filosofie (etichetă)

Rolul educativ al solitudinii

Se ştie, plictiseala e un fel jalnic de a fi bolnav. E aproape un viciu al spiritelor ordinare. Singurele ocazii în care ţin mine să-i fi simţit prezenţa lugubră au fost acelea în care a trebuit să joc un rol cât de cât activ, cum ar fi acela de a asculta (cu minimă atenţie) prostiile altora, în conjuncturi constrictive, care nu mi-au permis sub nicio formă să mă îndepărtez. Cu alte cuvinte, în situaţii în care n-am avut cum să fiu singur cu mine însumi, eludând astfel plictiseala.

Citește tot

Filosoful îmbuibat şi vremea sintezei

(Ne)prieteni, mi-e dor de adevărurile crâncene ale începuturilor. Poate mi-e dor de adevărul orb al ţăranului chintesenţial, primordial. Cert e că sunt sătul de ambiguitatea celor prezente, de ştiinţa falsă a arhetipurilor moderne şi de necunoaşterea arogantă a celor care vor, azi, să aparţină vreuneia dintre categoriile etichetabile favorabil printre multiplele feluri tâmpe de a fi ale omului actual.

Citește tot

Totul discreditat

Totul e atât de uzat, încât nimic nu mai arată a ceea ce este, pentru că nimic nu mai este ceea ce pare a fi.

Inconsecvenţa fabuloasă a omului, companion de care nu poţi să scapi odată aleasă calea cea mai uşoară, de minimă rezistenţă, este cea care poate fi trasă la răspundere, la o primă investigaţie. Superficialitatea abordării oricăror teze sau idei, ajunsă la apogeu cu prilejul Erei Internetului, vine să completeze şi să asigure moartea oricăror sisteme fixe în sens pozitiv, adică bune de a fi folosite ca repere sigure, mereu de bază şi de încredere.

Citește tot

A avea dreptate

Am dreptate!

Este în natura fiecărui om, fie ea mai mult sau mai puţin elevată. Această stringenţă auto-validantă de a ţine dreptatea în mână, cu orice preţ, căutarea acestei recompense supreme şi, în ultimă instanţă, atât de potrivită narcisistului. De a fi sursa însăşi a acestei dreptăţi, ah, o dreptate nobilă şi numai bună de ornament şi medalie montată pe propriul intelect. Da, o dreptate fulgurantă, lumină pentru masele de proşti faţă de care, prin medierea contrastului extrem –  dintre lumină şi întuneric, deţinătorul dreptăţii devine soare (cu „s” mare) şi nimic mai puţin.

Citește tot

Omenirea în criză

Criză ECONOMICĂ?Un titlu prea pompieristic pentru o situaţie prea evidentă şi previzibilă. Lumea scrie mult zilele astea pe marginea crizei economice, milioane de pagini. Este ca şi cum ai pierde vremea vorbind despre penuria de hidrogen atunci când nu mai ai demult apă. A vorbi despre o criză a lumii artificiale a omului, atunci când omul însuşi e într-o situaţie critică – iată premisa unui nou eşec la scara omenirii.

Citește tot

Linişte, claritate. Echilibru

E clar că nu poţi fi (nici măcar tu însuţi), în afara liniştii, iar liniştea presupune solitudine, acea singurătate fundamentală care nu ţine de numărul de oameni care se află în jur şi, prin urmare, nu poate fi atinsă prin simplă autoizolare.

Uneori, nu foarte des din păcate, am prea scurte momente de linişte absolută, generatoare a unei indescriptibile clarităţi. Nu, nu-s nebun, nici pe ciuperci. Doar frugal şi intermitent binecuvântat, cu episoade în care mintea e mai tăioasă ca oricând, susţinută de un suflet aflat în pace. Un fel de iluminare spontană, fără zazen.

Citește tot