religie (etichetă)

Dracul de după cruce

Popi
Vrăjitori la cerșit.

Un articol care nu trebuie ratat, despre imixtiunea mafiei în negru în treburile tale, cetățene.

Așa am aflat și eu că penetrația clericală în cloaca statului e mult mai profundă, vorbim despre popi (oamenii ăia competenți, care n-au alte studii sau specializări decât povești cu nimic mai breze decât Scufița Roșie) angajați în funcții cheie ale statului. Recunosc, pe asta n-o știam. În naivitatea mea, crezusem că manipularea se produce numai prin intermediul șantajului electoral, la alegeri și între.

Dar porcăria e mult mai groasă, e groasă tare.

Ce țară e România asta, totuși?

„Ateii” care și-au dat copiii la îndoctrinare

Formarea copiilor pentru o viață demnă: îngenunchează, turmă.
Formarea copiilor pentru o viață demnă, în lumina religiei. Exercițiul îngenuncherii în contextul turmei.

La ce dracu’ 1 mă așteptam?

Ca toate orice ideile, oricât de simple, care pătrund cumva, cu greu, în mințile mioritice, și ateismul de factură românească reprezintă caricatura ideii originale.

Cum poți pretinde că ești „ateu”, în timp ce-ți înscrii copilul la ora de îndoctrinare? Cum? La modul activ, de data asta! Adică faci o cerere expresă de înscriere a copilului la ora de religie! Iar tu ești ateu! Deși s-au luptat unii ani de zile pentru ca tu, ca „ateu”, să nu fii obligat în mod abuziv să-ți supui copilul la ceea ce este, fără dubiu, un exercițiu de tâmpire premeditată și metodică.

Citește tot

Papa și libertatea de expresie

Pentru contrast cu nenorocirea care poartă numele de Andrei Pleșu, iată replica unui intelectual catolic, dată enormităților cu tentă fascistă proferate de liderul spiritual al unei mari hălci de creștinătate, i.e. Papa Francisc, care ne demonstrează că religia nu se poate lipsi de obscurantism și împilare intelectuală pentru a supraviețui, oricât de tare s-ar machia pentru a face față abandonului în masă, care e abia la început.

Până și Michael Coren, catolic declarat, probabil că realizează asta. Oricum, criticând punctul de vedere al Papei, el face dovada unei onestități și verticalități intelectuale pe care n-o veți găsi în veacul vecilor în atmosfera îmbâcsită de bășini stătute a mediului leptointelectual românesc.

Papă, Ayatollah – tot un drac.

Ateismul: noua religie

Atheist foolDupă cum era de aşteptat de la o omenire din ce în ce mai tâmpă, masele de gânditori la modul ierbivor au făcut din ateism noua şi cea mai trendy religie. În loc să realizeze că omul devenit, disociat de dogmă, nu mai are nevoie de explicaţii, ci, în cel mai rău caz, de un sistem estetic întru trăirea extazului fiinţării, colosala prostie răuvoitoare a omului a fătat o religie nouă, amestec de sumeţire împotriva religiilor prestabilite, blam aruncat asupra „spălaţilor pe creier”, ştiinţă amatoricească şi narcisism greţos.

Citește tot

Dezumflarea ştiinţifică a ştiinţei

Ştiinţa ta nu creează realitate, ci se rezumă la umilul rol de a constata realitatea, folosind mijloace indirecte, inerent şi indisolubil dependente de senzoriul tău, a cărui insuficienţă este inechivoc constatată de către însăşi ştiinţa ta.

Astfel, ştiinţa ta nu are cum să fie demiurgică. Şi mai important, ştiinţa ta poate avea sens numai în contextul aplicaţiei imediate – modificarea sensibilă a realităţii preexistente (şi imuabile în sumă, de fapt), în sens pozitiv sau negativ (categorii morale instituite a posteriori), doar atât cât permite o astfel de (ne)cunoaştere speculativă şi incompletă de la concepţie.

Citește tot

Religulous (2008)

Religulous e regizat de acelaşi element care a regizat „Borat” şi e co-gândit şi prezentat de Bill Maher, o încrucişare de catolic cu evreu, după cum se defineşte el însuşi. Ce putea să iasă?

ReligulousÎncă o „comedie” amară despre lumea asta, privită ca produs al religiilor pentru mase, de la creştinism şi derivate, prin iudaism şi islam la cultele rizibile pe care le-a fătat, dezgustător, timpul. Geniul filmului constă în critica religiei omului, în timp ce metafizica misticii e lăsată, cu modestie divină (!), acolo unde îi este locul: pe tărâmul inefabil al lui „nu ştiu”. Dacă s-ar fi lăsat decantat în uzualele peroraţii ateiste, „Religulous” ar fi fost, fără dubiu, de căcat. În schimb, reuşeşte să fie bun. Şi amar.

Citește tot