get a life (etichetă)

Poze cu mașini, gratis

eu și o mașină

Într-una din zilele trecute, treceam grăbit prin mulțimea parcă de necuprins din Iulius Mall. Mă îndreptam spre Auchan ca să-mi cumpăr un lapte, un ou, o carne. Cu coada ochiului surprind ceva ce îmi încetinește ritmul: un cuplu de îndrăgostiți fotografiindu-se. Mai fac trei sau patru pași, timp în care mintea mea apreciază corect faptul că imaginea unui cuplu fotografiindu-se într-un mall nu are cum să mă încetinească din drum. Așa că mă opresc și mă uit mai atent. Și văd oroarea: iubita își fotografia (cu telefonul mobil) iubitul, care se postase mândru în lateralul unui Opel Insignia de ultimă generație, expus în holul clădirii.

Olalaaa!

Citește tot

Cea mai frumoasă melodie

Muzică

M-am gândit să spun cu voce tare care este cea mai frumoasă melodie, din toate timpurile ascultate de mine până acum. Nu cea mai bine orchestrată, nu cea mai distractivă, nu cea mai ascultată, nu cea mai idioată, nu cea mai renumită. Cea mai frumoasă.

(evident, măsurătorul sunt eu; că aşa scrie aici în colţul din stânga sus, Lt.Dan)

Aşadar. M-am tot răsucit, periodic, în toate direcţiile, plin de nelinişte, mai ales în ultimii ani, pentru că nu-mi spusesem clar nici măcar mie care e cea mai frumoasă melodie. Până într-o zi, când am înţeles. Şi am constatat că ştiam răspunsul de multă vreme, însă nu l-am scos din subconştient.

Citește tot

A murit Sven Hassel

Lt.Dan smiling

Mda, zilele trecute.

Nu îmi amintesc foarte multe detalii din scrierile lui, însă îmi amintesc cum că le citeam cu pasiune şi încântare. Citeam un roman şi îl uitam, probabil, până la apariţia următorului. Însă, lucru deloc ciudat, abia aşteptam să apară  acel următorul.

(din punctul ăsta de vedere, anii aceia (parcă 1992 – 1995) au fost fantastici, iar Nemira a furnizat la foc continuu multe din cărţile ce merită citite şi recite în viaţa asta)

Citește tot

Un TIFF şi-o terasă, doar acasă.

În sfârşit. Terasele în aer liber din centrul Clujului sunt acum complete. Mese şi scaune, de diferite texturi şi culori, au prins viaţă în beciuri şi au ieşit afară, pe trotuare. Mai timid, la inceput, mai ezitant, speriate de ploile prelungi şi de temperaturile modeste din primăvara lui 2010, dar neîndoielnic hotărâte în ultimele zile. Calitatea lor depinde de calitatea barului în faţa cărora se înghesuie, la fel şi conţinutul băuturilor: la terasele simple văd doar Becks (da, Becks e o bere bleagă) şi apă plată, alături de obişnuitul capuccino, în vreme ce la terasele mai complicate apar lichide rogvaiv, cu umbreluţe high-class si nelipsitul frappe. Arunc priviri prelungi asupra faunei deosebit de variate, asupra exemplarelor reprezentative pentru speciile rezidente şi încerc să percep manifestările bolilor sociale care îi mână pe aceşti indivizi să se adune la o latrină comună. Dar sunt bruiat din toate părţile, iar analiza mea para-psihilogică şi sub-psihiatrică este sortită eşecului. Căci tabloul nu suportă analiză, ci doar constatare. Pentru că, da, exact asta îmi doresc în aceste zile: să-mi odihnesc ochii obosiţi asupra unor balene eşuate pe ţărmuri depărtate şi salvate de la extincţie prin depozitarea lor la o terasă, cu o băutură de căcat în faţa fanoanelor; sau să adulmec îngrozit sudoarea unor broscoi râioşi, care trudesc din greu cu scarpinatul la pulele lor septice sau cu vânătoarea anală de oxiuri, în timp ce balele li se scurg pe barbă, tânjind dupa sexul domniţelor de la aceeaşi masă. Pentru că, din nou da, chiar şi asta îmi doresc să văd acum: bătrâni împuţiţi mângâind tandru piei catifelate de domnişoare tinere şi extrem de futubile.

Şi, în sfârşit, toate astea concid cu TIFFul de anul ăsta. Tare mi-e teamă că TIFFul devine, încet-încet, o manifestare de căcat. S-au dus anii de început, în care dorinţa spectatorului era de a vedea film. Mergeai la TIFF să vezi filme, acum mergi să fii văzut că vezi filme. În plin proces de instituţionalizare, TIFFul e un loc geometric al tuturor căcăcioşilor care şi-au găsit o Nouă Terasă şi nu se mai amestecă defel cu clasicii pitbuli plini de lanţuri Guci şi şlapi de firmă Neki. Lânga cinema-urile gazdă ale TIFFului de anul ăsta, ochiul meu înregistrează înfiorat imagini cu paşoptiste nefutute, ce stau limbă-n limbă cu băieţaşi în haine cu mânecuţe largi şi un pic prea lungi, cu fulăraş la gât şi pălărie pe capăt, în plin 28 de grade Celsius.

