România n-are scăpare intrinsecă

Durata lecturii ~ 9 minute

M-am implicat în ultimul timp, ca prostul, în câteva polemici cu diverse personaje pe tema posibilităţii României de a se scoate din rahat prin forţe proprii, în acest moment al istoriei sale.

Aşa cum văd eu lucrurile, probabilitatea ca România să găsească resurse intrinseci pentru a se salva, în momentul ăsta, e echivalentă cu posibilitatea unuia care nu ştie să înoate de a se salva de la înec trăgându-se afară din apă de mâna stângă, cu mâna dreaptă.

România, acum

Masa de manevră: perfect inutilă

Pe scurt, populaţia României e acum alcătuită dintr-un gros extraordinar de buimac şi frustrat, surprins într-o democraţie de care nu profită, neînţelegând şi prin urmare nefolosind extrem de eficacele mecanisme şi pârghii de luptă socială, atât de măiestrit utilizate de popoare cu tradiţie democratică. Acest gros al populaţiei este perfect inutil în lumina oricărei posibile „salvări”. Pentru că nu are educatori şi conducători de bună-credinţă şi n-a avut niciodată. Această „masă de manevră” (care într-o ţară normală constituie cea mai mare putere în stat) n-a fost niciodată pusă în slujba proprie, a fost, este şi va fi folosită abuziv, împotriva propriilor interese, de către ceea ce se poate numi o „elită” doar ca sugestie a delimitării unui grup restrâns de persoane.

Conducătorii: o „elită” mafiotă

„Elită” doar prin numărul restrâns şi ca auto-intitulare, clica conducătorilor a fost, de la începuturile democratice ale României, compusă din indivizi dubioşi, oportunişti sau aflaţi în poziţii favorizate ca relicve deosebit de vii şi active ale fostului regim. Dintru început, tocmai datorită unei atare compoziţii, această clică a avut un pregnant caracter de grup izolat de marea „masă de manevră”, cu apucături şi interese de tip mafiot, printre care prioritar a fost mereu acela de a controla acea masă în scopurile proprii, de regulă limitate la asigurarea obţinerii de averi stabile, pe timp mediu şi lung. În lipsa cronică a reacţiei masei de manevră, conducătorii şi-au perpetuat, adaptat şi perfecţionat sistemul până la stadiul de azi: stabilitate impenetrabilă şi virtualmente indestructibilă.

Efectorii: instituţiile statului nu sunt ale statului

Instituţiile statului Român sunt acele organisme care pretind că leagă conducătorii de masa populară, conectează cetăţenii la formele puterii şi mediază distribuţia acestei puteri. Este evident pentru orice român care mai trăieşte încă în România că aceste instituţii şi-au pierdut demult aceste roluri şi s-au tranformat în simpli efectori ai deciziilor puterii politice, complet rupte de nevoile „masei de manevră”, de asemenea pe fondul lipsei cronice de reacţie a acesteia. Este la fel de clar că printre mecanismele necesare a fi puse în funcţiune pentru obţinerea unui asemenea efect se numără gratificarea acestor instituţii cu anumite „libertăţi” abuzive şi aberante, din partea puterii politice. Astfel, magistratura a devenit un veritabil monstru grotesc care nu mai este controlabil din exterior, care-şi obţine privilegiile împotriva însăşi a intereselor statului şi „masei de manevră” şi care nu mai poate fi tras la răspundere, oprit sau judecat în nici un fel. Paradoxal, o asemenea putere se poate întoarce împotriva „elitei” politice şi, prin urmare, aceasta din urmă se vede nevoită la compromis. Care constă în consimţirea unui nou strat de putere de tip mafiot, interpus între cea politică şi „masa de manevră”, din nou în detrimentul proştilor mulţime (noi restul).

Educatorii: presă coruptă şi leptointelectuali

Presa nu mai educă, presa tâmpeşte. Trebuie să fii naiv până la lacrimi pentru a mai crede ceea ce ţi se vâră sub nas din partea marilor trusturi de presă, toate aservite politic, direct sau indirect, prin mijlocirea mediului de afaceri, care este, în ultimă instanţă, cel care umple gura flămândă a jurnalistului. Presa ar fi trebuit să fie principalul educator al populaţiei în privinţa activismului şi luptei sociale. N-a fost niciodată, sub pretextul că e imparţială şi că nu poate incita pe nimeni la nimic. Poate doar, normal, nu-i aşa, să sugereze, mai mult sau mai puţin subliminal şi continuu nişte treburi, după cum bate vântul contractelor de advertising. Leptointelectualii, cu toţii indivizi în mod fundamental rataţi, au fost plasaţi dintru început în poziţiile-cheie care reclamau prezenţa unui intelectual. Tot de către „elita” politică. Poziţii din care au făcut multe şi nespuse şi nespus de inutile tâmpenii, mai puţin educaţia neamului ăstuia amărât, de care ar fi trebuit să fie responsabili.

Mediul de afaceri: combustibilul marii corupţii

Ca peste tot în lume, dar în stilul autohton, marea finanţă şi marea afacere sunt cele care alimentează toate marile „afaceri” dubioase, care ne lasă mai săraci (la propriu) de fiecare dată. Marele ban se foloseşte de „elita” politică, de magistratură şi de presă şi leptointelectuali pentru a ne putea secătui în continuare. Pentru reciprocitate, plăteşte din greu celor enumeraţi. Nimic nou. Atâta doar că în România acest sistem se constituie într-un lanţ imposibil de rupt, pentru că n-are verigi slabe.

Mecanismele imposibilităţii salvării de sine

Cancer

Văd România ca pe o fiinţă plăpândă şi bolnavă, invadată de şi încastrată în această incredibilă excrescenţă tumorală originând în ea însăşi. Cum poţi pretinde unui bolnav de cancer să se vindece singur? Ei bine, similar, România nu se poate autosalva. Fii inteligent şi admite asta. Apoi citeşte mai departe.

Dublu Nelson

Ştii manevra aia de luptă corp la corp din care e extrem de greu de scăpat? Imaginează-ţi o matahală de 120 de kile aplicând-o unui copil de 10 ani, care reprezintă România acum. Iar matahala e proiecţia cvartetului „elită” politică-justiţie coruptă-presă vândută/leptointelectuali-mediu de afaceri venal, cvartet care-şi interpretează aria cu o perfecţiune şi sincronicitate inumane, care-ţi dau fiori reci.

Marasmul controlat

Rezervată intelectualilor rămaşi în ţară, mai ales celor extrem de prost plătiţi (underpaid and overfucked, n.r.), această stare de rău continuu, bine împănat cu nespusă frustrare, încearcă (şi reuşeşte) să prevină selectarea unui corp intelectual autentic, puternic ancorat în tot ceea ce înseamnă social. Să spunem doar că generaţia paşoptistă nu s-ar fi născut în România de azi. Aceşti potenţiali leader-i sunt împiedicaţi prin cele mai (aparent) naive mijloace să devină: de la îndemnurile subliminale (sau nu) de a părăsi ţara, la nesfârşitele promisiuni de mai bine şi la groaznicele chinuri ale măcinării cotidiene a spiritului şi voinţei inerente traiului în România, de gât cu statul român. Ca să nu mai zic de extraordinar de chinuitoarea mărturisire a promovării sistematice a non-valorii profesionale şi general umane, de care intelectualul român are parte mereu, cu nespusă amărăciune şi cu spiritul încovoiat de priveliştea şirului interminabil de fii, nepoţi şi fini inepţi care i-o iau înainte, orice ar face şi oricât de tare s-ar zbate.

Pâine şi circ

Pentru restul imbecililor. Orchestrat de către presă (mass-media în general) şi la comanda politicului, finanţat de marile companii şi girat de leptointelectuali, spectacolul se desfăşoară ad infinitum. Iar prostul uită că n-are bani de facturi şi nici prin cap nu-i trece că e prost. Iar starea de fapt se auto-perpetuează indefinit.

