democraţie (etichetă)

Pentru cine votezi

ioan ghise poporul suveran
Fig. 1: Bullshit.

Admit că între „cu cine votezi” și „pentru cine votezi” confuzia semantică este pardonabilă. Cele două sintagme pot fi privite, legitim, ca sinonime.

Însă hai să vorbim despre „pentru cine votez” în sensul în care ne întrebăm nu cine sunt cei pe care îi votez, ci cine sunt cei pentru care merită să te supui rușinii de a vota „răul cel mai mic” într-o „democrație” cu ghilimele: concetățenii noștri. Noi. Că așa vine textul, „votăm pentru noi, pentru viitorul nostru”.

Citește tot

Despre criză, de la MIT

Acest articol, scris de Noam Chomsky, profesor la MIT, se numeşte „Criză şi speranţă. Ale lor şi ale noastre.” În cazul în care

a) nu eşti în stare să-l citeşti integral (din motive diverse, e.g. „n-ai timp”, n-ai răbdare, n-ai chef, eşti cvasi-iliterat sau e prea lung şi n-ai destule ţigări etc.)

b) l-ai citit cu chiu, cu vai şi n-ai înţeles nimic esenţial,

este necesar să afli că eşti semnificativ mai prost decât aveai impresia şi că ar trebui să-ţi fie formal interzis să mai deschizi ciocul vreodată pe tema crizei actuale sau a Marilor Probleme, în general.

Citește tot

Circul democraţiei, la apogeu

Presa transmite evenimentele ca la „Fotbal minut cu minut”. Are dreptate, în mizeria ei. Asta şi este, electoralul proces românesc: un scârbavnic meci de fotbal, de la stil la miză. Nu trebuie să fii expert – căcat, nici măcar vag instruit în arta manipulării ca să te uiţi câş la toată împuţiciunea asta de spectacol. Eh. Voiam să nu serbez sfârşitul alegerilor cu un scuipat scris.

Citește tot

China democratică, România comunistă

China

Foreign Policy publică O istorie alternativă a Chinei, articol incitat de publicarea memoriilor lui Zhao Ziyang, secretarul general al Partidului Comunist Chinez (PCC) din perioada micro-revoluţiei din Piaţa Tienanmen, acum 20 de ani. Zhao a fost îndepărtat de la putere de către ai săi, datorită tentativelor persistente de negociere cu revoluţionarii pe cale paşnică, iar sub conducerea lui Deng Xiaoping tancurile şi armata şi-au făcut treaba. Cum ar fi arătat China azi, dacă Tienanmen ar fi fost un succes? Ca România.

Citește tot

Our Great Depression is our lives

Deşi se propune o enumerare a cauzelor crizei actuale, dacă mă aplec mai atent asupra conţinutului, observ o oarecare deviere de la subiect: mai degrabă înţeleg că autorul priveşte totul ca pe o criză morală. Aşa o fi. Probabil că ultima (dar şi dureros de palpabilă) manifestare a acesteia este tocmai criza economiilor statale şi, în curând, a celor individuale.

Fără să-mi propun acum să pornesc o polemică fără finalitate practică, îţi ofer o lectură potrivită pentru mintea de pe urmă. Nu, nu e din ciclul criza vine de la americani, sau extras din vreun blog vulgar, animat şi dezinteresat. O lectură lungă şi uneori firesc de plictisitoare; o pot compara cu cognacul ce se prelinge uşor prin laringe şi îi simţi arderea (uneori fină, alteori dureroasă) pe tot parcursul. Alocă-ţi timp şi spaţiu, altfel efortul lecturii va fi inutil. Aici.

Citește tot

Slacker Uprising (2008)

Ultima producţie Michael Moore, Slacker Uprising e povestea campaniei pro-vot (adică anti-Bush) condusă de Moore înainte de alegerile americane din 2004. Unul dintre cele mai puţin interesante filme ale sale. Totuşi are miez, măcar pentru că demonstrează că democraţia e fezabilă doar în limitele norocului chior. Eddie Vedder, Tom Morello, Michael Stipes, Joan Baez, Viggo Mortensen, Roseanne Barr – tot atâtea celebrităţi oferind sprijin demersulul. Toate astea, degeaba, Bush reinstituit (după cum ştim) pentru următorii cei mai întunecaţi patru ani din istoria contemporană.

Citește tot

Democraţia a eşuat

De fapt, n-a avut niciodată vreo şansă. Singura eventualitate în care democraţia ar fi putut avea şanse reale ar fi fost aceea în care oamenii ar fi fost în stare să discearnă ce-i bun pentru ei. Ceea ce, evident, rămâne la stadiul de sămânţă a unui gând frumos.

Zece inşi

Ia zece indivizi, de printre toate gradele de inteligenţă şi din toate nişele sociale. Acum zi că unul e absolut sclipitor, un geniu. Alţii doi sunt inteligenţi, muncitori, bine ancoraţi în realitate. Mai sunt doi, care sunt doar muncitori, puternici fizic, decenţi şi care privesc viaţa aşa cum e. Ceilalţi cinci rămaşi nu sunt prea încântaţi de ideea de muncă, în general, nici nu-s prea deştepţi, sunt adesea răi şi au încontinuu nevoie de a li se spune ce au de făcut.

Citește tot