Opaaaa! Incredibil, se iveşte, pare-se, ocazia unei mici analize şi concluzii. Iată, la o terasă de fufe şi fleşcăiţi stă, la o masă centrală, un tinerel prespălat care bea o apă plată şi scrie frenetic (în timp ce zâmbeşte idiot. Ce idiot!) la o tastatură de laptop. Trecătorul atent (recte, eu) îl priveşte cu ură, pentru că a adus aromă proaspătă la o tejghea de putregaiuri. Ce caută acolo? A greşit, sunt convins. Habar n-are pe ce lume e, sigur a venit dintr-un căcat de ţară nordică în România, la TIFFuleţ. Se opreşte din scris, priveşte telefonul mobil, închide laptopul şi se uită precipitat în jur. Deschide gura (urmează bomba, îmi zic, şi mă opresc într-o poziţie cât mai comodă) şi îl întreabă pe un bivol de 460 de ani de la masa vecină: excuse me, where can I find a cab? a cab, sir, a taxi, do you know where I can find one, quickly? Bătrânul bivol (trag aer în piept, emoţionat peste poate) îşi ia mâna dreaptă dintre sânii păpuşelei de lăngă el, îl priveşte 3 secunde lungi cât 3 minute pe dobitocul din Altă Ţară, se uită spre cealaltă păpuşă de la masa lui, care-i găzduia mâna stăngă undeva în cur, şi zice pe o voce puternică: ce pula mea vrea homalău’ ăsta? Toată lumea râde, cel mai tare se aud pizdele alea două, cred că intraseră în fază; râd şi eu, râde chiar şi pănţăruşul ăla străin. Într-un final, o chelneriţă îi indică staţia de taxi de la 50 de metri distanţă, iar copilul dispare.

Citește tot

Dobitoc la 30 de ani

DEX dezvoltă destul de mult explicaţiile la “muiere”, dar ceea ce extrag eu acum este doar “…de uz comun, are o nuanţă depreciativă în limba literară” sau “caţă”. Fără urmă de răutate, muierea din DEX e o persoană nedorită în preajma noastră. Dar, ceva mult mai infiorător simt pentru bărbatul-muiere, adică pentru bărbatul muieratic. Şi nu mă refer la faptul că se amestecă în îndeletniciri specific muiereşti, ci la faptul că adoptă atitudini şi comportamente muiereşti dintre cele mai împuţite.

Citește tot

Dansul

Da, dansul. Despre asta e vorba. Despre unul dintre cele mai nesăbuite acte voluntare ale omului. Nu vorbesc de dansul ritualic, necesar menţinerii unui psihic normal. Ci de acela social, care se practică fără ruşine în spaţii închise sau deschise, sau care este ridicat la rang de sport. Îngrozitor peisaj, înfiorătoare imagine: oameni dansând. În cluburi, în discoteci, la cenacluri, la nunţi, la aniversări, oriunde se poate.

Citește tot

AltEţa sA DoMnul PrinCiPe, RaDu a lu’ DuDa, Băi!

Iată cum se produce cea mai fină comedie a zilelor de primăvară din 2009.

 

Tocmai când eram convins, pentru prima dată, că sufăr de astenie, o întâmplare mă scoate din amorţeală: domnul Radu Duda (staţi liniştiţi, îl cunoaşteţi deja, el ni se prezintă cu numele de scenă: Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Altădată, de voi avea nervul necesar şi suficient, voi vorbi şi despre punctuaţia din acest nume de scenă, despre unele litere mari şi altele mici şi despre acel al României) îşi anunţă candidatura la preşedenţia României. Ce frumos! Ce frumos începe un vis al onaniştilor regali, strânşi mereu (fără alt motiv, decât acela de a se strânge) în jurul aceloraşi mese rotunde, de supt aceleaşi candelabre prăfuite, purtând mereu aceleaşi straie obosite, aceleaşi coroane şi buzdugane de plastic şi pâslă, care-şi măsoară în inches (că doar centimetri de România nu-s buni, cum nu-i bun nici cuvântul prinţ, ce păleşte în strălucire în faţa unui prince (leneşii să privească mai atent numele blogului domnului Duda)) juisările vâscoase, pe pardoseală.

Citește tot

Limba română. Pe net

Ipocrit? Nu,  prost!

Unul dintre avantajele prostiei este acela că apără prostul în faţa acuzaţiei de ipocrizie: eşti prost, eşti prea prost ca să fii ipocrit.

Nu contenesc să mă mir în privinţa mulţimii de nerozi care se adună în grupuşoare şi se avântă în apărarea folosirii limbii române pe web. Indivizi care sunt la rândul lor relativ agramaţi, care comit, în propriile scrieri, grămezi de greşeli de ortografie sau exprimare, se găsesc să se ia de câte vreun alt nefericit pe tema uzanţei improprii a limbii române.

Citește tot