Zborul sub radar

Există o întreagă pătură socială (pe vremea asta) compusă din indivizi care s-au adaptat la starea de fapt atât de bine, încât au învăţat să profite de ea. Sunt cei care muncesc la negru, fac „afaceri” la negru, muncesc/cerşesc „afară”. Eşti prost dacă crezi că sunt puţini sau sub limita semnificaţiei statistice. Sunt cei care zboară sub radarul statului, cu binecuvântarea acestuia, cei care cheltuie în România bani pe care statul nu li-i poate da, ca angajaţi. Sunt cei care te trezeşti că au făcut mici averi fără a plăti absolut nimic statului, care închide ochii şi zice merci că există români „fericiţi”, care n-au motiv să-l deranjeze. Sunt coloniştii autohtoni şi paradoxali ai propriei lor ţări, cu un succes infinit mai mare decât cel al băştinaşului care câştigă 500 de euro pe lună.

Lipsa interesului

Trăim într-o Românie care, finalmente, nu are interesul să se salveze singură şi de aceea salvarea României prin forţe intrinseci este imposibilă.

Politicienii, magistratura, media şi leptointelectualii, mediul de afaceri au tot interesul (şi, mai ales, toată puterea) de a menţine starea actuală.

Intelectualii frustraţi vor ajunge la o inevitabilă saturaţie şi mai devreme sau mai târziu vor părăsi ţara, odată convinşi de inutilitatea şi infantilismul oricărui demers mesianic solitar.

Marea masă a imbecililor se va mulţumi mereu cu panem et circenses. A făcut-o de când lumea, şi fără capete luminate care s-o călăuzească nu-şi va dori niciodată o pâine mai albă sau un circ mai inteligent sau mai util.

Soluţii

Cocky Romanians…

Contrar opiniilor puerile ale celor cu care am polemizat, soluţiile pot fi iniţial numai exterioare, din toate motivele invocate până aici. Propuneam intervenţia unor organisme UE cu rol de arbitraj în probleme în mod evident insolubile din interior, cum sunt corupţia din justiţie şi politică. Un idiot se ia de mine, cum că „da, iară să vină alţii, să vină UE să ne rezolve problemele, ia mai termină bă cu prostiile, ce, să vină UE să-ţi astupe gropile de pe şosele şi să-ţi adune gunoaiele din Bucureşti? Din cauza fraierilor ca tine care tot aşteaptă să vină alţii suntem aşa rău!”

Nu, române (!), nu aştept să-mi repare UE şoselele şi să-mi adune gunoaiele, aştept să vină UE şi să-mi rezolve problema corupţiei din justiţie şi politică. Ce n-ai înţeles?! Eşti prost sau te faci? Să mai repet odată? De ce aştept şi chiar cer una ca asta? Pentru că nu sunt în stare eu şi cu ai mei, în mod evident! Pentru că spre deosebire de tine, române (!) nu sunt atât de pizdos, viteaz şi atoateştiutor încât să mă umflu în pene, în prostia mea, şi s-o sug în continuare în timp ce fac pe deşteptul pe marginea „forţelor proprii”, pe care ai demonstrat până acum, cu prisosinţă, că nu le posezi decât la o bere cu prieteni. Dacă aveai niscaiva „forţe proprii”, n-aş mai fi avut ce scrie azi, bravule.

Algoritmul rezolvării

„Iniţial”, un cuvânt-cheie în paragraful anterior. „Exterioare” – altul. Foarte pe scurt (m-am săturat): sancţiunile drastice din partea UE, cu impact drastic la nivelul populaţiei sunt singurele care mai pot oferi azi scânteia atât de necesarei treziri a bolnavului terminal care este România. Ăsta e singurul şi semnificativul mod în care ne poate ajuta UE. Apoi vine partea de investiţie de încredere în români, din partea mea: după ce se trezesc, cu forţa, dar în sfârşit animaţi de indubitabila voinţă de a arunca o dată pentru totdeauna cisterna de gunoaie şi rahat, vom vedea în sfârşit lucruri mari şi vrednice.

Dacă se trezesc.

(5,00 / 2 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile