degeneraţi (etichetă)

Ce nu-i bine cu mine?!

Iată o întrebare pe care obişnuiam să mi-o adresez, îngrijorat, când eram în creştere. Fizică şi spirituală. Mi-o puneam de fiecare dată (pun intended) când o seamă de inşi din anturaj se excitau elitisto-penibil pe marginea unor chestiuni care, aveam eu groaznica impresie, îmi scăpau prin aceea că nu găseam nicicum mijlocul de a adera la ele. Groaznică pentru că vânam avansul personal în materie de cultură ca metodă de înaintare spirituală, groaznică pentru că, mic (petit) fiind, îmi părea că ar trebui să savurez şi eu asemenea chestiuni, aparent atât de dezirabile.

Citește tot

Falsa cultură superficial-inutilă

Ei sunt un idiot

Falsa cultură a supraviețuit dintotdeauna într-un colţ al societății celor cu veleităţi de oameni cultivați, întreținută de către măscăricii trăitori din citate pe care nu le înţeleg. A cita idei mari e lăudabil, atâta timp cât ţi le poţi asuma post-înţelegere. Comprehensiune, neprieteni. Nicăieri mai mult decât în demersul cunoaşterii drumul nu e cu atât mai mult mai important decât destinaţia1. Dig?

Citește tot

AltEţa sA DoMnul PrinCiPe, RaDu a lu’ DuDa, Băi!

Iată cum se produce cea mai fină comedie a zilelor de primăvară din 2009.

 

Tocmai când eram convins, pentru prima dată, că sufăr de astenie, o întâmplare mă scoate din amorţeală: domnul Radu Duda (staţi liniştiţi, îl cunoaşteţi deja, el ni se prezintă cu numele de scenă: Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Altădată, de voi avea nervul necesar şi suficient, voi vorbi şi despre punctuaţia din acest nume de scenă, despre unele litere mari şi altele mici şi despre acel al României) îşi anunţă candidatura la preşedenţia României. Ce frumos! Ce frumos începe un vis al onaniştilor regali, strânşi mereu (fără alt motiv, decât acela de a se strânge) în jurul aceloraşi mese rotunde, de supt aceleaşi candelabre prăfuite, purtând mereu aceleaşi straie obosite, aceleaşi coroane şi buzdugane de plastic şi pâslă, care-şi măsoară în inches (că doar centimetri de România nu-s buni, cum nu-i bun nici cuvântul prinţ, ce păleşte în strălucire în faţa unui prince (leneşii să privească mai atent numele blogului domnului Duda)) juisările vâscoase, pe pardoseală.

Citește tot

Buh bye Vakulovski

Aflu azi, pe bază de conjunctural fortuit la modul indirect de tot, că scriitorul meu contemporan preferat, românul Alexandru Vakulovski, deşi basarabean la origini, a fost puţin trimis înapoi în Basalabia din motive de acte în neregulă în aşteptarea cetăţeniei române, cea atât de dezirabilă pentru toţi proscrişii, fomiştii şi infractorii acestei lumi.

Paraintelectualul chintesenţial Vakulovski a plecat acasă. Presa vuieşte, comentatorii se lamentează, iar posteriorul meu se umple de lacrimi, ca de obicei în asemenea ocazii de-un tragism pe care nici cuvintele nu-l îndură şi-l lasă mut.

Citește tot