un exemplu tipic de manipulare mass media, cu informație izolată, scoasă din context. În materie de internet pur și simplu nu avem destui utilizatori cât să pună rețeaua la încercare, iar în materie de telefonie mobilă uită-te la prețuri, la acoperirea penibilă și la ratele de transfer jenante în 3G.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile