ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament Îmi aduc aminte când eram prostan, citeam câte-o chestie şi mi se părea complet ininteligibilă, incomprehensibilă şi, în ultimă instanţă, "pentru studenţi" (mi se părea că studentul este culmea desăvârşirii intelectuale, care poate înţelege orice, de la politică externă la muzica rock). Evident, chestiunea aceea nu mai prezenta interes, din două motive - uno: n-aveam la ce-o folosi, pentru că îmi era complet inaccesibilă şi, deci, inutilă; deux: aveam 5-6 ani.
Citeşte tot »Privind această comparaţie (merci Sicovitol pentru link şi idee), m-am oprit la prima linie: dacă ai trăi în UK, ai cheltui de 6 ori mai mult pe sănătate. Acasă, cu toţii ne dorim un sistem sanitar civilizat şi "gratuit", cu toţi am vrea să fim trataţi ca în Anglia. Dar acasă, bugetul pentru sănătate este cel mai mic din Europa. Desigur, banii sunt doar o una dintre problemele cu care se confruntă sistemul medical românesc.
Citeşte tot »
Anglia • România • medicină • social
Activitatea celui mai agitat aeroport al lumii (pentru zboruri internaţionale), London Heathrow, a fost dată peste cap de zăpadă. Explicaţia e una deprimant de simplă şi serveşte şi pentru a justifica greaţa care te încearcă citindu-i pe apologeţii capitalismului extrem, care vor să-l prezinte ca pe o poveste cu zâne. Guvernul (statul) a forţat re-vânzarea aeroportului Gatwick, în pierdere pentru BA/Ferrovial, pentru că nu se mai putea continua în acel hal. Într-o ţară care e inima inimii capitalismului (imperialist).
Citeşte tot »Sa te prinda momentul cand vrei sa te ca*i pe centura Aradului.
Bai fratilor deci nu mai pot cu centura asta din ARAD. Sa te fereasca sfantul, sa vrei sa ajungi la vre-o inmormantare, nunta sau la vre-o pomana si sa te aflii pe centura din ARAD ca ai pus-o.Nu mai ajungi!!!Ca nu ai pe unde.Cand il vad pe arogantul asta de presedinte al Romaniei Traian Basescu cum ca face el drege el, ne scoate din criza, ca e el miezul din dodoasca si cand vezi care este realitatea de fat te iei cu mainile de par. Ce-ro zice cei care tranziteaza ARADUL pe centura?In special strainii pentru ca pe acolo trec.Chiar astazi am avut de -aface cu rahatul asta de centura . Bine azi am stat subtire cam o ora in coloana.Alte dati am stat si 2 si 3 ore.Cu toate ca de 20 de ani incoace platim tot felul de taxe de drumuri de inmatriculari de poloare, unde masa-n-cur se duc banii astia.Bai FALCA(nr.primarul Aradului) da-o dracu de treaba, chiar nu esti instare sa te misti cu talent luate-ar DNA-ul de HOT.Rahatul asta de centura se intersecteaza cu doua treceri la nivel cu cale ferata fiind principala cauza pentru aglomeratia de pe aceasta centura. Nici nu indrasnesc sa ma gandesc la 2 pasarele care ar fi putut sa se construiasca in 20 de ani.Aradul va avea centura cu pasarele doar in filmul SF AVATAR 2.Am un ultim mesaj pentru actualii si fostii conducatori ai Romaniei : Ruuuuuuuuuussssssssssiiiiiiiiiiiiiiiinnnnnnnnnneeeeeeeeeee jjjaaaavvvrrrreeeeee oooooooorrrrrredddddddddddiiinnnnnnnnaaarrrrrrrrreeeeeeee!
trend • sport • sănătate • specii • social
Gazeta de Santana™
Tu cel care citesti randurile astea..ai terminat o facultate, un liceu, te-ai angajat?Iti cauti de munca? Mai stai pe aproape. Daca nu ai relatii, daca nu ai parinti influenti nu prea ai sanse.Ai luat ziarul? Te gandesti ca gasesti de munca la mica publicitate?Cu ziarul ala o sa-ti impachetezi sandwich-ul atat...Oferta locurilor de munca este extrem de limitata in acest moment, sa nu cumva sa ai vre-o speranta ca daca ai terminat dreptul te si faci procuror sau avocat, ashi...nu cred,ai bani de spaga?Ai parinti cu relatii sau cu bani..numai asa reusesti...Daca nu la munca de jos.Muncitor necalificat cu facultate...Asta iti ofera BASESCU si BOC acum.Mai ai o varianta. Care?Cum care? Te duci unde a intarcat MUTU iapa...in strainatate.Basescu zice sa plecam din tara la munca.Pai si de ce nu te duci tu Basescule sa fi presedinte altundeva decat Romania, sa stapanesti peste un trib african. Si tu Boc...lasa-ne, dute bai nene ca lumea nu te vrea...Ati adus Romania la sapa de lemn cu rahaturile voastre de reforme. Dupa ce ca o ducem rau mai sunteti si tari ijn gura, in special tu Basescule, care acum ai uitat cum te milogei dupa voturi.Acum noi te-am votat iar tu ne infigi cutitul in spate!Ce cauta unul ca Gabriel OPREA , Adriean VIDEANU sau lingaul de Gheorghe FLUTUR in stafful conducerii tarii? Traim al dracului de bine.(va urma)
social • web design • ştiinţă • Netarhia • România
În buna lor tradiţie revoluţionară, francezii tratează serios problema reformei pensiilor. De unde putem învăţa şi ce simplu e să paralizezi o societate, lăsând-o fără carburanţi la pompă (grevă în sectorul petrolier). Voi lăsa de-o parte comparaţia cu scremerile anemice de la noi, pentru că nu are rost. Nu mai are rost să urli în urechea unui popor surd.
Citeşte tot »Domnilor (majoritatea). Cică nu mai putem avea încredere în pensiile de stat. Adică sistemul asigurărilor sociale de stat, în România, e gata. Răpus. Abia îi mai scoate la capăt pe cei bătrîni acum. După care generaţiile acum cotizante se vor trezi cu banii daţi (cca. 30% din brut, angajat plus angajator) şi fără de pensie atunci când vine vremea.
Citeşte tot »Iată câteva articole pe care le-am citit recent, sugestive pentru situaţia în care se află sistemul medical românesc în 2010, privită din mai multe unghiuri.
Citeşte tot »
medici • România • politică • social • revista presei medicale
Nu ca la noi, în primul rând. Noul prim ministru englez, conservatorul David Cameron, a vizitat Irlanda de Nord, parte a regatului Unit. Ocazie cu care Owen Paterson, secretarul de stat al Irlandei de Nord zice:
Citeşte tot »Good nature is, of all moral qualities, the one that the world needs most, and good nature is the result of ease and security, not of a life of arduous struggle.
Citeşte tot »
filosofie • lifestyle • social
Vezi 53 articole conţinând "social".
(acum le vezi doar pe cele etichetate cu "social")