42 comentarii la “Sfaturi pentru studenţi, rezidenţi şi tineri specialişti

  1. @Alin: am crezut că se subînțelege că cred că e mai ușor (NB: de ajuns, nu neapărat de progresat) în UK (momentan societatea e deschisă la imigrarea medicală, societate etnic foarte diversă, limbă de mare circulație, probabil cea mai vorbită limbă străină de către intelectualii români, sistem foarte flexibil cu multe oportunități pentru fiecare, comunitate de medici români închegată, măcar ca grup de sfătuitori). Din câte știu, în SUA există doar calea STEP-urilor, nu contează cine ești și de unde vii. Există probabil dispense pentru somități recunoscute internațional, însă nu e cazul aici. Sistemul de vize e o aberație. Plus, dacă medicina din UK pare litigioasă și prea dependentă de tehnologie, se pare că la americani e mult mai rău în acest sens. Despre Danemarca îmi imaginez doar că e mai dificil (bariera lingvistică, lipsa de experiență a altora)

    Interesant thread pe SMRUK, filozofic, ceea ce e bine, medicul este un intelectual, nu un meșteșugar, prin urmare e obligat să „iubească înțelepciunea”. Ceea ce e „bine” și ceea ce e „rău” într-un sistem oarecare poate fi foarte relativ. Între obiectivizarea/validarea unor observații clinice via CT etc. (un lucru bun pentru studii academice, liniștea pacientului și medicului) și dependența de tehnologie e un pas destul de mic, pe care generațiile mai tinere de medici îl fac rapid în noul sistem de training, în care seniorii au ca prioritate evitarea proceselor de malpraxis, nu transmiterea cunoștiințelor și deprinderilor clinice. Există destule observații legate de depersonalizarea medicinei, de pierderea excelenței clinice de către medici, de birocratizarea excesivă, de tendința de a transforma medicina din ocupație vocațională în simplă calificare meșteșugărească, iar toate cărțile medicale moderne și articolele noi subliniază exact aceste pericole. N-am idee unde se pierd ideile astea, în drumul lor dinspre carte spre tranșee (secție, sală). Sunt probabil deturnate de către factorul politic, în toate formele sale de influență (asiguratori, malpraxis, big pharma, alte interese comerciale).

    Văzând câteva lucruri în câțiva ani, și acumulând o oarecare experiență, pot să spun că e bine ca fiecare dintre noi să găsească un echilibru în ceea ce i se oferă, fără excese, fără extreme, servindu-se cu ceea ce i se pare util. Dacă un consultant sau o echipă face un lucru bine (se vede pe evoluția postoperatorie), adoptă-l. Și viceversa. Am văzut o fistulă ileo-transversă post-operatorie cu abcess paracolic și stare septică tratată semi-conservator, cu un dren cât o pastă de pix inserat ecoghidat, urmată (evident) de luni de suferință, complicații și cheltuială, pe care reintervenție promptă sunt convins că le-ar fi prevenit. Conduita adoptată (conservativă) a fost perfect acceptabilă pentru UK, unde sistemul e încă abundent în resurse, într-un DGH oarecare. Ar fi stupid să încerci să schimbi asta de la nivel de SHO, sau chiar SpR, sau să te macini degeaba. Învață lecția, mergi mai departe, acumulează știință și abilități practice, până la urmă cu astea rămâi, oriunde ai decide să mergi. Cea mai mare pierdere a chirurgiei în fața tehnologiei, direct vizibilă la juniori, inclusiv la majoritatea SpR, e pierderea respectului pentru țesut și pentru gestul chirurgical. Tras de țesuturi, zdrobit, manipulat brutal, ars intempestiv, nerespectarea planurilor cu distrugeri inutile de țesut (mă doare sufletul când văd cum se secționează cu cauterul mușchiul care ar trebui disociat pentru apendicectomie), contaminat, suturi stângace, noduri aiurea (i.e. două consecutive de același fel), toate astea urmate de supurații, ecografii și CT-uri, drenaje percutanate, antibioticoterapie prelungită, diaree cu C. difficile, altă antibioticoterapie, dehiscența plăgii, infecție urinară, penumonie nosocomială, etc.

    Am ajuns la concluzia că aceste lamentări sunt inutile înafara responsabilității totale (i.e., consultant). Ajuns la gradul de consultant ești liber să nu faci CT (sau altceva) la cazurile tranșante – am văzut și consultanți mai de școală veche, nu neapărat mai buni clinic decât consultanții mai tineri, ba chiar mai slabi, câteodată, însă mult mai puțin speriați (distincția e foarte importantă!) care lucrează mult mai independent de tehnologie, cu rezultate excelente. În momentul în care ai responsabilitatea totală, poți alege să fii mai „clinic” ca alții. Dar într-un sistem în care toată lumea face altfel (chiar și greșit, deși într-o măsură suficient de mică încât să pară doar „exces de zel” – e mult mai scuzabilă eroarea din prea mult zel decât cea din [aparentă] nepăsare, după cum știi foarte bine, trăind în UK), can you defend that?

    E într-adevăr greu să-ți planifici cariera pe 6 ani înainte, într-o lume care se schimbă terifiant de repede, însă, după cum zicea un consultant egiptean, trecut prin multe în UK (și nu numai), „one incision at a time, one port at a time, one operation at a time, one patient at a time, one day at a time”. Asta-i tot ce poți să faci, altfel ajungi isteric. Vom vedea ce va mai fi. Numai bine.

  2. @Paracelsus
    Îţi mulţumesc pentru răspunsul consistent.
    Am început şi eu să învăţ tot mai mult să tac. Nu voi dezvolta foarte mult ceea ce ai scris tu aici – ai articulat cît se poate de corect. O să fac doar cîteva observaţii punctuale, unele pentru cititori, altele pentru mine/tine.
    „…(NB: de ajuns, nu neapărat de progresat)”. Ar trebui să dea oricui de gîndit că privilegiile dobîndite în UK vin fără un examen formal de tipul rezidenţiat, USMLE, MRCS etc. Examene în fapt există, atît formale cît şi multe informale în cazul în care doreşti să progresezi. Aceste examene se plătesc cu ani din viaţă ca timp, efort, energie.
    „…calea Step-urilor”. „Stepiştii” este titlul unui documentar românesc despre medicii români care au trecut cel mai dificil examen de cunoştinţe medicale (arguable desigur) din lume care din păcate nu cred că va fi făcut de vreun regizor român vreodată.
    „N-am idee unde se pierd ideile astea, în drumul lor dinspre carte spre tranșee (secție, sală).” Se pierd şi pentru că nu sînt scrise cum trebuie sau promovate corespunzător. Îţi apreciez eforturile şi ştii că am făcut şi eu câte ceva. Eforturile mele s-au axat pînă acum mai mult în plan să-i spunem socio-uman. Mi-am propus să îmi reduc acest tip de activitate şi să mă concentrez pe probleme clinice. Mai puţină poezie, mai multă medicină (de-aia, ştiinţă exactă, cum îţi place ţie). Transferul/dobîndirea cunoştinţelor clinice specializate cred că ar trebui să ne preocupe mai mult pe toţi.

  3. Imi programez ca peste 1 an (maxim 2) sa lucrez ca si RMO in UK. Mi-as dori sa ne dai cel putin 5 recomandari de carti care pe tine te-au ajutat in pregatirea ca si medic RMO. Multumesc anticipat si te felicit pentru daruirea ta.

  4. @ Manuela
    Iată trei simple şi bune:
    1. Clinical Cases Uncovered – Acute Medicine.
    2. Care of the Critically Ill Surgical Patient.
    3a. DrExam Part B MRCS OSCE Revision Guide: Applied Surgical Science and Critical Care, Anatomy and Surgical Pathology, Surgical Skills and Patient Safety Bk. 1.
    3b. DrExam Part B MRCS OSCE Revision Guide: Clinical Examination, Communication Skills and History Taking Bk. 2.
    Pentru activitatea de RMO sînt suficiente.

  5. @Alin
    multumim pentru sugestii. par, intr-adevar, carti bune, insa nu le pot procura de pe amazon si nu stiu de unde din alta parte as putea sa la iau. ma poate ajuta cineva?
    multumesc!

  6. hello,
    sunt MF specialist, anul viitor voi avea 2 ani experienta „teoretica” :) practic in facultate si rezi am avut de a face cu recoltari sau sonde nazo-gastrice. am nevoie de un sfat: pe ce post ar fi mai indicat sa merg (RMO/SHO) si daca e mai ok sa imi caut din tara sau sa plec in Anglia si sa imi caut direct acolo (nu vreau sa merg prin agentie)
    multumesc anticipat

  7. @Paracelsus
    Ai vreo experienţă cu Africa de Sud? Oameni pe care îi stimez recomandă Africa de Sud ca un loc bun pentru un chirurg tînăr.
    Am cunoştinţă de doi chirurgi de origine română care au ajuns acolo. Vor fi existînd mai mulţi dar pînă acum nu am identificat decît doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile