România sau neplăcerea de-a conduce

Durata lecturii ~ 6 minute

Maşina glisează pe drumul lis. Partenerii de trafic sunt parteneri de trafic, care curge lin. La peste o sută la oră nimeni nu e grăbit. Fluiditatea e consecinţa directă a complicităţii dintre bun simţ şi logică. Râul de asfalt se întinde până la orizont, ce bine că mai e mult de mers, ce bine că te poţi scufunda în plăcerea de a conduce.

O sulă! O, sulă! Deşteptarea! Anarhie pe şosele, în toată România! Adio lege, adio reguli, eu mi-s mai deștept, eu mă bag!

Semnalizarea

E fie opţională, fie survine post factum. Dobitocule, după ce virezi semnalizezi degeaba. În România ar trebui omologate autovehiculele fără semnalizare. N-ar rost. Bani aruncaţi.

Asigurarea

E opţională şi se numeşte, de fapt, „băgat„. Io mă bag în faţa ta uite fix acuma, de pe cealaltă bandă, fără să semnalizez (că e opţional), abrupt, brusc, pentru că aşa vreau eu. Surpriză!

Io scot botul până la jumătatea benzii şi aştept acolo, bine? Mă doare-n pulă că vii tu cu viteză, acuma trebuie să mă laşi, pentru că m-am băgat, da? E regula de bază. M-am băgat. Descurcă-te.

A explica prioritatea de dreapta vitelor de la volane e la fel de futil ca şi explicarea calcului diferenţial vitelor din grajd.

Inexplicabil, orice cioban are convingerea că prioritatea i se cuvine indiferent de situaţie şi manevră. Iar dacă se bagă şi nu-l laşi din indiferent ce motive, tot tu eşti şofer prost și om rău.

Marcaje

Linia continuă e de fapt o linie întreruptă făcută plină ca să se vadă mai bine. Dubla linie continuă are ca scop o vizibilitate şi mai bună a axului drumului atunci când efectuăm depăşiri peste dânsa fără să semnalizăm (că e opţional şi se consumă bateria, de care avem nevoie pentru avarii atunci când parcăm natural în mijlocul traficului). Perfect logic şi perfect OK.

Totodată, linia de pe mijlocul drumului, întreruptă sau continuă, mai are şi rolul de a ne arăta când am ajuns cu jumătate din maşină pe sensul opus în cursul manevrei de tăiere a curbei, aşa cum am învăţat la şcoala de şoferi oligofreni, pentru a putea accelera ca să venim repede înapoi pe sensul nostru de mers, pentru că aşa ne spune nouă instinctul, ce dacă legile fizicii zic că asta e cea mai proastă mişcare posibilă în caz că vine vreun bou din sens contrar, care e un şofer prost pentru că nu se trage-n parapet ca să putem trece noi.

Înscrierea

Corelaţia dintre banda de circulaţie şi viitoarea direcţie nu numai că nu e importantă, ci nu există şi nu trebuie să existe. Dacă vrei să mergi înainte, înscrie-te pe stânga sau dreapta, că sunt goale, pentru că nimeni, dar absolut niciunul dintre toţi fraierii care s-au înscris pentru înainte nu e atât de inteligent ca tine, încât să se bage în faţă pe banda greşită, pentru ca ulterior să taie calea tuturor, ajungând primul dincolo de intersecţie, pentru că, nu-i aşa, într-o ţară de semi-analfabeţi, singura emulaţie importantă e cea de pe şosele.

Fie numai şi fenomenul ăsta luat izolat e mai mult decât suficient pentru a explica tot ceea ce e de ştiut despre România.

Păstrarea distanţei

Pentru majoritatea şoferilor români, terminologia corectă este „mirositul în fund”. E cel mai simplu lucru de făcut ca şofer, oricât de începător: lasă nişte metri între tine şi cel din faţă, cu atât mai mulţi cu cât e viteza mai mare, că poate-i ţâşneşte ăluia un melc în cale, atenţie cad pietoni, vezi la vaci, iese un bade cu căruţa în marșarier dintre nişte tufe (surpriză!), şi n-are încotro decât să se lase cu toată greutatea pe frână. Dar nu. Nu, nu.

Noi trebuie să stăm în fundul maşinii din faţă, constant, că depăşim, că nu, pentru ca după aia, când ne ţinem de cap şi pizduim într-o feerie de cioburi şi plasticuri rupte, să putem răcni cu patosul unuia căruia i-ai ucis toată stirpea „De ce-ai frânat domnule!? DA’ DE CE-AI FRÂNAT!!”. De-aia, ca să avem acuma discuţia asta plăcută şi să pot să-mi fut nişte zile prin service-uri şi să mă lupt cu asiguratorul tău de căcat să scoată banii de reparaţii. În niciun caz nu ca să evit să-mi fac praf maşina pleznind pe unul care s-a băgat.

Semafoarele

La semafor se poate trece dacă e verde, galben, sau un început de roşu, a cărui întindere poate fi subiect de discuţie, până la urmă, în ţara lui „ne descurcăm, te rezolv, hai că facem cumva”. Dacă „gălbeneii”, cum le ziceam oligofrenilor pe care îi mânca atât de tare în cur să treacă şi ei prin intersecţie încât o blocau trecând pe galben sunt cum sunt, mai nou apar din ce în ce mai mulţi cretini care trec pe roşu, da’ ce pizda mă-sii ne jucăm cu jumătăţi de măsură! De-aia trebuia ca miliţienii care încurcă circulaţia în intersecţii să-i fută apăsat încă de pe când treceau pe galben, deoarece dacă pe român îl laşi să bage capul, o bagă toată.

Staţionarea

Dacă noi aprindem luminile de avarie, atunci orice loc în care noi ne aflăm cu maşina se transformă automat în loc legitim de parcare, iar noi putem pleca la cumpărături şi totul e OK până se termină bateria de la atâta clipit. Aşa se transformă un drum cu două benzi într-un drum cu o bandă. Simplu, la obiect, eficient.

Cartier de case, ce frumos. Porţi, curţi, refugii, garaje – eh, boierie. Tocmai de aceea maşina trebuie ţinută în drum! Nu în garaj, nu în curte! În drum, eventual de-a curmezişul. Adio sens de dirculaţie pe partea respectivă. Ce bă, e la mine în faţa casei, ai o problemă?

Staţionarea sau parcarea pe poduri, în curbe, pante abrupte, şi la mai puţin de cinci metri de treceri de pietoni  (mai ales dacă ne aflăm în faţa curţii sau garajului nostru) sau intersecţii este de preferat, miliţienii te felicită pentru alegerea făcută şi dovada cunoaşterii subtilităţilor Codului Rutier.

Milițienii

S-a observat că nu există polițiști în România, da? Avem, dintotdeauna, milițieni. Al căror rol în marele trafic urban este acela de-a-l stânjeni ocazional și de-a-l evita pe cât posibil. Creaturi cvasi-inutile, pe alocurea dăunătoare.

Drumurile

Ce să mai vorbim. La peste două secole de la revoluția industrială, la peste douăzeci de ani de la schimbarea regimului și la câteva milenii de civilizație, românii nu sunt în stare să pună capacele de canal la nivelul asfaltului. De fiecare dată când se trezește vreun dezorientat să se scape pe sine despre valoarea impresionantă a școlii și tehnologiei românești, acesta este singurul contra-argument necesar.

„Avem nevoie de bani pentru cercetare și…” Băi, ați pus capacele de canal la nivelul asfaltului? „Păi nu, da’…” Bun, atunci gura. „Da, dar avem nevoie de grant-uri ca să…” Băi, ați pus capacele de canal la nivelul asfaltului? Nu. La revedere.

Ne vedem în trafic. Nu te băga!

(5,00 / 2 evaluări)
Loading...

Un comentariu la “România sau neplăcerea de-a conduce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile