ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament Samsara este un film frumos, în toate direcţiile şi sensurile, de aceea concentrează-te la a-l vedea cu spiritul, ochiul va fi, fără îndoială şi efort, satisfăcut oricum.
Primul film tibetan pe care l-am văzut vreodată, Samsara e artă pură, discuţia pe marginea poveştii sau distribuţiei nu prea are rost. E un film adânc. Ceea ce poate fi iresponsabil trecut cu vederea de către occidental are, în fapt, importanţă capitală, asta vrând să însemne că occidentalul ar putea sări cu uşurinţă situarea iniţială a personajului principal (călugărul Tashi) în contextul poveştii şi s-ar putea cu uşurinţă rătăci în povestea de viaţă şi dragoste care urmează.
Tashi tocmai a finalizat o sihăstrie de durată în tradiţia buddhistă, emulând aşadar, pe nobila cale a iluminării, istoria lui Buddha Gautama Însuşi. În acest punct avem portretul unui pustnic buddhist care deja apare iluminat şi desprins de această lume multiplu coruptă.
Ar fi util, în acest punct, să punctăm că Samsara este termenul sanskrit care descrie curgerea existenţei în această realitate iluzorie, viaţă după viaţă, pe parcursul aparent nesfârşitului ciclu al reîncarnărilor. Ca şi în cazul altor termeni sanskriţi, Samsara poate fi greu de tradus simplist, cu un singur cuvânt. Este adesea nevoie de veritabile definiţii.
Aşadar, Samsara este acest flux existenţial ineluctabil care ne ţine pe toţi aici, în acest plan al existenţei. Pe noi toţi, cu exceţia celor Perfect Iluminaţi, care au obţinut Nirvana (Nibbana). Samsara este râul din calea aspirantului la iluminare, iar Mahayana (suma doctrinelor şi practicilor buddhismului nordic, tibetan) este Marele Vehicul care te poate trece acest râu. Acesta este punctul în care se află Tashi - un foarte "promiţător" adept Mahayana. Această informaţie nu reiese direct din film, pentru neavizat, de aceea o afişez aici, cu falsă umilinţă. E nevoie de ea pentru a înţelege condiţia lui Tashi: acesta nu e doar un ins care a trăit într-o peşteră pentru câţiva ani, până ce i-a crescut o minunăţie de barbă. El este un extrem de devotat cercetător al căilor iluminării, în tradiţia poporului său, până la a face din asta felul său de a trăi, definindu-se astfel, reflexiv.
Tot ceea ce urmează este rezultatul abandonului în faţa ispitei. Nu insist. Aş zice, totuşi, că tentaţia capătă formă şi efecte mistice, pare să devină însăşi poarta către experienţa completă a vieţii, aparent necesară iluminării. De aceea, de-a lungul filmului, nu uita că priveşti povestea unui om aflat într-o aventură sacră.
Imaginea este magnifică, personajele bine jucate de către oameni frumoşi, cinematografia are o prospeţime pe care Hollywood-ul fie a pierdut-o, fie n-a avut-o niciodată. Aproape fiecare scenă e un festin vizual. Coloana sonoră este de asemenea remarcabilă, delicată şi frumoasă, în ton. Dialogurile în tibetană sigilează autenticitatea producţiei.
Nu găsesc nimic rău de zis despre Samsara - o piesă de artă şi înţelepciune pe care îţi recomand s-o vezi cât de curând.
Posibile dezvăluiri: Samsara este o succesiune de momente minunate. Unele îţi vor locui memoria o vreme îndelungată. Printre ele, trezirea lui Tashi din lunga sa meditaţie, de către ceilalţi călugări; scenele revelând inocenţa supremă a Pemei şi angoasa ei finală; scena fierbinte a seducerii lui Tashi; disperarea de la sfârşit. Ah, sfârşitul... e nevoie de multă măiestrie pentru a sfârşi orice aşa cum se cuvine: o carte, un film, o cale, o viaţă. Sfârşitul Samsara stârneşte atâtea sentimente contradictorii, încât pare că înfăţişează momentul de necapturat al iluminării însăşi! Cel mai bun sfârşit de care filmul ar fi putut avea parte. Câte filme, azi, îndeplinesc un astfel de criteriu? Frumos, complet frumos.
 5.0/5 (1 voturi) | ||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Ok. Am notat. Îţi ofer, în schimb, manifestarea coreeană (evident, Coreea de Sud) a artei în film, aici. Iar de aici şi până la enigmaticul Bin-jip nu e decât un pas mic, dacă vrei. Iar, apoi, până la tulburătorul Shi gan, un alt pas mic. Însă frumos cu adevărat rămâne doar primul amintit.
Promit că revin.
Timp să fie :) Merci.
Toate filmele amintite au ca punct comun curajul de a prezenta realitatea, fără compromis şi, mai important, fără a lua partea sau a induce puncte de vedere. Deşi nu se încadrează la frumos, amintesc aici un film la fel de sincer, chiar dacă e etichetat ca horror şi are un tiltu înşelător: The Descent. Dar, atenţie. E făcut de englezi, iar distribuitorul american nu a avut curajul să-l prezinte integral căcăcioşilor made in USA, tăind trei minute esenţiale din final. Recomand evident varianta nealterată.
Apăi mie mi-i frică să mă uit.
Nu mai am nervi decât de horoare cu miez mai profund decât spărietura, cum fu Clovefield (Apocalipsă absurdă via monstru). Sau alt horror britanic clasic, 28 Days Later (Apocalipsă mai puţin absurdă via nano-monstru generator de multi-monstru).
Cât despre peşteră, cea mai groaznică din cinefilia mea a fost aia din Ravenous (despre care o să scriu, acuma că mi-am amintit). Pfuai ce m-am speriat numa' că m-am gândit!
PS: când te gndeşti că am plecat de la Samsara; we must be sick or something.
Nici eu nu mai am răbdare pentru viscere în primplan, fără un suport mai profund, tainic. De aceea, terror e categoria care ar trebui adusă în discuţie pentru a separa filmele mici pline până la refuz de sânge de cele ce te fac la psihic. Despre asta am vorbit mai sus. Altfel, nu aş fi recomandat. Fă efortul, că merită.
Să revin, totuşi, aşa cum am promis, cu un film frumos, un film discret, însă uşor împiedicat: Riding Alone for Thousands of Miles.
Am vazut Samsara si mi-a placut foarte mult asa ca tin sa iti multumesc pentru recomandare :) Un film care merita poate la fel de mult sa il vezi (in caz ca nu ai facut-o deja) este The Fountain - o poveste profunda despre dragoste si moarte cu adanci radacini in filizofia orientala si in religia mayasilor, o poveste scrisa si pusa in regie magistral de Darren Aronofsky. The Fountain e un "film Hollywoodian" care iese cu mult din tiparele genuluiu. Asta ca sa nu mai punem la socoteala coloana sonora compusa de Clint Mansell care sporeste semnificativ farmecul filmului.
P.S. Trailerul filmului in caz ca nu l-ai vazut il poti gasi aici:
http://www.cinemagia.ro/trailer/the-fountain-fantana-41/
sunt o incepatoare in ale net-ului..si sunt tare fericita ca v-am gasit!explicati-mi si mie va rog,pas cu pas ce trebuie sa fac pentru a vedea si eu filmele despre care vorbiti voi aici..frumusetea frumusetii,esoteric,terror...