degeneraţi (etichetă)

Anti fotbal

Trebuia să-i zic „antisport pentru mase”. Dar fotbalul e emblematic. Oricum, m-am lăsat, de destui ani, de urmărit, privit, consumat în general fotbal. Ocazional, cum ar fi acum, mă apucă câte o streche specifică celui văduvit de ceva ce-i era odinioară drag. Iar acest fel de amok mă ia, de regulă, atunci când vuieşte presa sau blogocubul despre vreo nouă anomalie grotescă din sport. Şi vin şi scriu.

Citește tot

Gât gros de România

Pe vremea când exemplarele erau destul de puţine şi cunoscute doar în medii scolastice (cum ar fi baruri de noapte, cazinouri, săli de forţă), specia se numea, pedant, Collum crassus romaniensis. Denumire despre care, evident, exemplarele respective habar n-aveau.

Azi, conform capitalului talent românesc de a detecta, dezgropa, polei şi încuraja orice căcat, gâtul gros de România, specie omologată, e ubicuitară pe teritoriul patriei. Fără dubiu, chiar şi tu vezi cel puţin două astfel de mamifere, zilnic. Denumirea generică vine de la acel gât gros (mai bine zis „grosolan”), tuns periuţă la ceafa vălurită câineşte (adică întocmai ca a unui buldog mai mult sau mai puţin gras), foarte rar lipsit de podoaba unuia-două lănţoace imense, bune de tras găleata plină din fântână. Un asemenea gâtlan nu umblă niciodată singur, din păcate. Imediat sub el, observatorul poate constata persoana masivă a unui, de regulă, mare mârlan, pentru care gâtul gros e doar marca de avertizare.

Citește tot

Râsul românului

Românii râd aproape încontinuu, ceea ce e dincolo de incredibil, pentru o naţiune care ar trebui să nu se poată opri din plâns, la câte motive are. În această stare de fapt, râsul românesc e demult disociat de veleităţi terapeutice de orice natură, râsul românului este un râs patologic.

Ştii râsul ăla grobian, neverosimil, împuţit al parlamentarilor după ce află, de exemplu, că au răspuns complet aiurea la întrebări de tipul celei privitoare la cantitatea îngrijorător de mare de hidrogen din apă…

Citește tot

Şobolanus cocalaris intellectualis veleitas

Ah, puţine specii mă dezgustă într-un mod cel puţin la fel de plăcut ca Ş. cocalaris intellectualis veleitas! Cu certitudine, eticheta glumeţ-latinizată ţi-l evocă deja, iar ochiul minţii îl are în faţă. Dacă stai să te gândeşti, cunoşti atât de multe exemplare din specia asta. Joburile de VJ de la MTV par să constituie habitatul predilect. Însă arealul de distribuţie e infinit mai amplu.

Ş. cocalaris i.v. e exact tipul ăla care nu e nici frumos, nici deştept, nici hazliu, nici puternic, nici galant, nici şocant, nici cool – e un fel de personificare a submediocrităţii generice, multiplan. În acelaşi timp, încearcă să pretindă că este toate acestea, simultan. Atât de benign, încât e greţos.

Citește tot

Neoameni

Poposeam pe stradă, aşteptând pe cineva, cu spatele la oribila scenă care avea să se petreacă în doar câteva momente. Un pocnet sec, ciudat, mă întoarse cu faţa la scena despre care urmează să vă vorbesc.

În centrul oraşului, pe nişte trepte abrupte, strâmbe şi şi crăpate, o veritabilă capcană întinsă de către municipalitate pedeştrilor, de ani de zile, unde numai eu am văzut cel puţin trei inşi împiedicându-se şi vărsând sânge din genunchi, cap sau coate, o mamă încercase să coboare ducându-şi în braţe fetiţa de vreo trei anişori. Evident, având şi greutatea în braţe, şi câmpul vizual obliterat parţial chiar de preţioasa povara, s-a împiedicat, căzând pe burtă şi coate, în încercarea de a proteja copilul. Pocnetul sec pe care-l auzisem era tocmai sunetul căpşorului fetiţei izbindu-se de asfalt, din inerţie.

