ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament
Greuceanu. Treaba mea se afla, de fapt, la 4:30 (wait for it...), unde studiam un sweeping arpeggio solo genial. După care am văzut toată piesa. Ce chestie. Death metal combinat cu jazz şi progressive. Meshuggah? Djent, anyone? Plus stilurile dintre. Straniu. Puternic. Reset cerebral total.
Citeşte tot »
Tocmai am ascultat Bloodline, albumul trupei omonime, cu Bonamassa la ghitară. Şi câteva dintre albumele ulterioare ale lui Joe. Progressive blues, să-i zic? Tehnic şi capabil să transmită emoţie, Joe Bonamassa este, probabil, cel mai proeminent ghitarist de blues la ora actuală, l-aş situa pe acelaşi calapod cu Gary Moore sau Stevie Ray Vaughan, însă, totodată, este cel care aduce blues-ul în mileniul trei, şi e greu să "modernizezi" un asemenea stil fără să-l distrugi.
Citeşte tot »Filmul are o reţetă simplă. Trei ghitarişti din trei generaţii diferite (nu neapărat cei mai buni din fiecare), se întâlnesc şi discută despre ghitară şi muzică, fiecare din perspectiva proprie. Cei trei sunt Jimmy Page (Led Zeppelin, dacă mai e nevoie), Edge (U2, dacă mai e nevoie) şi Jack White (The White Stripes, The Raconteurs).
Citeşte tot »This Is Spın̈al Tap e un mockumentary clasic, creat în jurul trupei fictive Spinal Tap. E filmul ăla în care amplificatoarele de ghitară au volumul până la 11, bateristul are zilele numărate, iar majoritatea compoziţiilor ţintesc la sex.
Citeşte tot »Aş fi vrut să epatez publicul cititor cu un citat genial din Meditaţiile aureliene, însă îmi este aproape imposibil să izolez o frază în acest scop. Oricum mică în volum, lucrarea este "citabilă" în întregime. Aproape fiecare paragraf poate fi înrămat şi pus pe perete. A cita aici unul singur este a nedreptăţi restul cărţii.
Citeşte tot »Vizionare obligatorie, Inside Job este un documentar care explică situaţia economică actuală. Dacă ai văzut Zeitgeist: Addendum, ai văzut 90% din Inside Job, care însă oferă mai multă credibilitate (interviuri cu persoane la putere în ordinea actuală, narat de Matt Damon etc.).
Citeşte tot »
Noua Ordine Mondială • criză • economie • filme • recomandări
Confortul e o treabă relativă. Pentru mine, apogeul oricărui confort e la fel de pur ca înseşi legile fizicii, iar în centrul acestui concept se află planul orizontal. Nimic nu e mai important la temelia confortului. Nu e nevoie de prea multe ore de dormit pe scaune ca să realizezi acest fapt capital.
Citeşte tot »Şase luni, circa trei ore de uitat la televizor, din care două în străinătate (filmele artistice nu se pun). E cel mai bun lucru pe care l-am realizat anul ăsta în plan cultural. Cei care n-au altceva mai bun de făcut decât să-mi urmărească articolele au observat, poate, felul în care subiectele politice au dispărut, în timp ce critica societăţii în care ne complacem s-a rarefiat.
Citeşte tot »Tot ceea ce trebuie să ştii despre acest fenomen social contemporan. Case closed.
Se poate zice despre Fairy Tale (Shaman, de pe Ritual) că e cheesy. Tema sau muzica sau versurile sau videoclipul. O fi. Însă într-un asemenea sistem de coordonate I Love The Way You Lie (Rihanna Montana şi M&M) e sub cheesy, spre hilar. Mă rog. Ceea ce vreau să zic eu aici, de fapt, e că n-am mai auzit o asemenea voce de la Sebastian Bach încoace. Andre Matos (brazilian, ţară care se remarcă, în mizeria sa, prin apetitul sănătos pentru metal) e şcolit în muzică clasică şi debitează o voce cu care poţi sparge pereţi cu maximă eleganţă sonoră. Fantastică. De-aş putea cânta aşa, n-aş mai ieşi de sub duş.
Citeşte tot »