Citește tot

Lăcomia

Deşi am lăsat-o pe ultimul loc, şi, într-adevăr, îi dau mai mică importanţă decât celor dinainte, lăcomia îşi merită locul în acest opis al disperării româneşti.

Lăcomia la români se situează între cauză şi efect, în sensul că e puţin din fiecare. Lăcomia e cauza multor rele din ţara asta şi e efectul multora dintre aceste rele.

Lăcomia stă la baza putregaiului din politică, administraţie şi economie, fiind cea care nu permite nesătulului să se dea naibii la o parte.

Citește tot

Rapandulah trendensis

Încrengătură a genului Rapandulah, R. trendensis reprezintă un curent evoluţionar ceva mai nou al acestui detestabil gen.

Înainte vreme, exemplarele respective se puteau numi, simplu şi onest, curve. Acum, graţie evoluţiei de tip involuţie pe care o constatăm în societatea omenească, rapandulele capătă şi îşi arogă trăsături estetizante. În vremurile de azi, rapandula nu se mai cheamă că „dă cu ∏zda-n populaţie”, nu. Acum, urmare a apariţiei mântuitoare a R. trendensis, rapandulele s-au onestizat. Ele comentează în trend, despre trend, conduc reviste de trend, emană trend, setează trend. Mai mult, cele mai inconştiente fac sau comentează politică. În mod constant, toate uită (nu cred că se fac doar că uită) cine sunt, de unde au plecat şi cum au ajuns acolo unde sunt.

Citește tot

Reclama Fanta

Ştii reclamele alea la Fanta, sigur. Prostiile alea cu grafica pop-ish, cu homunculuşii ăia care se opun cu îndârjire oricărei forme de autoritate şi, scoţând la iveală o sticlă de Fantă, ucid la modul cel mai plăcut orice demers al autorităţii respective de a le sta în cale, folosind, check this, bule frumoase, portocalii, care transformă o lume totalitară şi gri într-o lume a luminii, nonconformismului şi diversităţii…

Citește tot

Elogiul firescului

PolitenessSuntem atât de departe de ceea ce ar trebui să fim, atât de obosiţi şi de sătui, încât ne-am obişnuit să ne mulţumim cu extrem de puţin, din care, folosind ecuaţia magică prin care ţânţarul se transformă în armăsar, ne extragem şi umflăm o brumă de bucurie tristă.

Astfel, am ajuns să exultăm ca în faţa unui miracol, de fiecare dată când mărturisim firescul. „Îţi dai seama, s-a ridicat să-i lase locul femeii ăleia gravide” sau „aşa bine au lucrat ăia azi, de n-am stat decât două minute la coadă”. Lucruri care, pentru alte neamuri, se înscriu în suma unui sine qua non al civilizaţiei, nouă ni se par mici minuni neverosimile.

Citește tot

Ţărănoii

Ador ţăranul

Ce tot zic eu aici? Sunt un ţăran, în sufletul meu. Iubesc ţăranul autentic, caracterul şi vitalitatea lui, mâinile lui muncite. Iubesc locul în care trăieşte şi curăţenia în care şi-l ţine.

În cele ce urmează mă refer strict la ţărănoi, o subspecie al cărei nume implică nemeritat şi nedrept ţăranul.

Ţărănoiul

Animal hibrid şi grotesc, ţărănoiul se trage, ca mulţi dintre noi, de la ţară, însă se află suspendat între cele două tradiţii, rurală şi urbană, ca lighioana de o prostie şi nesimţire remarcabile ce este. Plecat dintre codaşii satului, ăia pe care nici consătenii nu-i pot suporta şi îi ţin de „puturoşi”, „bandiţi” şi „haimanale”, ţărănoiul vine la oraş, întotdeauna cu impresia că vine la „mai uşor” şi întotdeauna cu aere de şmecher, din prima.

Citește tot